vineri, 12 noiembrie 2010

Afară bate vântul




E noapte-nsingurată şi vântul vuieşte
Perdeaua-n fereastră se mişcă într-una,
O rază pătrunde, pe masă se-opreşte
Dar nu e decât luna.


Şi vântul tot  suflă în razele-i reci
Cu ochii deschişi speriată privesc,
O umbră îmi pare că-n geam se opreşte
Dar este tot vântul şi mă liniştesc


Un tunet s-aude în şuierul serii
Sar îngrozită din aşternut,
Mă uit pe fereastră şi văd la pământ
Cana de lut doborâtă de vânt


Şi vântul tot bate,  într-una vuieşte
Şi somnul mi-l duce, mi-l răscoleşte,
Iar gândurile cu-amintiri neuitate
Le-mprăştie, căci tot mai tare el bate


Georgeta Istrate

Un comentariu:

  1. O poezie splendida! Este o adevarata desfatare sa citesti asemenea versuri. Felicitari! Esti, cu siguranta, o poeta talentata. Bebe

    RăspundețiȘtergere