E noapte-nsingurată şi vântul vuieşte
Perdeaua-n fereastră se mişcă într-una,
O rază pătrunde, pe masă se-opreşte
Dar nu e decât luna.
Şi vântul tot suflă în razele-i reci
Cu ochii deschişi speriată privesc,
O umbră îmi pare că-n geam se opreşte
Dar este tot vântul şi mă liniştesc
Un tunet s-aude în şuierul serii
Sar îngrozită din aşternut,
Mă uit pe fereastră şi văd la pământ
Cana de lut doborâtă de vânt
Şi vântul tot bate, într-una vuieşte
Şi somnul mi-l duce, mi-l răscoleşte,
Iar gândurile cu-amintiri neuitate
Le-mprăştie, căci tot mai tare el bate
Georgeta Istrate
O poezie splendida! Este o adevarata desfatare sa citesti asemenea versuri. Felicitari! Esti, cu siguranta, o poeta talentata. Bebe
RăspundețiȘtergere