vineri, 5 noiembrie 2010

Cornelia Vîju: "Căutător în propria viaţă"


          Dragii mei, astăzi vă voi prezenta o scriitoare din judeţul Brăila: Cornelia Vîju .În primăvara acestui an, autoarea  a publicat o carte de poezie "Ancoră la ţărmul iubirii", iar acum ne dăruieşte un volum de eseuri , pe care l-a numit "Căutător în propria viaţă".




      „Căutător în propria viaţă” – un amestec de literatură şi filozofie -  redă neliniştile autoarei. Dacă ceva i se pare strâmb, ea se simte datoare să-l îndrepte. Cu cât lumea o descurajează, vrând să-i stingă visele, cu atât ea se străduieşte să iasă la lumină, ca un întemniţat care vrea să vadă soarele, dar neavând această posibilitate, scoate mâna printre gratii, în speranţa că măcar o rază o va atinge.   Eseurile Corneliei Vîju  nu  pun doar problema pe tapet,  propun şi o soluţie. Ea aminteşte lumii că are datoria să trăiască mai frumos, o invită să coboare în grădinile din suflet, să ridice obloanele, ca lumina să poată pătrunde în toate ungherele; să-şi ude florile,  pentru ca deşertul să dispară. Lumea poate s-o asculte, dar poate să-i întoarcă şi spatele, depinde de potenţialul de iubire din sufletul fiecăruia, depinde de capacitatea spiritului de a privi lucrurile. Eseurile aduc în prim plan iubirea necondiţionată,  iar sfaturile autoarei nu obligă, ci îţi dau posibilitatea să alegi.


Satul natal este „sanctuarul propriei fiinţe”



       Cornelia Vîju a ţâşnit ca un izvor ce nu mai poate fi ascuns, pentru a  confirma parcă sensibilitatea oamenilor locului. Şi locul acesta se numeşte Movila Miresii, o comună care s-a născut, conform legendei, dintr-o poveste de dragoste. Legenda acoperă mângâietor localitatea ca o aură, un mister care nu se dezvăluie oricui. Trebuie să iubeşti locul, să te simţi „  micuţa pasăre din paradisul teritoriului natal, de unde aripile tale să se înalţe spre călătoria vieţii”. Trebuie să-ţi conştientizezi rădăcinile şi să-ţi recunoşti apartenenţa la ele, căci „ satul natal păstrează acelaşi farmec irezistibil în faţa timpului, este una din certitudinile vieţii pe care nu ţi-o poate clătina nici cea mai aprigă furtună, pentru că este însăşi sanctuarul propriei fiinţe (...). Oricât de sus se vor înălţa crengile tale, nu uita să priveşti spre locul  de unde ai răsărit, unde ai  plesnit pământul cu sămânţa ce şi-a înălţat mugurul spre soare!”. Doamne, ce frumos le zice fata asta! Ea nu face nimic deosebit, doar ştie să observe, ştie să simtă, se lasă îmbibată de sentimente, apoi, ca o fabrică de idei,  dă viaţă trăirii, transpunând-o în cuvinte. Şi dacă n-ai conştientizat noţiunea de „acasă”, scriitoarea te ajută: „ e universul vieţii tale, unde îngerii fac palmele căuş pentru a-ţi aduna suspinele zilei, pentru a ţi le şterge cu aripa blândă a uitării”.


   Iubirea îţi dă aripi




     Scrierile  Corneliei Vîju sunt identice cu filele vieţii ei. Toate sunt parcă piste de căutare a fericirii.  Aflăm deci că iubirea „ te transformă într-o fiinţă puternică, cu braţe lungi, ce se pot înălţa să culeagă  pulberi strălucitoare din stele”. Cu siguranţă a experimentat iubirea,  din moment ce ştie că îţi face „privirea senină”,  că te face atât de bun,  încât „ presari bucurie şi generozitate în jur”. Cât de frumos aşază ea cuvintele! Te face să-ţi fie dor să te îndrăgosteşti, să-ţi fie dor să fii bun şi generos, să-ţi fie dor de primăvară, de explozia mugurilor în copaci. Cu ajutorul cuvintelor, autoarea redă parfumul iubirii adevărate şi te obligă să te uiţi în propria-ţi viaţă, să vezi dacă ai găsit-o sau trebuie să mai cauţi. În viziunea Corneliei, iubirea nu se limitează la oameni.  Iată că şi ploaia poate fi iubită, nu numai pentru lucrurile practice, ci pentru că „şterge urmele bocancilor ce-au călcat în sufletul tău”. Apoi, de la picăturile ploii trece la apa mării, căreia i-ar da castele de nisip pline cu dorinţe, pe care valurile să le ducă departe. Prin aceste eseuri, Cornelia Vîju te poartă într-o lume aureolată de strălucire, îţi încurajează imaginaţia, te îndeamnă să te desprinzi de noroiul şi de cenuşiul vieţii cotidiene, făcându-te să crezi că poţi culege stelele de pe cer, să te joci cu spuma mării, să-ţi regăseşti credinţa din ochii de copil, să te salvezi de plictiseală şi eşecuri. Se pare că ea a găsit antidotul pentru trădare, intrigă, invidie: „  Iubirea îţi face inima mai frumoasă, vieţii îi dă un parfum inconfundabil, iar clipelor măreţie. Iubirea îţi face pasul mai îndrăzneţ, îţi dă perechi de aripi în plus, atunci când visezi. Deschide pleoapele amorţite de durere şi fă ca inima să aibă acelaşi puls cu cel al Universului!  ”

   O terapie pentru suflet



    „Căutător în propria viaţă”  este ca o terapie pentru suflet. Cauţi un remediu pentru singurătate? Ei bine, urcă din nou în trenul vieţii! Ca să poţi urca, îţi trebuie speranţă – „comoara pentru care nu trebuie să plăteşti”. Cred că neastâmpărul Corneliei Vîju  vine din acea nesfârşită întrebare: de ce? Şi sigur, căutarea poate fi obositoare, dar răspunsurile te eliberează „de existenţa ta liniară şi îndrăzneşti să lupţi iar pentru fericire”. Visul, evadarea din cotidian, crearea unei lumi ideale şi integrarea în ea, iată reţeta fericirii! Romantismul scriitoarei  Cornelia Vîju este de-a dreptul molipsitor:  „ Astăzi voi dansa alături de soare la fereastra ta, purtând în mâini un buchet de săruturi în care am presărat lacrimi de fericire.Ţi-l ofer şi scriu cu el iubirea ce-ţi port, pentru că, azi, este ziua ta, iubite! Deschide-ţi braţele şi primeşte razele sufletului meu!Ţi le dăruiesc! Nu le număra, ele sunt egale cu numărul anilor ce-i prinzi în cununa vieţii tale.Le-am stropit cu stele de dor din cupola cerului inimii mele şi le-am botezat în culoarea ochilor tăi limpezi (...).  Cu pleoapele închise, vei citi cuvintele te iubesc scrise adânc în sufletul meu. La mulţi ani, iubite!(...).Astăzi, de ziua ta, primeşte cadoul acesta...despachetează...Vezi? Este chiar sufletul meu!”
 Ce fericiţi ar fi bărbaţii dacă ar asculta sfatul Corneliei Vîju! „ Preţuieşte femeia de lângă tine, şi-n clopotul de cristal al buzelor sale va răsuna cea mai frumoasă simfonie a dragostei şi a dorului de fericire, pe care ţi-o va cânta în fiecare clipă!”
   În concepţia despre fericire a  autoarei este inclusă şi credinţa.  Icoana, rugăciunea, îndemnul la iertare, sunt ingrediente obligatorii ale fericirii. Pentru ea, Dumnezeu nu este ceva abstract, ci o Fiinţă de care îi este dor, Fiinţa cu care comunică cel mai bine: „Consideră rugă scrisoarea aceasta, cuprinde-mă cu braţele Tale încărcate de dragoste, ca să îmi treacă, pentru că Tu eşti şi vei fi mereu apărătorul meu, nădejdea mea...”.

 Chemarea de a face artă



 
      Trăim într-o lume a contrastelor, de care Cornelia Vîju este conştientă. Nu poţi aprecia şi recunoaşte binele decât dacă ai experimentat răul. În interiorul ei se dă o luptă între raţiune şi suflet. Ei bine, sufletul este o putere de necontrolat, el este obişnuit să dicteze, simte nevoia să iasă din banal, împinge omul spre depăşirea propriilor limite. Cornelia a ales să dea o şansă sufletului, care îi stârneşte uimirea în faţa măreţiei sau micimii lucrurilor. Şi după ce trece de momentul uimirii, sufletul o cheamă să facă artă. A naibii chemare! -  nu poţi să o ignori, nu poţi să-ţi astupi urechile, căci ea se ascunde în fiecare fibră a  fiinţei tale. Te strigă, te bulversează, te scoate din minţi, aşa încât,  dacă nu ai cu ce scrie când vine inspiraţia, ar fi bine să-ţi faci o tăietură şi să scrii cu sânge. Atât de preţioasă şi de acaparatoare este arta! Ea te cheamă  să materializezi sentimentele, să le traduci pe înţelesul tuturor, să trezeşti frumuseţea din tine şi din ceilalţi. Asta face  Cornelia  Vîju! Ea este o fiinţă  însetată de absolut. Ea  soarbe clipele cu nesaţ, se îmbată cu dulceaţa lor, apoi, în această stare cumva modificată,  scrie. De ce Creatorul nu ne-o fi făcut perfecţi? Să fi lăsat omului dreptul de a-şi căuta propria perfecţiune,  ca pe un motiv pentru a trăi? Doar aşa se explică această căutare, această nevoie de absolut a Corneliei Vîju. Ea consimte să iasă din normalitate, ţâşneşte din izvorul sufletului spre înălţimile spiritului. Instrumentele pe care autoarea le foloseşte sunt la îndemâna oricui.Oare,  poţi să ajungi pe înălţimi spirituale cu mijloace omeneşti? Autoarea crede că da, ea chiar afirmă că niciodată nu-i târziu să-ţi împlineşti visele, iar timpul nu trebuie văzut ca o limită.  Ea nu  neagă, ci învinge legile omeneşti  folosind o lege superioară: cea a spiritului. Doar el are capacitatea de a te ridica pe aripile imaginaţiei, dincolo de orice închipuire, oferindu-ţi o fericire nebănuită. Din eseurile autoarei putem trage concluzia că cea mai mare forţă din univers nu este raţiunea, ci imaginaţia, care poate materializa orice vis, chiar şi acela de a clădi „o lume cinstită”.
 Prin diversitatea tematică, prin faptul că aduce în prim plan  setea de absolut a omului  şi dorinţa de libertate, Cornelia Vîju este o scriitoare care promite un suflu nou în literatură.


Georgeta Istrate


Mai multe despre Cornelia Vîju puteţi citi aici:
http://felicia.a1.ro/articol_1003122/cornelia_viju_o_inima_plina_de_vise.html

3 comentarii:

  1. Superb material...mulţumim pentru el...şi poate Cornelia va regăsi lacrima fericirii în colţul ochilor săi...mai des de acum înainte...

    RăspundețiȘtergere
  2. Desi nu am avut in fata cartea Corneliei, vrajit de fantastica ta descriere, am rasfoit-o si am citit-o (imaginar), dupa care, vibrand de emotie, mi-am umplut causul palmelor cu pulberea de aur a stelelor, cu care voi impodobi parul de matase parfumata al adoratei mele zeite.
    ( Vreau cartea. Sper sa fie la fel de superba ca materialul tau!)

    RăspundețiȘtergere
  3. Am citit cartea! Multumesc Corneliei pt. ca a scris o carte atat de frumoasa, si tie pt. ca ai prezentat-o intr-un mod atat de incitant. Bebe

    RăspundețiȘtergere