sâmbătă, 20 noiembrie 2010

Paranormal: Întâlnire cu Iisus Hristos



   Mulţi dintre noi am fost martori ai unor fenomene şi întâmplări  mai puţin obişnuite, la care ştiinţa nu prea are răspunsuri. Experienţele vin să confirme , mai mult sau mai puţin, faptul că dincolo de lumea materială există una spirituală...   


    
       O mamă mi-a povestit că şi-a  surprins pruncul  zâmbind fericit, aparent  fără motiv,  şi că tatăl ei, care are anumite capacităţi,  a putut să vadă, în unul din acele momente,  trei fiinţe de lumină care se jucau cu el. O altă doamnă mi-a povestit că , într-o noapte, o cuprinsese o senzaţie de frică aşa de mare,  încât credea că o să înnebunească. Când frica a atins apogeul, pe la 3 dimineaţa, a simţit o prezenţă benefică, ce i-a indus o stare de calm şi de iubire nepământeană,  menită să o adoarmă. Când s-a trezit, senzaţia că în încăpere se mai afla cineva dispăruse. O mamă a doi copii , de 3 şi 1 an, mi-a povestit că “era ziua în amiaza mare. Copiii adormiseră, iar eu mă uitam la soarele strălucitor care-mi bătea în fereastră. Deodată, în cameră, au apărut de nu ştiu unde, două sfere cu diametrul de aproximativ 1,5 cm, una albastră şi alta roz. Am zis că, poate, am halucinaţii. Dar sferele erau foarte vizibile şi păreau că dansează . La un moment dat, sfera albastră a început să se rotească în jurul meu. Nu aveam nicio senzaţie de teamă.  Am întins palma în faţa ei  şi  a trecut prin ea, ca şi cum nu ar fi fost niciun obstacol. Spectacolul a continuat preţ de un sfert de oră, dar nici acum nu ştiu ce a fost. Pot spune că, în perioada aceea, scrisesem nişte versuri,  izvorâte din dorinţa de a şti ce caut pe pământ, care este menirea mea şi dacă Dumnezeu există”.

    Mărturia  care urmează este a unei terapeute, Daniela Elena Robu. Experienţa este extraordinară atât prin trăire, cât şi prin puterea de transformare a conştiinţei...   
   
Ieşirea din labirint

 
      Daniela  se ridică din pat şi se îndreptă spre fereastră. Un roşu intens de zori de zi anunţă răsăritul soarelui. Însă dorinţa de a mai dormi puţin o duce înapoi în aşternuturile calde. Dar nu adoarme...
  Starea este una de meditaţie. Deodată, se vede alergând prin nişte coridoare ciudate, un labirint din care nu ştie cum să mai iasă. Teama de necunoscut îi schimbă starea de spirit. În plus, se simte urmărită de un individ.Panicată, deschide uşi, dar de fiecare dată, se trezeşte într-un alt coridor.Mintea îi sugerează să caute un lift pentru a ajunge la etajele superioare, într-un loc în care urmăritorul să nu o poată găsi. Realizează totuşi că holurile acelea interminabile o duc în sus, deci nu aleargă în acelaşi plan. În cele din urmă, ajunge în faţa unei uşi imense, capitonată, pe care o deschide. Dincolo, nu găseşte un alt hol , ci o încăpere foarte luminoasă. Caută cu privirea sursa luminii şi descoperă că un perete este  construit numai din sticlă. La biroul semitransparent  stă un bărbat grizonat cu barbă albă, scurtă : « ne-am uitat unul la celălalt şi el m-a întrebat ce fac. Eu am spus că mă urmăreşte cineva/ Dar cine te urmăreşte ?/ Nu ştiu, i-am spus. Bărbatul cu barbă albă se uită peste umărul meu, căci după mine mai intrase cineva.M-am întors să-i văd faţa, era chiar urmăritorul, care, puţin dezamăgit,  i-a spus celui ce stătea la birou : Vezi !? Nu ne mai cunoaşte ! Atunci mi-am dat seama că bărbatul acela fugise după mine ca să mă aducă aici ».

« Doamne, de ce te fac să suferi ? » 


    
 
     Prin peretele de sticlă, Daniela priveşte afară. Are senzaţia că se află într-un oraş imens, cu multe blocuri, iar ea într-un zgârie nori mai înalt decât toate. Pe cer se vede un foc ce-i absoarbe privirea. Cât ai clipi se află în apropierea lui. Forma este de cruce tridimensională, înaltă de cel puţin 14 metri. Focul pare că  nu se mistuie şi că  pulsează de viaţă.Are senzaţia de însăşi suflarea Lui  Dumnezeu. Splendoarea evenimentului îi împăienjeneşte ochii de lacrimi şi îi umple   inima de o  emoţie copleşitoare. Instantaneu, gândul îi zboară către domnul Iisus Hristos. Un impuls o face să-şi ridice privirea dincolo de crucea arzândă. Acolo se află însuşi Mântuitorul, îmbrăcat în alb. În energia aceea pură, iubirea este desăvârşită, este respiraţie, este viaţă. Zâmbetul Lui îi încălzeşte sufletul însă, nu ştie din ce motive, inima Lui se află în afara trupului. Gândul fetei este să-i pună inima la loc. O împinge uşor cu mâinile amândouă. Îi simte pulsul. Lacrimile omeneşti curg mute, fără oprelişti. În interior însă, plânsetul este sonor, iar ecoul hohotelor  pare că umple tot universul. Glasul interior strigă plin de căinţă : “Doamne, de ce te fac să suferi tot timpul?” Privirea îi este apoi îndreptată undeva sub cruce, unde se derulează ca pe un diafilm toată viaţa Mântuitorului, de la naştere până la înviere: “toate scenele acestea mi-au trecut prin faţa ochilor, dar în anumite momente,cum ar fi drumul crucii şi răstignirea, m-am văzut alături de El. Simţeam durerile lui fizice şi emoţionale cu o intensitate maximă. Eram un  vas al Lui, umplut cu amarul pe care singur nu-l mai putea duce”. 

« Mai mult de atât nu se poate! »

   
       După toată această durere,  a urmat o pace apoteotică. Daniela s-a văzut sub forma unei sfere alb strălucitoare, ce plutea în lumina soarelui, pe un munte acoperit de o zăpadă neatinsă de picior de om. Jos, se vedeau brazii încărcaţi de nea. Atunci şi-a dorit să fie om ca  să poată călca pe acea zăpadă şi, în secunda următoare, a revenit în patul din cameră: “ revenirea în corp a fost una foarte dureroasă. Simţeam vibraţii aşa de puternice încât tremuram din toate încheieturile. M-am atins şi am observat cu uimire că plânsesem cu adevărat.Senzaţia de fericire a mai durat vreo două ore. Mă întrebam: Doamne, ce minunăţie am putut să trăiesc! Mă gândeam că mai mult de atât nu se poate”.
   Soarele era demult pe cer, acelaşi pentru mulţi, dar schimbat pentru Daniela.Şi ea era aceeaşi în exterior, dar cu siguranţă, avea  o conştiinţă total modificată...

        Georgeta Istrate

6 comentarii:

  1. Ciudata viziune! Desi am convingerea ferma ca spiritul nostru este nemuritor, ca exista o forta care a creat si dirijeaja universul, si pe care eu o numesc Marele Creator, refuz sa cred ca cineva L-a intalnit sau Il va intalni vreodata.
    Bebe

    RăspundețiȘtergere
  2. Necunoscute sunt caile Domnului. Nu crede orice ti se spune, dar nici nu te indoi de toate lucrurile pe care nu le intelegi! Alinuta

    RăspundețiȘtergere
  3. Frumos...sa experimentezi o asa stare de pace si fericire sufleteasca, asa cum a trait ea, trebuie sa fie un dar. Si ca sa te bucuri de un asa dar trebuie, mai intai de toate, sa fii receptiv

    G.

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc ca ai impartasit aceasta traire!

    RăspundețiȘtergere
  5. buna ziua; de curand am cautat sa cunosc experientele altor persoane care au avut intalnire cu Iisus Hristos...de curand am descopit acest articol al doamnei Daniela Robu pe care am avut placerea sa o cunosc acum cativa ani.....;aveam o carte de vizita de la dumneaei dar din pacate am pierdut-o;cum nimic nu este intamplator iar ingerii se manifesta intotdeauna.... pentru mine ar insemna foarte mult dupa atatia ani sa reusesc sa intru in contact cu doamna Daniela...!!!!

    RăspundețiȘtergere
  6. Draga Lorena, am incercat sa iau legatura cu doamna Daniela pe e-mail pentru tine, dar yahoo ma anunta ca mesajele mele nu pot fi trimise la destinatar.O fi ceva cu adresa aceea, poate si-a schimbat-o. Am publicat mesajul tau, in ideea ca va intra pe blog si il va citi. Daca intre timp voi reusi sa iau legatura cu dumneaei, ii voi spune de tine.
    Toate cele bune.

    RăspundețiȘtergere