luni, 29 noiembrie 2010

Vechiul Testament: Elisei, lumina care nu trebuie să se stingă



    Ilie îl iniţiase pe Elisei  în “meseria” de prooroc şi îi arătase că nu va fi deloc uşor. Iritaţi de mustrările aspre, mai marii acestei lumi vor căuta să-i ia viaţa, iar el s-ar putea să se afle  singur şi disperat...

Despărţirea de Ilie


     

     Însă Elisei ştie că misiunea de a-L sluji pe Dumnezeu acoperă toate aceste neplăceri. Şi mai ştie că a fi martor al adevărului înseamnă o mare onoare. Despărţirea de Ilie este precedată de trei probe de credinţă ; trei locuri în care se aflau tot atâtea şcoli ale proorocilor inaugurate de Samuel cu mulţi ani în urmă: “Rămâi aici, te rog”, îi spusese acesta ucenicului, care hotărăşte să nu-l scape nicio clipă din ochi pe maestrul său. Mai întâi a fost Ghilgalul, locul unui nou început cu Domnul, atunci când evreii, după 40 de ani de pustiu călcaseră pentru prima dată pe pământul ţării sfinte. Apoi a fost Betelul, locul revelaţiei, unde Domnul i se descoperise  lui Iacov.Al treilea loc a fost Ierihonul, dincolo de care începeau adevăratele cuceriri, nu prin puterile şi străduinţele evreilor ci prin puterea mare a Lui Dumnezeu.
     Ajunşi pe malul Iordanului, Ilie desparte apele cu mantaua sa şi trec amândoi ca pe uscat. Apoi maestrul îşi întreabă ucenicul ce ar dori să-i dea. Elisei nu cere un loc important printre mai marii lumii, ci o măsură dublă din puterea lui Ilie:”Duhul care este în tine să fie îndoit la mine!” Vremea despărţirii se apropie.Carul şi caii de foc îl răpesc pe cel mai mare prooroc de la Moise încoace, într-un vârtej de vânt. Maestrul lasă să cadă mantaua cu care, de data aceasta, Elisei desparte apele Iordanului în văzul fiilor proorocilor, care îl recunosc ca succesor al lui Ilie.

Minunile

      Elisei vindecă apele amare ale Ierihonului, din cauza cărora pământurile sunt sterpe. El aruncă sare  în izvor şi rosteşte:”Aşa zice Domnul: iată am făcut apa aceasta sănătoasă şi nu va mai pricinui nici vătămare, nici moarte, nici nerodire”. (Mai târziu, Mântuitorul îi numeşte  pe ucenicii săi “sarea pământului”în stare să vindece  izvorul otrăvit al sufletului omenesc).
   În drum spre Betel, profetul întâlneşte un grup de tineri care aflaseră de înălţarea lui Ilie. Le vine ideea să râdă pe seama evenimentului:”Hai, pleşuvule, hai!” Vizibil iritat de lipsa de respect, profetul îi blesteamă în numele Domnului, iar judecata vine pe loc:”Atunci, ieşind doi urşi din pădure, au sfâşiat din ei 42 de copii”.Este singura manifestare de severitate şi de atunci nimeni nu şi-a mai permis să-şi bată joc de  profetul Domnului.
   Altă dată, Elisei salvează familia îndatorată a unei văduve sărace căreia îi murise bărbatul. În loc de plată, cei cărora le datorează bani vor să-i ia  fiii în robie. Elisei face o minune: înmulţeşte uleiul, ajutând-o astfel să-şi plătească datoria.
   În peregrinările sale, Elisei se opreşte deseori la o familie fără copii din Sunem, care făcuse special pentru el o mică odaie. Bunătatea acestor oameni este răsplătită cu un fiu. După câţiva ani, copilul se îmbolnăveşte şi moare ,dar profetul îl readuce la viaţă, prin puterea lui Dumnezeu.
   Pe vreme de secetă, aflat în vizită la şcoala proorocilor de la Ghilgal, Elisei vindecă o mâncare otrăvită aruncând făină în oala cu ciorbă. În altă zi, hrăneşte o sută de oameni cu câteva pâini primite în dar:”Dă oamenilor să mănânce; căci aşa zice Domnul: se vor sătura şi va mai rămâne!”

Fetiţa israelită şi generalul sirian

   În acele zile, la graniţele regatului, în urma unor răfuieli între evrei şi sirieni, o fetiţă israelită este luată ostatică, obligată să muncească  în casa comandantului armatei Siriei, Neeman. Fetiţa se ataşează de noul ei stăpân, acum bolnav de lepră. Întristată pentru soarta acestui om, fetiţa propune soluţia:”O, dacă stăpânul meu s-ar duce  la proorocul cel din Samaria, de bună seamă s-ar tămădui de lepră”(4 Regi, cap. 5). Încărcat cu daruri, comandantul îşi opreşte carele la poarta lui Elisei care îi transmite printr-un sol: “Du-te şi te scaldă  de şapte ori în Iordan, că ţi se va înnoi trupul tău şi vei fi curat!” Generalul se simte ofensat, el consideră că unei  personalităţi pe măsura importanţei sale trebuie să i se acorde o atenţie deosebită : “Socoteam că va ieşi el şi , stând la rugăciune , va chema numele Domnului Dumnezeului său, îşi va pune mâna pe locul bolnav şi va curăţi lepra”.În cele din urmă Neeman se lasă convins de slujitorii săi să lase mândria la o parte. După ce acceptă, credinţa îi este răsplătită: ” i s-a înnoit trupul ca a unui copil mic şi s-a curăţit”.Generalul  vrea să-l răsplătească pe profet însă acesta refuză. Ghehazi, slujitorul lui Elisei, aleargă după Neeman şi îşi însuşeşte o parte din răsplată. Pentru lăcomia lui, lepra de care se vindecase generalul sirian se lipeşte de el, rămânând până în ziua morţii un lepros părăsit de ceilalţi.

Sirienii, în mâna profetului

    
      Intrigat că toate planurile sale făcute în secret împotriva israeliţilor sunt deconspirate de Elisei, regele Siriei caută să-l omoare. Află că proorocul este la Dotan şi, în miez de noapte, trimite oaste numeroasă, cai şi care de război să-l nimiceasă.Slujitorul lui Elisei se teme, însă proorocul îl linişteşte, asigurându-l că de partea lor se află mai mulţi:”Şi a deschis Domnul ochii slujitorului şi acesta a văzut că tot muntele era plin de cai şi care de foc împrejurul lui Elisei”.La rugăciunea profetului, Domnul loveşte oastea sirienilor cu orbire. Profetul îi conduce personal  în inima Samariei, apoi roagă pe Domnul  să le redea vederea, după care îi eliberează. După un timp, sirienii se întorc să asedieze cetatea. Asediul prelungit şi seceta aduc Israelul la disperare.Poporul este răpus de o foamete atât de mare încât unii îşi mănâncă proprii copii. Strâmtorarea este teribilă. Nimeni nu mai crede cuvintele profetului care promite că, a doua zi, la porţile Samariei  “ o măsură de făină din cea mai bună va fi un siclu şi două măsuri de orz tot un siclu.”Profeţia se împlineşte într-un mod minunat: «Căci Domnul făcuse în tabăra sirienilor să se audă zgomot  de care, nechezat de cai  şi zgomot de oştire mare »,punând pe fugă armata siriană. Rezervele de hrană sunt imense şi astfel cuvintele proorocului se adeveresc.
   An de an, în situaţii de criză Elisei a fost lângă poporul său.A uns regi, a dat sfaturi, a proorocit şi nu a încetat nicio clipă să facă minuni. El nu a fost luat la cer într-un car de foc, ci a murit după o lungă suferinţă cu nădejdea că lumina credinţei nu va muri în Israel.

   Georgeta Istrate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu