Să pot să cânt spre Tine
Când inima mi-e grea
Şi sufletul mi-e plin de întristare
Sau inima zdrobită de-atâta căutare
Cu rugăciuni în gând
Spre cer şi pe pământ
Ah, de-aş putea cânta într-una
Când valurile mării uriaşe
Mi-acoperă fiinţa
Aş fi cu Tine Una!
Să pot cânta, o, Domnul meu divin,
Chiar dacă ghimpi adânc îmi intră-n viaţă
Şi tălpile-mi de sânge fac dâre ca de vin
De parcă aş păşi pe un tărâm de gheaţă
În nopţi pustii, de strig cu glasul stins
De ceaţă deasă şi abis,
De te-oi chema pierdută prin săbii şi venin,
Tu şti-vei, Doamne, că nu-s un glas străin?!
Ah, de-aş putea cânta
Când trupul mi-e un chin
Şi sufletul o noapte
Şi de-aş putea, cu mâinile acestea
Să fac din spini iubire
Lumină din durere
Să fac din noapte ziuă
Din întristare rouă
Şi în final
Să am o viaţă nouă
O, de-aş putea cânta
O, dacă Te-aş găsi,
Divine Domn,
Cu siguranţă
Eu m-aş mântui!
Georgeta Istrate
Cu siguranta, Marii Poeti n-ar fi fost mari daca Universul nu le-ar fi "daruit" o parte din chinurile Iadului. Reversul medaliei, cum ai spune tu. Cautandu-L cu atata disperare, L-ai gasit, sau te-a gasit? Si daca, da, s-a schimbat ceva in viata ta?
RăspundețiȘtergere