La al nopţii adăpost
Cu haina ruptă, veche,
Pe străzi cânta un claun
Un cânt fără pereche:
Eu fac pe mulţi să râdă
Pe regi şi pe seniori,
Pe cei bogaţi, puternici,
Pe fete şi feciori
La glume-s ne-ntrecut
Râd oamenii de mine,
Eu sunt nebunul vesel
Ce spune doar de bine
Mă strâmb şi tumbe fac
În voi stârnesc doar râsul,
Dar nu ştiţi voi că-n mine
Răsună numai plânsul...
Tu, spectator ce râzi
Uitând a tale griji,
Nu ştii că pentru mine
Eşti viaţa ce mă ţine?!
Destinul meu e scris
Pe masca de paiaţă,
Voi fi mereu de râs
Şi râsu-n a ta viaţă!
Georgeta Istrate
"Destinul meu e scris
RăspundețiȘtergerePe masca de paiaţă,
Voi fi mereu de râs
Şi râsu-n a ta viaţă!"
Ce mult imi place strofa asta! Ilustreaza exact relatia dintre claun si privitor.
Apropo, ridicand ochii, am dat de titlul blogului si am impresia ca romanul se apropie mult de imaginea personajului tragi-comic
Ma doare comicul poeziei tale. Nu crezi ca ar fi momentul potrivit sa scrii si versuri in consonanta cu zambetul si atitudinea ta din poza? Chiar, ai scris vreo poezie hazlie? Daca, da, te rog s-o postezi.
RăspundețiȘtergere