Iubirea ca un cântec de lebădă

Iubirea! Aş zice că orice om tânjeşte după ea, chiar şi atunci când înaintează serios în vârstă.Cu atât mai mult tinerii care-şi formează un ideal pe care, se înţelege,intenţionează să-l atingă. Şi cum iubirea este o stare venită din altă lume, evident că nu supravieţuieşte prea mult printre oamenii robiţi de patimi şi care, atunci când o primesc în dar, o calcă în picioare ca pe o buruiană de la marginea drumului.Astfel, iubirea devine un fel de Fata Morgana care nu se lasă descoperită decât de inimile cu-adevărat curate.

Mie n-o să mi se întâmple!

Trista poveste a Oanei Dulgheru din Galaţi, începe în anul 2001 când ,îndrăgostită fiind, hotărăşte să-şi unească viaţa cu cel pe care crede cu tărie că-l iubeşte. Împotrivirea părinţilor, motivaţi de convingerea că face o greşeală, o înverşunează şi mai rău: “mie n-o să mi se întâmple!”Câţi oare dintre noi n-am gândit ca ea în circumstanţe asemănătoare?
Să vedem...
Totul decurge bine... până la un punct! De ce binele trebuie să meargă numai până la un punct? Poate pentru că, în memoria noastră, există afirmaţia că binelui i se împotriveşte răul, iar fericirea este combătută de nenorocire în mai toate cazurile…

Soţul model este plin de vicii

Imaginea soţului ideal se clatină.” Îmi construisem multe speranţe în privinţa căsniciei mele. Visam să fiu fericită aşa cum nimeni n-a mai fost înaintea mea. Credeam că frumuseţea fizică a soţului meu este direct proporţională cu frumuseţea interioară a sufletului său. Dar m-am înşelat. A fost ca şi cum aş fi muşcat dintr-un măr otrăvit…”
Lipsa educaţiei şi caracterul coleric ale soţului încep să iasă la iveală. Femeia descoperă că el suferă de patima alcoolului şi a jocurilor de noroc. Nici femeile nu-i sunt indiferente. Le schimbă des, ca şi cum ar vrea să-şi dovedească sie însuşi că este bărbat. Este incoşntient sau vrea să-şi pedepsească soţia intenţionat? Uneori se comportă ca un psihopat. Şi atunci când îşi pierde controlul, Oana , chiar lovită, se oferă să-l ajute, să-l mângâie, să-l facă să înţeleagă că greşeşte. Dar el, sub nici o formă, nu acceptă ajutor. Mai ales de la ea…
Şi ea? Nu ştie ce să facă. Se simte tot mai singură şi adoptă ca metodă de apărare plânsul.O dată cu apariţia primului copil vin şi problemele financiare.Cum altfel, când soţul ei trăieşte pentru vicii? Şi cui să ceară socoteală pentru dezastrul din viaţa ei? Cine sa-şi fi închipuit că materia primă pentru construcţia iadului este tocmai iubirea?
“Nu puteam să reproşez nimănui nimic.Strigam doar către Dumnezeu, de parcă El m-ar fi obligat să fac asta”.

Iubirea începe să pălească

Tânăra nici nu ia în calcul posibilitatea divorţului. După cinci ani de convieţuire, nu este capabilă să analizeze lucrurile la rece, deci nu vede incompatibilitatea dintre ei. În timp ce ea se simte paralizată, lipsită de energie şi dezorientată, scandalurile continuă cu o mai mare putere. El plusează cu sfidarea, până acolo încât casa este transformată într-o discotecă de prost gust, în stare să satisfacă nevoile lui de distracţie. Ripostele ei nu contează pentru amatorii de destrăbălare, care-i intră în casă fără a-i cere voie . Când încearcă să le explice musafirilor nepoftiţi că e deja miezul nopţii şi că ar trebui să plece pe la casele lor, soţul intervine, îmbrâncind-o afară din casă: ”marş de-aici, scârbă ce eşti!” Iubirea începe să pălească. Sau poate că Oana de-abia acum conştientizează.


Parcă aş plăti pentru păcatele întregii omeniri

Anii trec lăsând, pe obrajii cândva frumoşi ai femeii, urme de resemnare în faţa unor circumstanţe în care ea este neputincioasă. Şi culmea, această dramă naşte ceva bun. Scoate la iveală talentul ei poetic :

Parcă aş plăti pentru păcatele întregii omeniri
Atât de neagră mi-e viaţa!
Totul în mine şi în afara mea
Moare lent ,ca un cântec de lebădă.
Şi inima-mi strigă tot mai slab
Că nu mai vrea
Şi nici nu mai poate...


Suferinţa ca o metastază

Omul de langă ea îşi scoate măştile rând pe rând şi lasă să se vadă adevărata faţă hidoasă şi egoistă, ca în portretul lui Dorian Gray.”Pentru mine, el este infernul. Mi-e teamă când îi aud paşii , nu-i suport privirea, ţipetele tăioase, răutatea din glasul acela poruncitor.Gesturile lui mă ucid .Cum am putut să fiu atât de oarbă? Suferinţa a pus stăpânire pe mine şi mi-a acaparat sufletul ca o metastază”.

Căsătorie apăsătoare


Mă sufoc, nu mai am aer!
Blestematul laţ m-a cuprins
Din cap până la ultima unghie.
Şi nu îmi dă drumul
Nu mă lasă nici să respir
Simt că mă pierd
Într-un abis fără capăt.

Ajutooooor!
Laţul se strânge tot mai tare
Mă apasă, îmi porunceşte
Îmi ia aerul
Mă sufocă
Ucigându-mi speranţele
Şi sufletul...

O, de-ar ieşi odată
Dar nici nu rămâne
Nici vrea să iasă
Şi nici nu mă lasă
Şi nici nu mă ţine
Iar eu mă voi pierde
Străină prin lume
...................................

Purta-voi povara
Ce-apasă pe suflet
Mă voi confunda cu noroiul
Sau noaptea pustie
Şi nu voi mai striga după ajutor
Nici voi mai plânge
Căci toţi au surzit!

Da, laţul acesta eu l-am ales
Ca pe o boală, fără să ştiu
Că sclavă-i voi deveni
Da, m-am vândut,
Iar cine m-a cumpărat
Niciodată nu-mi va recunoaşte
Dreptul la libertate!


Decizia finală

În cele din urmă, Oana acceptă faptul că iubirea în care a crezut nu mai există. Este cumplit să gândeşti astfel! Acum vede clar că acela care îi este soţ seamănă cu un vas gol. Nu are nimic de oferit ci ,ca să-şi acopere goliciunea ,el doar ia. Cere, iar dacă nu i se dă de bună voie, ia cu forţa, pentru că i se cuvine...în virtutea căsătoriei! Numai că vasul nu se va umple niciodată pentru că este spart, de aceea va rămâne mereu gol! Dezamăgirea îi îndrumă Oanei gândurile spre autodistrugere. Simte că se pierde în propria suferinţă, aşa cum soarele se pierde dincolo de linia orizontului, la apus. Şi-a pierdut încrederea în oameni, în sine, în tot şi în toate. Cine poate descifra o astfel de dramă, dacă nu Dumnezeu? Cine poate să scoată un suflet din aceste abisuri atât de înfricoşatoare, în afară de Acela care l-a creat? Şi căsătoria, de ce i se pare atât de grea? Să plece din lumea aceasta sau să rămână? Dar dacă face pasul ireversibil şi pierde o altă şansă? Nu, nu o va face. Îşi va cânta nefericirea în versuri până ce inversul ei o va salva.



Georgeta Istrate