miercuri, 26 martie 2014

27 martie - Ziua Basarabiei, partea a II-a




Republica Democratică Moldovenească

         De altfel, la Congresul Popoarelor din Rusia care s-a desfășurat în toamna lui 1917 la Kiev, Basarabia participă cu o delegație alcătuită  din  6 membri. Delegația moldoveană își spune punctul de vedere în ceea ce privește reducerea Basarabiei la statutul  de provincie guvernată de Ucraina.
 Între timp, la Chișinău se încearcă organizarea unui congres militar moldovenesc, care nu primește aprobarea din partea guvernului revoluționar rus. Prin urmare, reprezentantul  Partidului Național Moldovenesc,  Gherman Pantea, îi sfătuiește pe moldoveni să-și câștige autodeterminarea printr-o revoluție. În noiembrie 1917, moldovenii convoacă  Congresul Ostașilor Moldoveni la Chișinău, la care participă 989 delegați, ofițeri români și aproximativ 200.000 de ostași. Adunarea, în baza principiului autodeterminării, dar și a argumentelor de natură culturală, naționalitate și istorie proprie, proclamă autonomia politică și administrativă a Basarabiei. În plus, Congresul stabilește naționalizarea armatelor basarabene și convocarea unui Sfat al Țării. 
Alegerile pentru membrii care trebuiau să formeze Sfatul Țării au  loc în toamna lui 1917 , din 150 deputați, din care 105 sunt moldoveni, 15 ucrainieni, 13 evrei, 7 ruși, 3 bulgari, 2 germani, 2 găgăuzi și câte un polonez, armean și grec. Deputații sunt aleși din toate păturile sociale. Președintele ales în unanimitate este Ion Inculeț, iar din toamna lui 1917 Sfatul Țării preia conducerea Basarabiei.
    La 8 octombrie 1917, Sfatul Țării proclamă autonomia Basarabiei, iar la 15 decembrie  proclamă Republica Democratică Moldovenească. Deocamdată, noul stat este legat de Rusia fiind stat federativ. Este ales un Consiliu al Directorilor, ca organ executiv, în fruntea căruia se afla Petre Erhan. Deoarece în Rusia puterea este preluată de bolșevici, basarabenii iau decizia, la 24 ianuarie 1918, de declarare a independenței. Astfel, Basarabia primește numele de  Republica Democratică Moldovenească, avându-l ca președinte pe Ion Inculeț, iar ca șef al guvernului pe Daniel Ciugureanu. 

Cea mai bună soluție...

   
    În iarna anului 1917, situația în Basarabia se înrăutățește din cauza prizonierilor ruși întorși din Germania, iar prizonierii germani în trecere spre țara lor comit acte de vandalism, crime, violențe și distrugeri, situație care scapă de sub control autorităților. În decembrie grupuri de bolșevici înarmați vin la Chișinău provocând Consiliul Directorilor. O parte din deputați din Sfatul Țării sunt prinși de bolșevici, iar alții părăsesc Chișinăul sub amenințarea cu moartea. În aceste condiții, Consiliul Directorilor cere ajutorul armatei române. Guvernul român condus de Ionel Brătianu trimite peste Prut două divizii de infanterie și două de cavalerie, pentru protejarea populației și restabilirea ordinii. Ca urmare a intervenției armatei române,  unitățile bolșevice se retrag la Tighina. Numai că puterea sovietică consideră intervenția armatei române drept un act de agresiune pe propriul teritoriu și rupe relațiile diplomatice cu România.
     În ianuarie 1918, România și Republica Democratică Moldovenească se găseau într-o situație critică. Pe de o parte Puterile Centrale presau România să încheie o pace umilitoare, în sensul că cereau cedarea Dobrogei, modificarea graniței pe Carpați, demobilizarea armatei, etc, iar Basarabia trebuia să reziste unei Ucraine care voia să se extindă. Așadar, la 5 martie 1918 se semnează Protocolul de la Buftea, care prelungește cu 14 zile armistițiul cu Puterile Centrale, în același timp cu acordul de satisfacere a pretențiilor acestora. În același timp, Ucraina trimite o notă prin care afirmă că Basarabia formează o unitate indivizibilă cu teritoriul Ucrainei. Deși situația este critică, unirea Republicii Democratice  Moldovenești cu România trebuie să mai aștepte pentru a nu  periclita soarta Dobrogei, revendicată de Bulgaria, cerută în schimbul Basarabiei.
 Cu toate acestea, în martie 1918, singura soluție pentru Basarabia, amenințată de Ucraina cu anexarea, este unirea cu țara mamă. Presa contribuie substanțial la trezirea sentimentului de conștiință națională, iar intelectualii de pe ambele maluri ale Prutului se întâlnesc la Iași în data de 1 martie, moment în care se pun de acord cu necesitatea unirii. Se decide  soluția deliberării în Sfatul Țării. Ca urmare, în ședința guvenului din 23 martie se decide trimiterea unei delegații la Chișinău care să propună unirea în Sfatul Țării. Astfel, în 27 martie 1918, se deschide ședința Sfatului Țării  și iau cuvântul președintele  Ion Inculeț și primul ministru român Alexandru Marghiloman.  

Trăiască unirea Basarabiei cu România!

        La propunerea moldovenilor, Constantin Stere este cooptat în Sfat, unde ia cuvântul spunând că „Astăzi noi trebuie să hotărâm ceea ce va avea o importanţă hotărâtoare asupra soartei viitoare a poporului nostru. Mersul de fier al istoriei pune asupra umerilor noştri o răspundere pe care noi n-o putem ignora cu nici un fel de sofisme”. După ce și grupurile politice  și minoritățile își spun părerile, se trece la vot. Rezultatul este unul fericit, căci unirea este aprobată cu 86 de voturi pentru, 3 contra și 36 abțineri: ” În numele poporului Basarabiei, Sfatul Țării declară: Republica Democratică Moldovenească , în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani, din trupul vechii Moldove,  în puterea dreptului istoric și dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-și hotărască soarta lor de azi înainte și pentru totdeauna se unește cu mama ei România.Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururi și totdeauna! Președintele Sfatului Țării, Ion Inculeț; Vice-președinte, Pantelimon Halippa; Secretarul Sfatului Țării I. Buzdugan”.




Bibliografie

Petre P. Panaitescu, Istoria românilor, Editura didactică și pedagogică, București, 1990.

Istoria României în date, lucrare condusă de Constantin C. Giurescu, Editura Enciclopedică română, București, 1971.

Alexandru Boldur, Istoria Basarabiei, Editura Victor Frunză, București, 1992.

Marin Badea, Istoria românilor- epoca modernă, Editura Pro Universitaria, București, 2010.



Georgeta Istrate





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu