luni, 24 martie 2014

Dacia romană - sistemul defensiv, partea a V-a, ultima

Castrele trupelor auxiliare

   Mărimea castrelor, care adăposteau trupele auxiliare,  variază în raport  cu efectivul trupelor.  Cele mai mari şi mai puternice sunt castrele  de la Micia, Drobeta, Răcari şi Porolissum. Castrele trupelor auxiliare  din Dacia prezintă şi unele particularităţi. Astfel, la câteva castre , ca cele de la Bologna, Porolissum şi Căşei, turnurile porţilor ies în afara liniei zidului de incintă, descriind  un semicerc. La altele, de exemplu, la castrul de la Breţcu, turnurile de colţ sunt circulare. Tot la castrul de la Breţcu, ca şi la cel de la Vărădia  zidul de pământ e susţinut înspre interior  de un zid de piatră, paralel cu cel de incintă. Nelipsite pe lângă fiecare castru erau băile, situate  la o distanţă ce variază între 50-100 metri depărtare de porta decumana sau în locul cel mai potrivit din apropierea castrului. În unele cazuri, ca de pildă la Râşnov şi la Orheiul Bistriţei, baia se găseşte în interiorul castrului. Armata şi sistemul defensiv  al Daciei au fost supuse  la grea încercare pe timpul lui Marcus Aurelius şi a fiului său Commodus. După moartea lui Commodus, Septimius Severus a luat o serie de măsuri menite să consolideze  stăpânirea romană în Dacia , să refacă şi să întărească sistemul defensiv.Se construiesc noi castre şi se refac în piatră cele de pământ sau cele care suferiseră  distrugeri. Astfel, în anul 201, vechiul castru de pământ, căptuşit cu glii, de la Bumbeşti  fiind ruinat de vechime, a fost refăcut în piatră. La fel, în anul 205 este refăcut castrul de la Slăveni , pe Olt. În aceeaşi vreme au fost reclădite  probabil din piatră şi alte castre din Dacia. Tot atunci se repară drumul de-a lungul Oltului , după cum rezultă din inscripţia mutilată de pe miliarul descoperit nu departe de Slăveni, iar în Muntenia se construieşte limes transalutanus. Opera începută de Septimius Severus  a fost continuată de fiul său, împăratul Caracalla. Pe timpul acestuia s-au luat măsuri de mare amploare pentru întărirea apărării pe graniţa de vest şi nord- est a Daciei , de la Micia până la Porolissum şi mai departe până la Inlăceni. Cu sprijinul său şi a mamei sale, Iulia Domna,  a fost refăcut castrul mare de la Porolissum , distrus probabil în timpul războiului marcomanic , apoi cele de la Căşei şi Inlăceni, poate şi altele, cum ar fi cele de la Bologna , Ilişua şi Micia.  Împăratul a venit personal în Dacia , în anul 214, spre a inspecta trupele  şi noile castre, vizitând probabil  cu acest prilej şi oraşul Porolissum. În vremea lui Caracalla sistemul de apărare al Daciei a atins culmea puterii lui. Reconstruirea în piatră a castrelor de pământ sau refacerea celor distruse  era probabil aproape în întregime terminată. Singurele lucrări de fortificaţie, după Caracalla după aceea  în Dacia sunt cele de înconjurare cu ziduri a Romulei pe timpul lui Filip Arabul , a Drobetei şi a Sucidavei , cam în aceeaşi vreme, după cum au dovedit cercetările . Probabil că şi alte oraşe s-au înconjurat cu ziduri. S-au fortificat puternic aşezările urbane din Dacia Inferioară . Aceasta poate să însemne că provincia din nordul Dunării se găsea într-o situaţie precară. Graniţele ei erau asaltate din toate părţile. Oricât de puternic a fost sistemul său defensiv, în faţa atacurilor violente ale barbarilor el nu a putut rezista. Descoperirile arheologice au arătat că , la Porolissum şi la Inlăceni , romanii au făcut încercări disperate de a reface în pripă fortificaţiile distruse , folosind pentru aceasta şi monumentele de piatră , chiar şi dintre acelea ridicate în cinstea împăraţilor. În cele din urmă, când situaţia devenise precară în teritoriile de la sudul Dunării , împăratul Aurelian dându-şi seama că apărarea şi meţinerea provinciei din nordul dunării nu mai este posibilă , abandonează provincia, retrăgând armata , împreună cu toată administraţia, la sud de Dunăre. Atunci fortificaţiile, odată atât de puternice, cad încetul cu încetul în ruină.



Bibliografie

 1.  Prof. Corneliu Beldiman, “Istoria veche a românilor.Datele”, Editura Pro Universitaria, 2008.

 2. Conf. Univ .dr. Ştefan Olteanu, “Istoria Veche a României”, partea a II-a, Bucureşti, 1999.

 3. C. Daicoviciu, E. Condurachi, I. Nestor, Gh. Ştefan , M.D. Matei, “Istoria României”, volumul 1, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1960.

4. Costin Croitoru,  Universitatea Dunărea de Jos, Galaţi “Aspecte politico-militare ale prezenţei romane la Dunărea de Jos în secolul II p. Chr”, articol apărut în Revista Erasmus, nr. 13/2002.

 Georgeta Istrate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu