Mi-e dor

Mi-e dor să-ți fiu alături în lungi călătorii

când drumuri  nesfârșite lăsam în urma noastră

cu lumea lor ostilă, cu reci melancolii

să fiu numai cu tine, eu, perla ta albastră!

Mi-e dor să mă privești din nou cu pasiune

s-așezi lumina-ți dulce pe palidul meu chip

iubirea ta e  viață, e ploaie-n uscăciune

ce naște primăveri de mângâieri și cânt.

Să-ți simt căldura  mâinilor vrăjite

pe iernile trecute, geroase,  nesfârșite,

să readuci la viață latente bucurii

cu flori  de mai, cu soare  și dorințe mii

să-mi spui cum numai tu în lumea asta știi:

Iubito, când dansezi râzând în ploaie

obrajii-ți sunt trandafirii, de frumusețe plâng,

aș vrea  pe ochii tăi de stele și culoare

să pun pe veșnicie săruturi și alint.

O,  de-aș eterniza amprenta-ți  de pe chip

aș arăta întregii lumi tabloul  fericirii

desprins din tainicul mister al nemuririi

pe care eu l-am prins  cu dorul infinit.

Căci de-aș putea să imortalizez iubirea

ce-o pun pe chipul tău angelic doar c-un sărut,

ar ști întreaga lume că ești a mea minune

că fără tine sunt doar un pumn de lut.

Georgeta Istrate