Tehnici de construcţie a castrelor
Întărirea şi amplificarea sistemului defensiv
pe linia Oltului continuă pe timpul împăraţilor următori , mai ales în vremea
lui Antonius Pius , Septimius Severus şi după aceea. În interiorul teritoriului
Olteniei , alte castre sunt cunoscute de-a lungul principalelor artere de
comunicaţie. Pe malul stâng al Dunării , de la Izlaz până la Drobeta , s-au
identificat mai multe castre , castele şi fortificaţii mai mici la celei (Sucidava), Zăvalu, Bistreţu, Desa,
Izvoarele, Izvorul frumos, Batoţi şi Hinova. Unele dintre ele sunt însă târzii,
din vremurile de după Aurelian. Alte castre se găseau pe drumul de la
Drobeta până la pasul Vulcan, la
Puţinei, Cătunele, Vârţu, Bumbeşti-Vâtrop. Pe alte drumuri din interior se aflau
castrele de la Răcari şi Craiova (Pelendava). Neidentificată a rămas
localitatea Castra Nova, cunoscută din Tabula Peutingeriana. Ultima linie de
castre din Dacia se afla de-a lungul limesului transalutan, în Muntenia. Acesta a fost construit pe
timpul lui Septimius Severus, probabil pentru a proteja mai bine linia de
apărare de pe Olt. Limes Transalutanus este un val continuu se pământ, situat
la 10-50 km
depărtare de Olt.Valul era înalt de 3 metri şi lat la bază de 10-12 metri. Pe
culmea valului se afla o platformă lată de vreo 3 metri, pe care se ridica un
zid de pământ şi palisadă, gros de circa 1 metru şi înalt de 1,60 metri, care a fost ars intenţionat,
devenind astfel foarte consistent. În faţă, spre est avea probabil un şanţ. La
150-300 m
în spatele valului, din loc în loc s-au ridicat castre în cea mai mare parte de
pământ, altele însă din cărămidă sau piatră. S-au identificat 13 castre, dintre
care patru sunt duble şi anume la Flămânda, Putineiu, Băneasa, Roşiorii de Vede,
Gresia, Ghioca, Urluieni, Filfani-Izbăşeşti, Săpata de Jos, Albota , Purcăreni,
Jidava şi Rucăr. Limesul transalutan a fost părăsit în jurul anului 245, pe
timpul lui Filip Arabul , ca urmare a invaziei carpilor din acest an, când
apărarea provinciei a fost retrasă iarăşi pe Olt. Cele mai vechi castre din Dacia datează
din epoca cuceririi. Cu excepţia unora, ca de pildă a castrului de la Drobeta,
construit la început în piatră încă din anii dintre cele două războaie, cele mai multe au fost construite mai întâi
din pământ, reclădite apoi în piatră. Unele dintre castrele de pământ
datând din timpul războaielor dacice au
fost folosite numai cu acest prilej, fiind apoi părăsite. Asemenea castre s-au identificat în
Munţii Sebeşului şi ai Orăştiei, în regiunea cetăţilor dacice, la vârful lui
Petru, Comărnicel, Jigoru, Muncelul, Luncani. Altele, construite pe timpul lui
Traian sau al împăraţilor următori, au fost folosite ca fortificaţii permanente
şi incluse în sistemul defensiv al provinciei. Castrele de pământ din Dacia au
fost construite în tehnica obişnuită în secolul al II-lea. Ele sunt înconjurate
de o incintă de pământ întărită cu palisadă, constând din pari de lemn şi un
gard de nuiele, care căptuşea din afară peretele de pământ, cum s-a constatat
de pildă la castrul de la Micia. O tehnică deosebită s-a folosit la construirea
castrelor de pe Limes Transalutanus.
Aici incinta este construită din pământ bătut aşezat pe un pat de trunchiuri de
copaci şi întărit cu gard de pari şi nuiele, apoi ars. La unele castre se
foloseşte pământul ars şi cărămida. O tehnică deosebită este căptuşirea zidului
de pământ cu glii de iarbă. Astfel de ziduri numite muri caespitici, avea
castrul de la Bumbeşti, înainte de a fi reconstruit în piatră după cum se
menţionează într-o inscripţie. Ziduri de pământ cu glii au fost precizate în
săpături, la castrul de pământ de la Mălăeşti.
Castrele de pământ reclădite în piatră
Pe timpul împăratului Hadrian se
completează şi se organizează mai temeinic limesul alutan. Probabil tot pe timpul lui a
fost completat sistemul defensiv şi pe celelalte graniţe ale Daciei. Opera de
desăvârşire a sistemului defensiv al provinciei a fost apoi continuată de
împăratul Antonius Pius. Castrele de pământ sunt treptat reclădite în
piatră.Astfel pe timpul lui Hadrian se ridică din piatră castrele de la
Bivolari şi Rădăcineşti , pe limesul alutan în “138 numerus burgariorum et
veredarionum” construieşte castrul de piatră de la Copăceni. Fiind prea strâmt,
abia după doi ani , în 140, pe timpul lui Antonius Pius, acelaşi castru a fost
amplificat de aceeaşi trupă, lărgindu-se incinta, înălţându-se cu două
picioare valul şi întărindu-se cu
turnuri, după cum precizează noua piatră de fundaţie. În vremea domniei lui Antonius
Pius au fost reconstruite în piatră şi
alte castre din Dacia Superior, printre care cel de la Gherla, poate şi cele de
la Porolissum, Micia, Ilişua şi altele. Întărirea sistemului defensiv al Daciei
a fost determinată de înteţirea
atacurilor la graniţele provinciei pe timpul lui Antoniu Pius şi Marcus
Aurelius. Castrele de piatră din Dacia
corespund tipului descris de
scriitorul latin Hyginus, care a trăit în secolul al II-lea. Ele sunt situate
în văi sau pe terase , în apropierea unui curs de apă. Forma lor este de cele
mai multe ori dreptunghiulară, specifică epocii, mai rar pătrată. Zidul de
incintă, înalt de 3-5 metri era sprijinit dinspre interior de un val de pământ,
pe care se afla drumul de rond , lat de vreo 2 metri. La unele castre valul de
pământ este înlocuit de un pod de lemn sprijinit pe stâlpi de piatră. În
exterior, de jur împrejurul zidului de incintă se află o platformă lată de 1,
50- 2 metri, numită berma, după care urma un şanţ fără apă, uneori şanţul era
dublu. Colţurile zidului de incintă erau rotunjite şi întărite obişnuit cu
turnuri. Pe fiecare latură se deschidea câte o poartă , flancată de două
bastioane. Alte turnuri se ridicau între porţi
şi colţuri. La mijlocul colţului se afla praetorium , clădirea
comandamentului. Prin faţa pretoriului trecea via principalis, care unea cele
două porţi laterale, porta principalis dextra şi sinistra. De la poarta
principală, porta praetoria, situată în faţa pretoriului, venea via praetoria,
iar din spatele pretoriului, o altă stradă, via decumana, ducea spre porta
decumana. La poalele agger-ului, o altă stradă înconjura pe dinăuntru castrul.
Aria interioară a castrului era împărţită
în trei părţi: praetentura, partea din faţa pretoriului, latera
praetorii, pe cele două laturi ale pretoriului şi retentura, partea din spatele
lui. Castrul de la Apulum , al legiunii XIII Gemina se află pe platoul actualei cetăţi. Castrul
legiunii V Macedonica de la Potaissa este situat pe terasa numită tot Cetate,
la marginea oraşului Turda. El a fost demolat până aproape de temelii în secolul al XIX-lea. Urmele lui se mai
recunosc totuşi pe teren. El ocupă o
suprafaţă de circa 23
hectare , laturile de vest şi de est măsurând câte 410
metri, cea de sud 562 metri, iar cea de nord 575 metri.
Georgeta Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu