marți, 29 aprilie 2014

Adam și Eva, primii noștri părinți




Biblia spune că…

       Dumnezeu a făcut universul în şase zile şi că la început era  întuneric, iar Duhul Lui se mişca pe deasupra apelor. Probabil că nu era nicio frumuseţe care să încânte privirea,  iar pustiietatea haosului întrista şi însingura spiritul lui Dumnezeu. Dar frumuseţea exista în interiorul Lui şi El a născut-o pentru noi. Astfel, în prima zi, a creat lumina pe care a numit-o zi,  iar întunericului i-a spus noapte. Apoi a creat cerul. În a treia zi a adăugat tabloului puţină culoare aducând la existență  mările şi uscatul.Cum pământul era probabil cam gri, l-a îmbrăcat cu iarbă şi copaci de mai multe specii! Apoi, în următoarea zi, a creat soarele, luna şi stelele cerului pentru ca tăria nopţii să fie străpunsă de spectre luminoase şi pentru ca  întunericul să nu fie absolut. În ziua a cincea probabil că Dumnezeu a observat că apelor le lipseşte ceva şi că  văzduhul este cam trist. Aşa că a populat apele cu peşti şi a gătit cerul cu păsări. Cu toate că apele şi văzduhul aveau proprii locatari, parcă tot  lipsea ceva...
    Împodobit, pământul părea că trăieşte  doar pentru sine. Şi cum în caracterul lui Dumnezeu legea principală este să trăieşti pentru a-i face fericiţi pe ceilalţi, tot astfel a creat animalele de diferite specii şi mărimi. Și pentru că El nu umblă cu jumătăţi de măsură, a creat omul să stăpânească şi să se bucure de lucrarea Sa.”Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră…”
 Interesant. Cum adică să facem om după chipul și asemănarea noastră? Se pare că Dumnezeu cuprinde mai multe fiinţe, după cum vom afla mai târziu despre trinitate: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.
Spuneam mai devreme ceva despre om. Pe acesta  Dumnezeu l-a făcut, din ţărână, cu mâinile Sale. A făcut întâi bărbat şi, ca să nu fie singur, a creat,din coasta acestuia, femeia. Ei au fost primii oameni:Adam şi Eva. Așadar, omul fusese ultima pensulă pe care Dumnezeu  o adăugase tabloului Său. Biblia zice că :“ şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau foarte bune.” Era epuizat, pentru că în ziua a şaptea a simţit nevoia să se odihnească...
  În afară de lumea văzută, Dumnezeu a făcut şi o lume nevăzută, aceea a îngerilor. La început aceştia erau buni şi fericiţi, mai apoi o parte din ei, din cauza păcatului mândriei, au devenit îngeri răi.

 Un cămin fericit

          Dumnezeu a iubit omul şi, ca să îi arate aceasta, i-a creat un cămin: o grădină minunată numită Eden. Aici veneau îngerii să-i sfătuiască, iar comuniunea cu Dumnezeu năştea starea de fericire la care noi astăzi  visăm. Se pare că această grădină era un loc mirific, unde domneau ordinea şi armonia,  care mărturiseau despre înţelepciunea Creatorului. Flori parfumate, copaci grei de fructe îmbietoare şi un râu cu patru braţe uda grădina. În mijloc, Dumnezeu a pus  pomul vieţii care era deosebit şi întrecea prin înfăţişarea lui pe ceilalţi. Alături se afla pomul cunoştinţei binelui şi răului care avea să devină mijlocul de testare a fidelităţii omului. Astfel, odată cu Edenul, omul a primit şi o poruncă :« Din toţi pomii din rai poţi să mănânci; iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit »(Facerea 2 :17). Nu ştim cât timp perechea sfântă a rămas loială  poruncii pe care a dat-o Dumnezeu. Biblia spune că într-o zi…

Căderea în ispită

         ... fericirea şi binecuvântarea de care se bucura omul au devenit ţinta urii şi geloziei lui Lucifer, îngerul cel mai luminos care fusese aruncat din cer din cauza orgoliului şi a dorinţei înălţării de sine.« Din pricina frumuseţii tale s-a îngâmfat inima ta, şi pentru trufia ta ţi-ai pierdut întelepciunea »Iezechiel 28 :17). Perechea sfântă a fost prevenită de îngerii lui Dumnezeu că va fi ispitită .Ca să nu cadă, Adam şi Eva au fost sfătuiţi să stea împreună tot timpul.
     Cuprinşi de munca plăcută în grădină, cei doi se îndepărtează şi, în acel moment, intervine Adversarul care îi vorbeşte Evei prin gura unui şarpe. După ce schimbă câteva replici, acesta o îndeamnă să mănânce din pomul interzis: « Nu, nu veţi muri !Dar Dumnezeu ştie că, în ziua în care veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul » (Facerea 3:5). Eva mănâncă din fructul oprit apoi îi dă şi lui Adam. Primul efect al fructului nu a întârziat să apară:a început să le fie ruşine pentru că erau goi. Pierduseră haina sfinţeniei şi acum încercau să o înlocuiască artificial, acoperindu-se cu frunze. Apoi s-au ascuns de Dumnezeu, conştientizând că au făcut ceva rău. Întrebaţi de ce au călcat porunca, nici unul dintre ei nu-şi asumă răspunerea : « Femeia care mi-ai dat-o, aceea mi-a dat din pom şi am mâncat ! /Șarpele m-a amăgit şi eu am mâncat »

Izgonirea din rai şi pedeapsa morţii


    Dumnezeu mustră şarpele, apoi adaugă:  « Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei, aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul »(Facerea ,cap 3 vers 14-15). Era prima promisiune că păcatul nu va dura veşnic şi că din femeie se va naşte un Răscumpărător, iar Edenul în cele din urmă, va fi restaurat.
 Pentru păcatul de neascultare, Adam şi Eva au pierdut raiul şi pământul a fost blestemat. Acum, în loc de munca plăcută care-i făcea fericiţi în Eden, trebuiau să ducă o viaţă de trudă şi griji, iar la capătul drumului îi aştepta moartea. Câtă tristeţe l-o fi cuprins pe Adam când a văzut prima jertfă -  un animal nevinovat care a trebuit să moară în locul lui ! Câtă jale o fi fost în inima Evei când a văzut prima frunză moartă sau prima floare ofilită pe pământul rece, la picioarele sale! Şi câtă suferinţă le-o fi sfâşiat sufletul atunci când fiul lor, Cain, l-a ucis din invidie pe fratele său Abel! Apoi, au cunoscut şi despărţirea, pentru că, după ce Cain şi-a ucis fratele, a trebuit să plece departe de părinţi.
   Din momentul în care l-a creat, Dumnezeu a lăsat omului dreptul de a alege între bine şi rău, între binecuvântare şi blestem. De la cădere omul este gol şi poartă în sine un  sentiment de deşertăciune care înseamnă că sufletul cere cu disperare reunirea cu Cel care l-a creat.
   În această lume, omul parcurge un drum iniţiatic, presărat cu suferinţă din care îşi extrage propriile lecţii de viaţă. Şi ca să renască, trebuie să regăsească scopul vieţii, adică mântuirea ce permite accesul în rai. Cărarea este pregătită de însuşi Dumnezeu, dar omul nu o va accepta decât atunci când va conştientiza că singur nu o să ajungă nicăieri.  

 Georgeta Istrate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu