Biblia spune că…
Dumnezeu a făcut universul în şase zile şi că
la început era întuneric, iar Duhul Lui
se mişca pe deasupra apelor. Probabil că nu era nicio frumuseţe care să
încânte privirea, iar pustiietatea
haosului întrista şi însingura spiritul lui Dumnezeu. Dar frumuseţea exista în
interiorul Lui şi El a născut-o pentru noi. Astfel, în prima zi, a creat lumina
pe care a numit-o zi, iar întunericului
i-a spus noapte. Apoi a creat cerul. În a treia zi a adăugat tabloului puţină
culoare aducând la existență mările şi
uscatul.Cum pământul era probabil cam gri, l-a îmbrăcat cu iarbă şi copaci de
mai multe specii! Apoi, în următoarea zi, a creat soarele, luna şi stelele
cerului pentru ca tăria nopţii să fie străpunsă de spectre luminoase şi pentru ca
întunericul să nu fie absolut. În ziua a
cincea probabil că Dumnezeu a observat că apelor le lipseşte ceva şi că văzduhul este cam trist. Aşa că a populat
apele cu peşti şi a gătit cerul cu păsări. Cu toate că apele şi văzduhul aveau
proprii locatari, parcă tot lipsea ceva...
Împodobit,
pământul părea că trăieşte doar pentru
sine. Şi cum în caracterul lui Dumnezeu legea principală este să trăieşti
pentru a-i face fericiţi pe ceilalţi, tot astfel a creat animalele de diferite
specii şi mărimi. Și pentru că El nu umblă cu jumătăţi de măsură, a creat omul să
stăpânească şi să se bucure de lucrarea Sa.”Să facem om după chipul şi după
asemănarea Noastră…”
Interesant. Cum adică să facem om după chipul
și asemănarea noastră? Se pare că Dumnezeu cuprinde mai multe fiinţe, după cum
vom afla mai târziu despre trinitate: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.
Spuneam
mai devreme ceva despre om. Pe acesta Dumnezeu
l-a făcut, din ţărână, cu mâinile Sale.
A făcut întâi bărbat şi, ca să nu fie singur, a creat,din coasta acestuia,
femeia. Ei au fost primii oameni:Adam şi Eva. Așadar, omul fusese ultima pensulă
pe care Dumnezeu o adăugase tabloului Său.
Biblia zice
că :“ şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau foarte bune.” Era
epuizat, pentru că în ziua a şaptea a simţit nevoia să se odihnească...
În afară
de lumea văzută, Dumnezeu a făcut şi o lume nevăzută, aceea a îngerilor. La început
aceştia erau buni şi fericiţi, mai apoi o parte din ei, din cauza păcatului mândriei,
au devenit îngeri răi.
Un cămin fericit
Dumnezeu a iubit omul şi, ca să îi arate
aceasta, i-a creat un cămin: o grădină minunată numită Eden. Aici veneau îngerii
să-i sfătuiască, iar comuniunea cu Dumnezeu năştea starea de fericire la care
noi astăzi visăm. Se pare că această
grădină era un loc mirific, unde domneau ordinea şi armonia, care mărturiseau despre înţelepciunea
Creatorului. Flori parfumate, copaci grei de fructe îmbietoare şi un râu cu
patru braţe uda grădina. În mijloc, Dumnezeu a pus pomul vieţii care era deosebit şi întrecea
prin înfăţişarea lui pe ceilalţi. Alături se afla pomul cunoştinţei binelui şi răului
care avea să devină mijlocul de testare a fidelităţii omului. Astfel, odată cu
Edenul, omul a primit şi o poruncă :« Din toţi pomii din rai poţi să
mănânci; iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în
ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit »(Facerea 2 :17). Nu
ştim cât timp perechea sfântă a rămas loială poruncii pe care a dat-o Dumnezeu. Biblia
spune că într-o zi…
Căderea în ispită
...
fericirea şi binecuvântarea de care se bucura omul au devenit ţinta urii şi
geloziei lui Lucifer, îngerul cel mai luminos care fusese aruncat din cer din
cauza orgoliului şi a dorinţei înălţării de sine.« Din pricina frumuseţii
tale s-a îngâmfat inima ta, şi pentru trufia ta ţi-ai pierdut întelepciunea »Iezechiel
28 :17). Perechea sfântă a fost prevenită de îngerii lui Dumnezeu că va fi
ispitită .Ca să nu cadă, Adam şi Eva au fost sfătuiţi să stea împreună tot
timpul.
Cuprinşi
de munca plăcută în grădină, cei doi se îndepărtează şi, în acel moment,
intervine Adversarul care îi vorbeşte Evei prin gura unui şarpe. După ce schimbă
câteva replici, acesta o îndeamnă să mănânce din pomul interzis: « Nu,
nu veţi muri !Dar Dumnezeu ştie că, în ziua în care veţi mânca din el, vi
se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul »
(Facerea 3:5). Eva mănâncă din fructul oprit apoi îi dă şi lui Adam. Primul
efect al fructului nu a întârziat să apară:a început să le fie ruşine pentru că
erau goi. Pierduseră haina sfinţeniei şi acum încercau să o înlocuiască
artificial, acoperindu-se cu frunze. Apoi s-au ascuns de Dumnezeu, conştientizând
că au făcut ceva rău. Întrebaţi de ce au călcat porunca, nici unul dintre ei
nu-şi asumă răspunerea : « Femeia care mi-ai dat-o, aceea mi-a
dat din pom şi am mâncat ! /Șarpele m-a amăgit şi eu am mâncat »
Izgonirea din rai şi
pedeapsa morţii
Dumnezeu
mustră şarpele, apoi adaugă: « Duşmănie voi pune între tine şi
femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei, aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi
vei înţepa călcâiul »(Facerea ,cap 3 vers 14-15). Era prima promisiune că
păcatul nu va dura veşnic şi că din femeie se va naşte un Răscumpărător, iar Edenul
în cele din urmă, va fi restaurat.
Pentru păcatul
de neascultare, Adam şi Eva au pierdut raiul şi pământul a fost blestemat. Acum,
în loc de munca plăcută care-i făcea fericiţi în Eden, trebuiau să ducă o viaţă
de trudă şi griji, iar la capătul drumului îi aştepta moartea. Câtă tristeţe
l-o fi cuprins pe Adam când a văzut prima jertfă - un animal nevinovat care a trebuit să moară în
locul lui ! Câtă jale o fi fost în inima Evei când a văzut prima frunză
moartă sau prima floare ofilită pe pământul rece, la picioarele sale! Şi câtă
suferinţă le-o fi sfâşiat sufletul atunci când fiul lor, Cain, l-a ucis din
invidie pe fratele său Abel! Apoi, au cunoscut şi despărţirea, pentru că, după
ce Cain şi-a ucis fratele, a trebuit să plece departe de părinţi.
Din
momentul în care l-a creat, Dumnezeu a lăsat omului dreptul de a alege între
bine şi rău, între binecuvântare şi blestem. De la cădere omul este gol şi
poartă în sine un sentiment de deşertăciune
care înseamnă că sufletul cere cu disperare reunirea cu Cel care l-a creat.
În
această lume, omul parcurge un drum iniţiatic, presărat cu suferinţă din care
îşi extrage propriile lecţii de viaţă. Şi ca să renască, trebuie să regăsească
scopul vieţii, adică mântuirea ce permite accesul în rai. Cărarea este
pregătită de însuşi Dumnezeu, dar omul nu o va accepta decât atunci când va
conştientiza că singur nu o să ajungă nicăieri.
Georgeta Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu