Cerşetoarea

Pactul cu viaţa

   -Domnule, spune cerşetoarea cu plete castanii si mâini murdare, vă rog, fie-vă milă…mi-e foame!

Străinul întoarce privirea spre acel glas aproape îngeresc.Un glas ce-i provoacă fiori în tot corpul.Se uită fix la cerşetoare, apoi se caută prin buzunare.Scoate din portmoneu o bancnotă de cincizeci de lei şi, când i-o întinde, îi surprinde privirea  albastră, atât de nevinovată şi de limpede. Este  ceva straniu şi nedefinit.O stare pe care nu o mai simţise vreodată.Dă să plece,dar ceva parcă îl opreşte.Se întoarce din nou spre ea şi-i caută privirea atât de rugătoare...

-Tu nu ai casă?

-Nu, domnule.

-Dar unde dormi?

-În Gara de Nord, domnule…în sala de aşteptare de la clasa a doua.

-Din câte ştiu eu, nu ai voie să dormi acolo…Vreau să zic, poliţia nu dă voie vagabonzilor să doarmă acolo… sau mă înşel ?

-Aşa este, dar pe mine ma lasă…

-De ce te-ar lăsa tocmai pe tine, de ce  ar încălca regulamentul?

-Vă pare rău că ma lasă, domnule?

-Nu,cum să-mi pară rău ?…întrebam doar…

-Cred că le e milă de mine şi mă simpatizează, asta-i tot.

-Aha , şi ţie îţi place să le fie milă oamenilor de tine?

-Da!

-De ce?

-Pentru că, dacă situaţia mea stârneşte milă în ei , înseamnă că sunt nişte oameni buni. Mila este tot un fel de a iubi. Însuşi Mântuitorul a zis ca nu vrea jertfă, ci milă…Oamenii care-mi dau de pomană mie, de fapt îi dau lui Dumnezeu.

-Crezi tu că Dumnezeu are nevoie de pomana noastră?

-Da, domnule.Nu pentru a trăi El însuşi ,ci pentru ca natura Lui miloasă să se manifeste în noi. Astfel vom fi numiţi copii ai lui Dumnezeu. E ca un fel de examen pentru oameni. Ştiţi de ce David a fost ales rege al evreilor, chiar dacă era încă un copil ? Ştiţi de ce nu a vrut Dumnezeu să aleagă pe unul din fraţii lui mai mari, deşi erau mult mai arătoşi?

-Nu ştiu.Dar văd că cerşetoare , cerşetoare, dar mintea îţi merge.Cum naiba nu ţi-ai găsit un loc de muncă, aşa încât să trăieşti decent? Dar fie ! Spune-mi de ce David a fost ales rege, chiar dacă era doar un copil...

-Ei bine, David era milos. El iubea oamenii şi animalele.Ştiţi, când o oaie i s-a rătăcit, a pornit în căutarea ei şi a coborât în prăpastie ca s-o salveze…A luat-o pe umerii săi , a adăpat-o şi i-a îngrijit rănile provocate de spinii din prăpastie…Dragostea lui pentru oile pe care le îngrijea, L-a impresionat pe Dumnezeu, care l-a făcut păstor peste oameni.

Ce credincioasă eşti, fată! Ar trebui să fii profesoară de religie! Cu siguranţă elevii tăi nu s-ar plictisi…

-Da, sunt credincioasă . De aceea am făcut un pact cu viaţa…

-Nu mai spune! Şi unde ziceai că te speli?!

-Nu prea mă spăl, fiindcă nu am unde… mi-e cam greu să ma spăl cu apă rece de la cişmelele de pe peronul gării.

-Aşa carevasăzică…Şi n-ai vrea să faci o baie bună?!…în cinstea pactului cu viaţa!!

-N-aţi înteles, domnule. În plus, nu-mi place să fiu luată peste picior. Problema nu se pune dacă vreau, ci dacă am unde.

-Ce-ai zice să vii cu mine acasă, am toate condiţiile…

-La dumneavoastră!?

-Da! Îţi par chiar aşa de fioros?Să nu-mi spui că ţi-e frică de mine!

-Da. Mi-e frică de dumneata.

-De ce? Uite, n-am pistol! spune bărbatul, desfăcându-şi haina.

-Nu de asta,domnule, nu mi-e frică de moarte!

-Da’ de ce ţi-e frică?

-De oameni.

-Dar ce, oamenii muşcă?

-Da, domnule.

-Cum aşa?

-Oamenii muşcă mai rău decât animalele..

-Nu mai spune!

-Domnule, aceasta este părerea mea şi vă rog să n-o luaţi în râs. Eu nu mă consider buricul pământului, nici nu strig în gura mare că aş deţine adevărul absolut , dar am şi eu dreptul la opinie - chiar dacă sunt o persoană atât de neînsemnată şi meseria mea este aceea de cerşetoare!

-Da, da…eu respect părerea celorlalţi...Cred că aş face bine să plec… văd că nu te pot convinge.

Bărbatul se îndepartează şi, curând, se pierde în mulţime. Este impresionat totuşi de inteligenţa şi de principiile cerşetoarei.

    La un moment dat, aude un glas ce străbate distanţa şi ajunge până la el.

-Domnule, domnuleee…nu plecaţi!!!

El îşi întoarce faţa spre direcţia de unde vine glasul.Vede de departe disperarea pe chipul ei fragil şi se hotărăşte să facă drumul înapoi .

- Ce , nu eşti mulţumită de banii pe care ţi i-am dat?

-Nu, domnule, nu de asta v-am chemat.

-Atunci,  ce e?

-Nu ştiu din ce cauză, dar mi-a părut rău că aţi plecat. De când am devenit cerşetoare, oamenii mi-au aruncat un ban , o vorbă urâtă sau frumoasă…nimeni nu mi-a dat  atenţia pe care mi-aţi dat-o dumneavoastră… vreţi să mai staţi puţin cu mine? Vă rog!!!…

-Ai spus de când ai devenit cerşertoare… ai făcut vreodată şi altceva?

-Da, domnule.

-Daca tot m-ai chemat înapoi, n-ai vrea să–mi spui mai multe despre tine? De pildă, unde ai mai lucrat?

-De ce, domnule?

-Aşa…

-Am fost secretară un an,  apoi ziaristă…

-Doamne, nu pot să cred!!! Ai fost ziaristă şi secretară?!!

-Da, domnule.Ce vă miraţi aşa?

-Şi ce dracu ai mai fost, soro?

-Am fost şi soţie, dacă asta contează...

-Ai avut şi copii?

-Da, domnule, am avut şi copii.

-Şi unde sunt ei acum?

-Care ei?

-Bărbatul şi copii, ce naiba, te faci că nu înţelegi? Parcă ziceai că ai fost si ziaristă , deci nu eşti proastă.

-Nu, domnule.

-Atunci, nu mai face pe proasta cu mine, că ai să rămâi aşa…

-De ce mă chinuiţi, domnule?

-Eu te chinuiesc?

-Da.

-De ce naiba m-ai chemat înapoi? Credeam că ai nevoie de ajutor.

-Nu, domnule, nu am nevoie de ajutor.

-Hai, lasă vrăjeala! Spune-mi , te rog, unde-ţi sunt copiii în momentul acesta?

-I-am părăsit.

-Cum adică,  i-ai părăsit?!

-Da, domnule , e aşa cum vă spun.

-Înseamnă ca eşti o persoană rea. De ce i-ai părăsit, mă rog frumos?

-Ca să mă fac cerşetoare.

-Înţeleg din ce în ce mai puţin. Fii mai explicită. Nu accept că ţi-ai lăsat căminul şi o carieră deosebită, ca să te faci cerşetoare. Doar dacă nu esti cumva nebună.

-Da…

-Dar eşti de-a dreptul o proastă!

-De fapt, nu mi-am dorit să fiu chiar cerşetoare…i-am cerut ceva vieţii.

-Ce dracu spui acolo, fiinţo? Ţi-a dat cineva băutură de pomană şi te-ai îmbătat?

-Nu consum alcool, domnule.Dumneavoastră mă copleşiţi cu atâtea întrebări şi nu mă lăsaţi să termin…aveţi o fire cam impulsivă şi o tendinţă de a judeca oamenii după aparenţe , ceea ce nu e voie. Judecata nu aparţine oamenilor. Ei bine, destinul mi s-a schimbat în ziua când i-am spus soţului meu că nu-l mai iubesc.

-Şiiii?

-Păi, nu-l mai iubeam, nu-l mai puteam suporta…nu ne potriveam deloc.Simţeam că prezenţa lui mă ucide…era un om frumos, dar lângă el murea iarba, domnule! Răutatea lui mă sufoca, mă obosea şi-mi lua puterea de a merge mai departe.

-Şi?

-Ce, şi?

-Şi el ce a făcut, ce a urmat după aceea?

-Păi el a zis că iubirea nu are importanţă , că putem trăi şi aşa, dar că, dacă doresc, îmi dă divorţul…

-Aşa, pur şi simplu?

-Da, domnule. Uimirea dumneavoastră mă face să mă simt o criminală. Poate ca am murit şi nu-mi dau seama că sunt la judecata de apoi…Ştiţi dumneavoastră ce înseamnă să trăieşti cu cineva pe care nu-l mai iubeşti?

-Habar n-am.

-Este un chin, domnule.Simţi că viaţa ta nu mai are sens… că te ofileşti ca o floare ce nu apucă să înflorească din lipsă de apă şi soare, simţi că mori puţin câte puţin, fără ca cineva să-ţi fi descoperit parfumul şi să-l poată pune în valoare. N-am cuvinte… de altfel nici el nu mă iubea.

-Şi?

-Ce, şi?

-Ce ai făcut mai departe? Am impresia că ori eşti proastă, ori faci pe proasta cu mine!

-Domnule…

-Bine, bine, îmi retrag cuvintele.Partea proastă este că nu am răbdare şi nici regulile de politeţe nu le-am învăţat, m-au enervat şi am chiulit de la ele.Obisnuieşte-te cu mine şi aminteste-ţi că tu m-ai chemat înapoi să vorbim. Apropo, trebuie să stai neapărat pe scările metroului? N-ar fi mai comod să mergem la cafeneaua de peste drum?

-Nu, domnule.

-De ce?

-Uitaţi-vă la mine, apoi la dumneavoastră, şi veti ghici.

-Ce vrei să zici?

-Vreau să spun că eu nu sunt îmbrăcată cum se cuvine, sunt desculţă şi murdară, iar lumea…

-Fugi de-aici. Nu mă poţi compromite! Niciodată nu am judecat oamenii după haine.

-Cum aşa?

-Tu crezi că-mi pasă de lume? Ha!

-Domnule, poate aveţi o familie acasă. Dacă  vă recunoaşte cineva?

-Haide, nu mai căuta nod în papură, că n-ai să găseşti. Mergem?

-Bine, dar n-aş vrea să vă pară rău…

 O rază de speranţă 

   Cei doi intră în cafenea. Localul este mic şi mobilat cu mese rotunde, înconjurate de tamburele îmbrăcate în piele neagră. Atmosfera este plăcută, chiar cu un uşor iz de intelectualitate.Cerşetoarea cunoaşte locul...

-Domnule, aici pot fi şi eu recunoscută!

-Cum aşa?

-În locul ăsta am venit frecvent cu prietenele sau colegele de serviciu.

-Te referi la colegele cerşetoare?

-Mă refer la colegele ziariste.

-Erau doar colege şi prietene?!

-Erau şi bărbaţi, dacă asta vreţi să ştiţi. Aici vin frecvent scriitori şi ziarişti…oameni citiţi, oameni de litere…pe chelner îl cheamă Corneliu şi mă cunoaşte…Ah, mi-e ruşine. domnule! Băieţii aceia cu părul lung de la masa de lângă fereastră au fost colegii mei…Vai, domnule, nu credeam că, văzându-i, am să mă simt atât de rău.

-Haide, nu mai face pe umilita acum. În fond, tu ţi-ai ales ocupaţia de cerşetoare.Da’ de ce cerşetoare şi nu prostituată?

-Domnule, mă luaţi peste picior! Am eu faţă de prostituată?

-...dar nici de cerşetoare.Ştii ceva? Ai avut mare curaj să-ţi părăseşti familia, mă refer în special la copii.

-De ce, domnule?

-Cum, de ce? Acolo, bănuiesc, te simţeai în siguranţă, aveai un loc numai al tău, un loc de muncă. Apropo, de ce ţi-ai lăsat serviciul? Puteai foarte bine să lucrezi în continuare, să-ţi închiriezi o locuinţă…

-Nu, domnule, nu puteam deloc.Salariile ziariştilor sunt foarte mici, iar chiriile foarte mari…Şi dac-ar fi numai atât!

-Şi ţie ţi se pare că a fi cerşetoare, a dormi la gura metroului sau în sala de aşteptare a nu ştiu cărei gări este o soluţie?

-Nu, domnule, dar ziaristica nu este pentru mine.

-Mă uimeşti din ce în ce mai mult. Încerc să te înţeleg, să aflu care raţionament te-a împins undeva la marginea societăţii, pentru că aici te afli, şi tu scoţi nişte perle care mă fac să cred că nu eşti în toate minţile.

-Am divorţat de meserie, aşa cum am divorţat de un soţ de care nu mă lega nimic, a cărui prezenţă mă secătuia de puteri, care mă înşela şi mă bătea. Am vrut să fiu liberă, asta-i tot.

-Mie asta îmi sună a lene, nu te supăra pe mine!

-Poate ca da, poate că nu. Ştiţi, într-o zi, am să scriu o carte…

-Despre persoanele libere ce dorm pe străzi!?

-De ce nu, domnule?

-Măi fată, tu nu te uiţi in jurul tău? Chiar nu-ţi dai seama în ce lume trăim? Acum, tu te afli în postura unui peştişor neajutorat, care, într-o bună zi, va fi înghiţit de un rechin. Şi când o va face, nici nu va apuca să-ţi simtă gustul. Fată naivă, inconştientă. Nu vezi că lumea se împarte în vânatori şi vânaţi? Chiar nu-ţi dai seama?

-Ba da, văd mai bine decât dumneavoastră.

-Nu s-ar părea!

-Da, domnule.Sunt convinsă de asta.

-Bine, s-o luăm pe rând.Să admitem că de soţul tău ai divorţat pentru că nu-l mai puteai suporta. Bun. Dar copiii? Şi de ei ai divorţat?

-Nu, domnule, n-am vrut să-mi părăsesc copiii.

-Povesteşte, de ce te-ai oprit?

-Când i-am cerut soţului meu divorţul, a acceptat crezând că nu vorbesc serios.Ştia că nu am unde să mă duc şi că voi fi constrânsă să rămân lângă el . Apoi, când şi-a dat seama că nu glumesc, s-a înfuriat atât de tare, încât a aruncat lucruri prin casă, a bătut cu pumnii în pereţi şi m-a ameninţat că, dacă divorţez, n-o să-mi dea nimic din ce am strâns pe parcursul căsniciei noastre. Ba mai mult, a zis că  o să mă arunce în stradă ca pe un câine. Aşa a şi  făcut. În privinţa copiilor, a angajat un avocat care să susţină în faţa instanţei că sunt o fiinţă imorală, incapabilă să-i cresc şi de aceea nu sunt acum cu ei.Voia să să mă întorc la el în genunchi,  apoi să trăiesc toată viaţa ca un câine credincios, mereu recunoscatore de mila lui. Prin urmare, a rămas cu tot: casă, copii şi bunuri, inclusiv hainele, carţile şi bijuteriile mele.

-Dar tu nu te-ai luptat deloc?

-Nu, domnule, n-am pus avocat şi nici n-am acceptat unul din oficiu.

-Dar de ce, suflete?

-M-am gândit că, dacă soţul meu nu vrea să-mi dea nimic, nu este frumos din partea mea să-l oblig. Oricum, singurele valori erau copiii. Celelalte lucruri…El nu a crezut până în ultimul moment că am curaj să plec în lume doar cu hainele de pe mine. Cert este că nu i-am făcut plăcerea de a mă întoarce în genunchi la el. Ăsta ar fi fost triumful lui.

-Ai acceptat toate acuzaţiile?

-Da, domnule. Acuzaţiile lui de imoralitate nu erau adevărate, iar el ştia asta. Nu am simţit nevoia să mă apăr.

-Ciudată fiinţă mai eşti.Spune-mi, ţi-e dor de copiii tăi?

-Da, domnule, simt că mi se sfâşie sufletul, dar el nu-mi dă voie să mă apropii de ei. Îmi aminteşte mereu că am ajuns o cerşetoare murdară şi că, fără el, aşa o să rămân.Mai zice că asta merit şi că asta sunt eu cu adevărat.

-Acum, fiind în situaţia în care eşti, nu-ţi pare rău ca ai divorţat?

-Da, domnule. Acum însă este prea târziu.Trebuia să sufăr lângă el, de dragul copiilor, dar n-am făcut-o. A fost o nebunie din partea mea. Acum nu mai pot face nimic. Faptele sunt consumate. În plus, pentru ceilalţi nu mai au nicio importanţă. Numai eu le simt ca pe o rană sângerandă şi dureroasă, ca pe nişte ghimpi în carnea şi sufletul meu. Pe de altă parte,  mă gândesc că, poate, într-o zi , nu o să mai poată să se descurce şi o să-mi ceară ajutorul. Atunci o să-i iau…

-Unde să-i iei, la cerşit?

-Nu, domnule ! Dacă soţul meu mi-ar da copiii înapoi, nu i-aş cere ajutorul…Aş găsi puterea să mă ridic …

-Te-ai întoarce şi la vechea ta meserie?

-Aş face orice , chiar dacă nu-mi place. Da, m-aş întoarce iar la munca de ziarist.

-Da’ ce nu-ţi place la munca asta, soro?

-Ah, domnule, râdeţi de mine. De umilinţa la care m-am supus fără să fiu obligată…poate că viaţa a vrut să-mi dea o lecţie…

-Iartă-mă, te rog. Problema este că aşa sunt eu. Un pic ironic. Promit să fiu mai serios. De ce ziceai că nu-ţi place munca de ziarist?

-Dumneavoastra vă plac ziariştii?

-Nu.Nu-i suport.

-De ce?

-Pentru ca îţi scormonesc viaţa, fac din tine ce vor, te urmăresc pas cu pas, îţi fac sufletul albie de porci.Sunt ca o boală.Şi nu m-aş supăra dacă ar spune întotdeauna adevărul! Nu, ei caută senzaţionalul, dacă nu-l au, îl inventează… scuză-mă, te rog!

-Vedeti, domnule? Eu nu vreau să fiu instrumentul nimănui, nu vreau să fiu o marionetă în mâinile unui păpuşar nebun!

-Îmi vine să-mi dau palme ! Stăm aici de două ore , vorbim despre vieţile noastre, dar nici măcar nu am făcut cunoştinţă. Nu ţi se pare un pic nefiresc?

-Nu, domnule.

-De ce nu?Şi totuşi, cum te cheamă?

-Angela Taifun, răspunde cerşetoarea întinzându-i mâna.

-Acea Angela Taifun?

-Da, aceea.

-Dar erai o vedetă, fato!

-Da, domnule. Articolele mele erau mai mereu pe prima pagină. Ei, şi ce?

-De-abia acum îmi dau seama. Mi se părea mie că te cunosc de undeva…ochii aceştia…expresia feţei…am rămas mut!

-Ei bine, nu mi-aţi spus numele dumneavoastră…

-Eu sunt…n-are importanţă cine sunt eu, pentru că nu mă cunoaşte nimeni.

-Dar vrea să vă cunoască…

-Dacă insişti…numele meu este Marin Burtăverde.

-Ha, ha, ha! Sper că nu sunteţi la propriu un burtăverde…

-Recunosc, numele meu nu este prea melodios, însă nici cu taifunul tău nu mi-e ruşine!

-Scuzaţi, de data asta ambele nume nu se potrivesc cu caracterele persoanelor…ha, ha, ha!

-Lăsând gluma la o parte, aş vrea să te ajut. Numai dacă mă laşi, desigur . Îţi ofer un loc de muncă la firma mea de calculatoare. Îţi voi găsi o locuinţă şi, în cele din urmă, vom recupera copiii de la soţul tău.

-Incredibil.Cine sunteţi dumneavoastra, domnule?

-Să spunem că sunt îngerul tău păzitor, dar ştii că îngerii păzitori nu-ţi pot face bine cu forţa.Trebuie să cooperezi şi tu.Ce zici? De la tine mă aştept la orice, aşa că îţi sugerez să accepţi ,chiar dacă eşti mândră.Nu ştii dacă viaţa îţi va mai da o şansă.

-Păi, cred că am să mă despart greu de meseria de cerşetoare...Apropo, de ce nu poate fi scrisă în cartea de muncă?

-Esti nebună, soro!

-Bineînţeles.Este mai bine sa fii nebun decât sănătos. Ar fi foarte plictisitor să fie toată lumea întreagă la minte.Nu credeţi?

-Ai dreptate.Sper ca, totuşi, să te gândeşti bine, înainte să refuzi. Eu nu-ţi cer nimic în schimb.La urma urmei, vei lucra pentru mine şi te voi plăti ca pe oricare alt angajat. Vrei?

-Cred că da…Da... sunt sigură că vreau! Mulţumesc, domnule. Aceasta este ziua în care cerul şi-a întors faţa spre mine.

-Înainte să ne ridicăm de la această masă, spune-mi totuşi despre acel pact cu viaţa…Despre ce este vorba?

-După ce m-am despărţit de soţul meu, într-o seară, cand eram foarte amărâtă, am cerut vieţii puţină fericire.Voiam să ştiu ce simte un om când este cu adevărat fericit… Atunci, L-am rugat pe Dumnezeu să citească rugăciunea din inima mea .Ceream o zi, o lună sau un an de fericire, în schimbul restului de ani pe care destinul mi i-a hărăzit.Consideram că o viaţă fără iubire este ca o tonă de balast ce trebuie să-l car...o noapte nesfârşită de suspine...

-Doamne, eu n-am mai întâlnit o fiinţă atât de credincioasă şi de naivă ca tine! Când citeam articolele tale, aveam impresia că eşti o vânătoare iscusită, arma ta fiind stiloul. Şi... iată persoana! - atât de vulnerabilă, atât de neajutorată. Eşti un mister, fato!

-Domnule, vă bateţi joc de mine? Vă permiteţi să râdeţi de ceea ce v-am spus?

-O, nu! Nici gând. Te rog să mă ierţi, dacă vorbele mele te-au lovit…n-am vrut. Eu te ajut fără ca tu să mi-o ceri,  şi nu o fac din milă. Cine ştie, poate vreodată voi avea şi eu nevoie de ajutor….Iartă-mă ! Sunt surprins şi crede-mă că,văzându-te pe tine cum eşti în realitate, mă văd pe mine, îmi văd slăbiciunile - umane de altfel…Vreau să spun că ,uitându-mă la tine, de fapt, îmi văd propriul chip în oglindă .

-Adevărat, domnule?

-Niciodată n-am fost mai adevărat. Niciodată hainele scumpe sau banii n-au făcut pe cineva puternic cu adevărat. Nu. Nici nu ştii câtă bunătate există în naivitatea ta, câtă putere în slăbiciunea ta şi câtă maturitate! Să ceri în schimbul vieţii tale o clipă de iubire...Asta da putere! Să nu-ţi pese că renunţi la o viaţă întreagă, în favoarea unei clipe trecătoare de iubire.O, cât ai crescut în ochii mei! Cerul te-a scos în calea mea.Şi cred tot ce mi-ai spus, simt că mi-ai spus adevărul.Dacă ai fost în stare să nu pretinzi nimic de la soţul tău, te cred în stare să-ţi dai viaţa pentru acea clipă de iubire. Ştii, o clipă poate să valoreze mai mult decat o viaţă de cincizeci sau şaizeci de ani. Nu mi-a fost dat să întâlnesc în viaţa mea o asemenea făptură, gata să moară pentru o idee. Acum, eu sunt acela care are nevoie de ajutor.

-Domnule, vă simţiţi bine?

-Niciodată nu m-am simţit mai bine şi, crede-mă, sunt lucid… cât se poate de lucid.

-Bine, o să ne ajutăm reciproc.Sunteţi mulţumit?

-Nu, nu sunt mulţumit, sunt fericit. Acum, dă-mi voie să te conduc la noul tău cămin,să te scot din văgăuna asta. Vreau să te duc undeva la lumină… vreau să cunoşti soarele!

-Domnule, s-a făcut aproape miezul nopţii, soarele răsare dimineaţa…

-Era doar un fel de a spune, micuţă doamnă. Şi... nu te mai uita la mine cu ochii ăia speriaţi, că n-am înnebunit…sunt doar puţin extaziat, pentru că tu, o făptură aparent neînsemnată, m-ai făcut să văd sensul vieţii.Cât de palpabil este acest sens al vieţii!

-Domnule, mă îngrijoraţi ! … Poate ca mâine, la lumina soarelui , n-o să mai gânditi astfel.

-O, nu.De acum încolo, voi avea grijă să nu te mai îngrijoreze nimic, niciodată !

-O sa mă omorâti, domnule?

-Crezi că numai morţii nu se mai îngrijorează? Ei bine, mai sunt şi alţii…ce lună plină e pe cer!

Visul anunţă despărţirea 

   Trecuse aproape un an de zile de când cei doi se întâlniseră. Între timp, Angela îşi recăpătase cei doi copii, lucra bine pentru domnul Burtăverde. Între ei se născuseră, în tăcere, sentimente de dragoste. Era o iubire platonică, o iubire pe care Angela şi-o dorise întotdeauna. El o ceruse în căsătorie. Ea refuzase. Considera că o căsătorie n-ar face altceva decât să-i despartă. Aceasta iubire platonică s-ar fi topit undeva într-o altă dimensiune, pentru a nu mai veni niciodată.Se înşela oare? Cine poate şti?

-Nu credeam c-am să pot iubi vreodată în felul acesta, exclamă Angela. Doamne, ce bine este în braţele tale! Ştii ceva? Azi noapte am avut un vis frumos… se făcea că eram în Paradis…

-În Paradisul lui Dante?

- Îţi place să glumeşti pe seama mea, dar ştiu că vrei să ţi-l povestesc !

-Aşa este.Te-aş asculta toată viaţa şi nu m-aş sătura.Spune-mi!

-Ei bine, mă aflam într-un loc feeric.Totul în jurul meu era colorat şi vibra de iubire…nu pot să descriu în cuvinte…nu seamănă cu nimic de pe pământ. Auzeam o muzică ce parcă mă chema ca o vrajă…Eram fermecată. Acea iubire, atât de caldă, îmi dădea senzaţia că plutesc…voiam să nu mă mai întorc…

- Să zicem că locul acela în care te simţeai atât de bine semăna cu iubirea ce ţi-o port ?

-Eşti dulce… mult prea dulce…ştii ce mi se pare ciudat în ceea ce am visat? Simţeam că acolo este casa mea.

-Acum mă faci gelos.Tot ce este al meu este şi al tău, vreau să fii soţia mea, iar pentru tine mi-aş da viaţa. Nimeni, niciodată, nu m-a făcut atât de fericit. Dacă idealul există, atunci eu l-am atins prin iubire - prin tine, draga mea.

-Ştii, mă simţeam de parcă aş fi privit un tablou nedefinit, foarte colorat în care predomina galbenul… acel tablou mă chema la el, mă absorbea…O, sunt o proastă ! Nu ştiu cum să explic, ştiu doar că era foarte bine.

-S-a întâmplat ceva deosebit în visul tău? Ai întâlnit pe cineva?

-Nu, n-am văzut vreo persoană, dar ceva parcă mă chema…o voce mă anunţa că a sosit timpul…simţeam o suflare caldă pe trupul meu…nu ştiu, ai vreo idee ce-o însemna asta?

-Vise de noapte!

-Am sentimentul că mesajul acela se referea la ceva anume.Am impresia că trebuie să-mi iau rămas bun de la tine şi de la copii.

-Ce tot spui acolo, îngerul meu?

-Da, asta simt. Spune-mi, dacă eu voi pleca , vei avea grija de cei doi copii ai mei?

-Dumnezeule! Unde vrei să pleci? Cum să nu am grijă de copiii tăi, când îţi seamană atât de bine? Îi vom creşte împreună.

-În seara asta se împlineşte un an de când ne-am cunoscut.

-Binecuvântată zi !

-De-ai şti ce bine este când mă ţii în braţe! Câtă fericire îmi oferi! Mă uit în urmă şi nu descopăr nicio umbră de tristeţe, din ziua în care ne-am întâlnit. M-ai cules de pe stradă; mi-ai dat toată afecţiunea ta; mi-ai arătat lumea ; m-ai readus la viaţă; m-ai iubit necondiţionat. Dragostea ta este nepreţuită. Îţi mulţumesc . Doamne, cum poate să existe un om atât de bun pe pământ? Credeam că Pământul este locul unde se nasc doar cei răi, cei care rănesc, cei care au de încheiat afaceri cu viaţa. Credeam că cei buni pleacă şi nu se mai întorc…cum de mi-a dat mie Dumnezeu o astfel de fericire?... Stai! Ştiu. Pactul pe care l-am facut cu viaţa O, Doamne, asta este… visul meu…acel vis mă anunţa că înţelegerea…

Fata se opri, privirea îi rămase pe chipul îndrăgostit al iubitului ei. Încercă să mai spună ceva, dar cuvintele îi îngheţaseră instantaneu pe buze.Un fior rece străbătu şira spinării bărbatului. Aproape că înţelegea ce se întâmplă, dar nu voia să creadă...

-Angela, iubito, ce ai? Angela…Angela…îngerul meu…nu, nu muri, nu pleca, iubito! Am atâtea să-ţi spun! De ce eşti atât de rece?!…Stai să te aşez pe pat… o să te încălzesc cu sufletul meu…trezeşte-te iubito, nu vezi lacrimile mele fierbinţi? Nu vezi sufletul meu care moare odată cu tine?!…Am nevoie de dragostea ta, ca să pot supravieţui.DOAMNE, DĂ-MI-O ÎNAPOI!

Georgeta Istrate