Silvian Miron sau arta de a îmblânzi ciocolata















      Este membru în Uniunea Internaţională a Patiserilor, Cofetarilor şi Preparatorilor de îngheţată.A primit Trofeul de aur “Arch of Europe” din partea Organizaţiei Internaţionale Business Initiative Directions...


     Silvian Miron îmblânzeşte ciocolata, o modelează, o face să fie ce vrea el, şi astfel îşi îndeplineşte visul din copilărie, un vis în care copiii să poată construi o lume minunată. Visul acesta, materializat acum, i-a adus şi-i va mai aduce multe medalii naţionale şi internaţionale. Este o plăcere să-l vezi jucându-se cu ciocolata, să-l vezi cum îmbină culorile, cum modelează zahărul de zici că e fluture sau cântec sau floare. Mâinile vrăjite dau aripi operelor sale, apoi le arată lumii. Căci ce artă este aceea care nu poate fi împărtăşită? În lucrările lui pâlpâie viaţa, el jonglează cu reţetele până ce îi iese ce vrea. Şi gustul este ...o trilogie! Păi da, pentru că fiecare delicatesă are cel puţin trei arome!
 
Actul creaţiei


          Intru în atelier,  împreună cu un grup de jurnalişti,  unde  Silvian Miron creează « Gânditorul de la Hamangia », mărit de trei ori! Momentul este unic.Mai întâi aşază în faţă modelul după care va lucra. Apoi pregăteşte placa de marmură, îşi aduce la îndemână un şubler,un cutter, un cuţit pentru cioplit, un calculator, recipientul cu ciocolată “curgătoare”, batoanele din ciocolată, foaie şi pix pentru schiţă şi… cele două mâini pricepute. În timp ce măsoară cu exactitate fiecare părticică a statuetei, Silvian face glume. Apoi, cu mişcări precise, lipeşte barele maronii cu ciocolata lichidă, pe care o răceşte instantaneu cu ajutorul sprayului refrigerant. Începe apoi să încarce statueta cu « lutul de ciocolată » frământat pe placa de marmură , cu ajutorul unei spatule. Capul prinde contur dintr-o jumătate de ou de ciocolată... “Aşaaaa...cam atât pe zona spatelui, acum trecem în faţă, avem braţeleee... îl ridicăm în picioare şi scheletul e gata! Facem încărcarea cu ciocolată, după care începe modelarea şi finisarea. Ah! mama mă înscrisese în copilărie la modelaj, dar nu m-am ţinut de el. A trebuit să învăţ de la alţii...Ia să vedem, suntem la cote? Suntem!”.

“Lăsaţi copiii să se murdărească!”

Silvian a înfiinţat în Constanţa un atelier de ciocolată pentru copii,o premieră în Europa de Sud- Est. Şi-a luat o asistentă - o fetiţă pe care o cheamă Miruna, a cărei misiune este de a instrui copiii şi a le împărtăşi tainele meseriei. Copiii au şansa să creeze propriile opere dulci. Şi cum să nu le placă să se joace în ciocolată, când aceasta aduce în prim plan bucuria de a trăi? Vă amintiţi probabil că ciocolata activează hormonul fericirii. Ei bine, tărâmul de poveste numit “ChocoArt” este un proiect menit să stimuleze imaginaţia copiilor,care se pot juca fără teama de a primi observaţie că se murdăresc. Aici “are cine să-i cureţe!” Mai mult, vor primi câte o bonetă şi un şorţuleţ pentru protejarea hăinuţelor şi a... stresului părinţilor. Pe lângă materia primă, primesc un suc şi o prăjitură. Prichindeii pot să creeze orice le trece prin cap, să materializeze imaginaţia şi visul, modelând şi combinând ciocolata de diferite culori.Când vine vorba de ciocolată, nu există limite : “dacă-i spui unui copil: nu te juca fiindcă te murdăreşti!, îl limitezi”. Iată ce spune Maestrul: “ atelierul este deschis copiilor de toate vârstele, de la bebeluşi până la vârsta de ...100 de ani .Pentru aceştia din urmă, sucul va fi înlocuit de cupa dulce plină cu vin...

În dulcele atelier, mare forfotă mare…

   În atelier este mare forfotă. Prichindeii creează cu degeţelele pe masă tot felul de figurine. Din când în când îşi extind aria de activitate pe propria piele. Şi uite-aşa apar: un năsuc maroniu, nişte obrăjori alb-cafenii, o mustăcioară cârlionţată şi nişte mânuţe ciocolatii. Pe masă, lângă prăjituri şi pahare cu suc, creşte încet din degeţelul unei fetiţe un copac, apoi vine un căţel, o inimioară... Puţin mai încolo un băiat îşi priveşte mândru opera de artă: „Am şase ani şi îmi place să mă joc în ciocolată. Vezi, aici am creat un fluture pe ale cărui aripi am să zbor într-o ţară îndepărtată. Alături am pictat-o pe prietena mea, Silvia.Mă gândesc să o iau şi pe ea în ţara cea frumoasă!” Privesc în jur. Dintr-un colţ, bustul Regelui Carol I, din ciocolată, domină încăperea. Are în piept toate medaliile, ochii îi strălucesc...Chiar, cum o fi reuşit maestrul efectul acesta atât de viu? “Bustul are 64 de kg şi a fost medaliat cu aur în anul 2002, în cadrul Olimpiadei Gatronomice de la Erfurt, Germania. Am vrut special să mă duc către o pagină din istoria României şi nu mă voi opri aici. Ei bine, juriul s-a oprit în faţa bustului şi se întreba ce-o avea pe dinăuntru. Regulamentul prevede interzicerea folosirii structurilor interioare şi, cum scepticismul lor m-a cam supărat, i-am rugat să se dea un pas înapoi, am dat bustul peste cap uşurel, apoi l-am întors pe partea cealaltă. I-am invitat să ciocănească. Apoi le-am făcut şi un istoric al regelui şi aşa am spulberat îndoielile. În final, am luat aurul. Mulţi au vrut să-l cumpere, dar bustul nu e de vânzare. Soţia mea spune că el este bunicul nostru...” Normal, zic, cum să ne vindem bunicii? Nu ştiu cum a făcut Silvian , că tot nu mi-a spus despre senzaţia de viu din ochii regelui... Probabil că, atunci când ai un secret de păstrat, chiar nu-l divulgi...

Ce se poate întâmpla în atelierul de ciocolată ?!


Să vedem… În timp ce constănţenii şi turiştii veniţi la mare aleg ideea ce urmează a fi transformată în artă, Silvian Miron şi asistenta sa Miruna le predau noţiuni despre tehnicile şi metodele de lucru folosite de către cofetarii profesionişti. Imaginaţia poate fi adusă la realitate atât în ciocolată cât şi în pictura pe plăci de zahăr, iar operele pot fi luate acasă. Astfel, fiecare dintre vizitatori poate deveni, pentru câteva minute, un artizan al ciocolatei.Adulţii vor lăsa viciile deoparte şi vor fi invitaţi să fie iar copii. În plus, doamnele pot proba rochii de ciocolată, iar domnii pot admira femeia din ciocolată expusă în atelier. În plus, expoziţia cu lucrările lui Silvian Miron şi a echipei sale este la îndemâna publicului. Sunt piese valoroase care au fost deja premiate, la care se vor adăuga cele din proiectele viitoare.Atelierul este într-o continuă schimbare, datorită ideilor care înmuguresc zi de zi. Incursiunea pe tărâmul ciocolatei poate fi imortalizată pe obiectivul aparatului de fotografiat, pentru o amintire unică.

Un om cu fericirea în privire

    Plimbarea prin atelier este de-a dreptul fascinantă. În colţul din stânga, nişte domnişoare probează rochiile de ciocolată create de Silvian. Sunt absolut senzaţionale. Dacă nu mi s-ar fi spus că sunt din ciocolată, nu aş fi crezut. Într-adevăr, mult mai grele, în comparaţie cu rochiile obişnuite, dar la fel de elegante. Sunt pelerine, rochii de zi sau de seară care au făcut obiectul unei parade de modă. Şi asta nu-i nimic. Într-un loc ferit de ochii copiilor, se află nudul unei femei de ciocolată. Negresa este punctul de atracţie pentru “copiii” trecuţi de 18 ani. Existenţa misterioasei făpturi, născută dintr-o coastă de ciocolată, aprinde spiritele . Mă apropii . Doi băieţi discută între ei : « sânii nu trebuiau să fie aşa, ci mai ascuţiţi, mai în faţă ! », comentează unul dintre ei. În spatele lor , însuşi Silvian zâmbeşte pe sub mustaţă : « unde aţi văzut voi astfel de sâni, măi ? Femeia aceea a fost creată după un model real… şi, jur! avea sânii exact ca ăştia ! S-a înţeleeees ?!! »
Mă dau puţin înapoi. Omul acesta are fericirea în privire. Ea nu a fost acolo mereu. A construit-o pornind de la un credit, o cameră închiriată, talent şi multă voinţă. Norocul i s-a alăturat, pentru că iubeşte îndrăzneţii. Visul de a lăsa ceva în urmă este acum realitate. Cei care se bucură de arta lui Silvian Miron, dar şi de dulciurile pe care le inventează, spun că «arta din ciocolată, pe care o creează Maestrul, stimulează imaginaţia şi bucură ochiul.Este incredibil ce poate să iasă din mâinile sale”.

Georgeta Istrate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abia acasă m-a apucat plânsul! - Murivale Mureșan Vasile, Expoziția Marian din Măgura

           Nu mă satur să vorbesc cu Maestrul Murivale Mureșan Vasile! El descrie atât de viu sentimentele pe care le are în legătură cu via...