luni, 28 iunie 2010

Viaţa ca un joc de poker



     Cartea “Stăpânul sau sclavul femeilor?”este un jurnal fără machiaj, care ridică adrenalina cititorului la cote inimaginabile. În orice caz, fie că eroul principal îţi devine simpatic sau antipatic, din moment ce ai început să o citeşti, nu te mai poţi despărţi de ea.Cu atât mai mult cu cât personajul este identificabil, ba chiar s-ar putea să dai nas în nas cu el, pe stradă… 





Condamnare sau aplauze?


          Două sunt motivele pentru care îl admir pe Bebe Anastasie Matei: în primul rând pentru faptul că nu-mi dă voie să mă plictisesc, iar în doilea rând pentru curajul de a experimenta căderea din Rai într-un mod atât de original. Şi chiar dacă am aruncat cartea de câteva ori, ceva m-a îndemnat să o ridic şi să reiau lectura. Oare ce mă determina să am o astfel de reacţie? Principiile mele, care veneau în contradicţie cu ale domniei sale, sau regretul de a nu avea curajul şi inconştienţa lui de a-mi trăi viaţa? Ori poate frica de a-mi transforma experienţele într-o spovedanie publică de teama plutonului de execuţie alcătuit din cititori? Nu poţi să ştii niciodată verdictul: condamnare sau aplauze? Iată diferenţa dintre noi ceilalţi, care nu riscăm nimic, şi acest Apollo ce pleacă la drum doar cu credinţa că Universul îi e prieten şi sfidează moartea provocând viaţa. Ce caută eroul?! Libertatea de a-şi făuri propriul paradis, de a-i schimba mereu decorul pentru a evita plictiseala. Şi Doamne, de câte ori ochii lui nu au plâns? De câte ori nu a murit şi a înviat pe altarul unei noi iubiri ?

Bucurie împletită cu durere

       Pentru Bebe Matei, femeia este un dar, “cea mai splendidă şi fascinantă operă de artă a Mareului Creator” , un izvor de fericire. Şi cum orice dar se aseamănă cu cele două feţe ale monedei, nu poţi primi fericirea decât însoţită de “bonusul” nefericirii. Iată că autorul trăieşte fericirea cu aceeaşi disperare cu care soarbe şi amarul lacrimilor.Sensibilitatea, pe care divinitatea i-a dat-o cu atâta generozitate, l-a urcat pe cele mai înalte culmi , dar l-a şi coborât în întunericul infernului. Drumul vieţii lui poate fi numit unul iniţiatic, presărat cu experienţe unice, diferit de al multora. Probabil că Universul Însuşi a fost curios să vadă ce va face cu zestrea primită: frumuseţe şi determinare; o capacitate uriaşă de a iubi, dar şi nevoia de a fi iubit ; orgoliu şi dorinţă de a fi admirat; minte ascuţită şi o putere de persuasiune incredibile; talent actoricesc însoţit de ( nici nu se poate altfel) un dar oratoric ieşit din comun, aplicat cu măiestrie în jocul iubirii. Acestea sunt câteva din instrumentele care îl duc pe culmile extazului, dar îl şi coboară în prăpastia agoniei. În el există raiul şi iadul; în el fiinţează dumnezeu şi demon; în el dualitatea favorizează războiul, îi zdrenţuieşte şi însângerează sufletul , dar îl şi căleşte. Şi în acest joc al vieţii, doar iubirea profundă şi suferinţa sunt reale. Le caută cu lumânarea, nu are stare. Când Bebe Matei apare, evenimentele se precipită, surprizele se ţin lanţ, sufletul stă să iasă.El pune în mişcare o lume statică, face mereu ce alţii nu au curaj, pentru fiecare iubire în parte este gata să-şi dea viaţa. Oare ce ingrediente misterioase îl alcătuiesc? De ce trăirile sale pot fi doar în două feluri: înălţătoare sau dramatice ? Cale de mijloc nu există! “mi-am întins haina pe iarbă şi am invitat-o să se aşeze, iar eu i-am împletit o coroniţă din flori de păpădie , pe care i-am aşezat-o pe cap.../ fiecare cuvânt al ei îmi sfâşia sufletul , simţeam cum inima încerca disperată să-mi sară din piept.../o auzeam plângând în spatele porţii şi, dacă aş fi îngenuncheat la picioarele ei şi i-aş fi spus că o ador , că ea este viaţa mea, coşmarul acesta ar fi luat sfârşit.Bucuria începea să se împletească cu durerea.../ Doamne, de ce m-ai lăsat să-mi ucid şi să-ţi ucid îngerul…?”
E ca şi cum viaţa i-ar fi dăruit paradisul, dar el a ales să cunoască şi infernul.Căci dacă noi ceilalţi muritori căutăm marea iubire în zadar, Bebe Matei a primit-o încă din copilărie.Prea uşor ca să poată fi păstrată ! Căci atunci când crezi că totul ţi se cuvine, când consideri că fericirea este un dat , de ce să nu încerci şi infernul? Poate că ţi se potriveşte mai bine. La ce ar mai fi bun liberul arbitru? Numai că , atunci când faci alegerea, nu realizezi iminenţa dezastrului, nu-ţi dai seama că intri într-un cerc vicios din care cu greu mai poţi ieşi.Lanţul de greşeli şi curiozitatea exacerbată strâng laţul destinului în jurul tău.Strivit în patimi întunecate, într-o lume în care sufletul pereche nu are loc (pentru că tu crezi că poate să mai aştepte până să-l învredniceşti cu o privire sau cu o mângâiere), te trezeşti dintr-o dată singur în braţele disperării.

« Şi, oare, am ratat nemurirea ? »

Cât de mult preţuieşte o femeie frumoasă? Dar cât de nepreţuită este acea femeie care, pe lângă faptul că este frumoasă, te iubeşte până la sacrificiu? Numai că uneori , fără să-ţi dai seama ,poţi răni de moarte fiinţa iubită. Inevitabilul se produce şi în cazul lui Bebe Matei. Pierde fiinţa iubită, dar şi reperele. Motivul care-l împinge să-şi ia viaţa în mai multe rânduri este regăsirea paradisului din care s-a autoexclus sau a fost exclus. Vrea să trăiască din nou fericirea aceea care-i înfloreşte trupul şi-i face sufletul să cânte.Vrea să retrăiască acea iubire adevărată în stare să-i modifice chiar fizionomia. O amprentă care radiază lumină pe chip. Fără Ileana, lumea aceasta nu are ce să-i mai ofere. El are nevoie de acea efervescenţă explozivă care-l face să se simtă, sub sărutarea fiinţei iubite, un zeu !Pierderea este prea mare. După ce ai pierdut raiul, nu-ţi mai rămâne decât amintirea acelor clipe apuse pentru totdeauna, o amintire care doare atât de mult încât, dacă nu faci ceva, rişti să devii un mort în viaţă. Căci dacă existenţa pământeană este o şcoală a iniţierii, a purificării, a şlefuirii faţetelor diamantului, instrumentul cu care s-a ajuns la strălucire pentru autorul acestei cărţi este iubirea. O iubire ca un arbore crescut în centrul inimii. Şi când iubirea aceasta ţi se pare insuficientă, începi să încalci regulile.De-abia atunci intri în faza de şlefuire. Căci singurul sens în care mai poţi merge este în jos, într-o cădere zdrobitoare ce-ţi face sufletul bucăţele. Nici acum nu înţeleg raţiunea cu care acest personaj a ştiut să iubească! A trăit o iubire incredibilă, prelungită în atâtea altele. S-a dăruit ca lumina lumânării şi nu a pierdut nimic din propria lumină. S-a golit de iubire, dar iubirea l-a umplut din nou. A trăit, prin propria alegere ,o viaţă aflată la graniţa dintre Rai şi Iad. Deşi pare un învins, el este un învingător tocmai prin curajul de a încălca regulile şi puterea de a suporta consecinţele. Probabil că aşa se naşte înţelepciunea. Probabil că aşa se urcă un munte - cu cât este mai abrupt şi mai greu de urcat, cu atât strălucirea spiritului tău este mai mare. Cu cât o inimă sângerează mai mult, cu atât îi creşte capacitatea de a iubi.Vă întrebaţi poate, dacă este vreo diferenţă între autor şi noi ceilalţi ?! Singura diferenţă este metoda,căci scena şi scopul sunt aceleaşi. Cu siguranţă, Bebe Matei şi Ileana îşi vor continua povestea de dragoste în alte vieţi - pe pământ sau în dimensiuni mai înalte. Întrebarea retorică de la finalul acelei unice şi neasemuite iubiri, presărată cu trăiri nepământene, obsedează autorul şi intrigă cititorul : “oare am ţinut în braţe , am iubit şi am fost iubit de o extraterestră? Şi, oare, am ratat nemurirea?”


Georgeta Istrate

Un comentariu:

  1. Daca doriti sa cititi cartea domnului Matei, o puteti descarca de pe linkul:

    http://www.cartiaz.ro/index.php?option=cat&id=16&pag=52&domeniu_carti=Carti-electronice-online-gratuite-din-Literatura/Beletristica


    Dupa ce o cititi, va puteti lasa impresiile

    RăspundețiȘtergere