« Comorile timpului », o expoziţie unică în lume

Descoperiri arheologice pe teritoriul României au scos la iveală obiecte care au rezistat timpului mai bine de 6000 de ani, parcă special să ne arate că forţa creatoare şi simţul estetic au izvoare adânci în istorie…
La expoziţia « Comorile timpului » de la Muzeul Naţional de Istorie a României au participat cu exponate peste 30 de muzee, universităţi şi institute de cercetare din România. 1112 piese din piatră, ceramică, lut, os, corn, aramă, aur - rezultatul a 150 de ani de cercetări arheologice – au constituit un adevărat eveniment istoric. Piesele de rezistenţă le-au constituit deja celebrele statuete aparţinând Culturii Hamangia : « Gânditorul » de la Cernavodă şi « Femeia şezând » sau vestitele vase de ceramică aparţinând culturii Cucuteni, unice în lume.
Un sistem codificat de transmitere a informaţiei
Lutul este un material ieftin, uşor de modelat, de aceea a fost folosit de oamenii neoliticului pentru construcţia de locuinţe sau pentru vase în care să-şi ţină proviziile. O dată cu domesticirea focului, omul nu şi-a schimbat doar modul de viaţă, ci şi comportamentul. Cele mai multe dintre exponate sunt piese mici, cum ar fi topoare, lame de cuţit, ace de pescuit, ciocane,podoabe, etc. Arheologul Dragomir Popovici este de părere că acele comunităţi au produs recipiente într-o manieră specifică din punct de vedere al artei, al decorului, ar formei şi, deoarece în acea perioadă nu putea fi vorba de scriere « decorurile reprezintă un sistem codificat de transmitere a informaţiei. Aceşti oameni nu schimbau între ei simple piese, căci în spatele acestor obiecte se află comunicarea. Pe măsură ce aceasta se intensifică, formele de manifestare culturală devin mai unitare. Şi cum fiecare inovaţie difuzează rapid prin intermediul schimbului, putem vorbi atât de comunicare, cât şi de evoluţie ”. Majoritatea culturilor (Gumelniţa, Cucuteni, Vădastra, etc) au ca patrimoniu comun spirala, din care fiecare se inspiră şi îşi extrage elementele în maniera sa caracteristică.

A te considera parte din Cosmos

Civilizaţia cucuteniană a existat din anul 3600 î. Hr până în anul 2500 î.Hr. Primele vestigii au fost descoperite în anul 1884 în satul Cucuteni, judeţul Iaşi. Casele de două sau trei nivele, clădirile importante dominante ( probabil lăcaşuri de cult sau locuri comune) erau adevărate acropole, fapt ce arată genialitatea arhitecturală a cucutenienilor. Civilizaţia lor ne transmite mesajul că ei nu se vedeau în afara cosmosului, ci se considerau parte din el. Acest fapt reiese din nevoia de armonizare a existenţei pamânteşti cu viaţa ciclurilor cosmice. Locuinţele şi instituţiile cucuteniene erau aranjate în cercuri concentrice , motive care se extind şi pe lucrările artistice. Vasele şi statuetele de lut sunt desenate sau incizate cu simboluri ale căror semnificaţii nu se cunosc cu exactitate. Spirala şi cercul pictate pe vase duc cu gândul la existenţa unui cult solar.Sistemul de credinţe cucutenian transcende în timp limitele culturale ale unui spaţiu sau altul. Liniile, cercurile, spiralele, meandrele creează privitorului un efect de iluzie optică, o stare confuză, hipnotică. Evoluţia în acest plan a fost neîntreruptă şi a atins culmi inegalabile atât prin eleganţa motivelor decorative, cât şi prin rafinamentul coloritului de pe vasele ceramice.

Femeia, matrice a vieţii

Plastica din cultura cucuteniană nu pune mare preţ pe expresia feţei, ci pe trup.În unele lucrări, capul este nesemnificativ sau inexistent. Cucutenienii simt, percep şi intuiesc, sunt înzestraţi cu capacităţi de abstractizare incredibile pentru vremea aceea. De fapt, lucrările lor depăşesc epoca în care au fost create. Bunăoară, femeia - matrice a vieţii -, a ocupat încă din cultura eneolitică un loc foarte important. De exemplu, “Hora de la Frumuşica”, reprezentată printr-un suport transformat într-o scenă de dans, este alcătuită din şase personaje feminine înlănţuite ce sugerează dansul. Femeile par preocupate de ritmul lor care trebuie să aducă soare, apă, belşug şi grâne. Impresia de ceremonie sacră, legată de reînvierea naturii, este accentuată de decorul în elipse pictate cu alb, pe fondul roşu al grupului. O altă lucrare intitulată “ Soborul zeiţelor” este format dintr-o grupare de 21 figurine feminine, diferite ca stilizare şi dimensiune, pe trupurile cărora sunt incizate şi pictate diferite ornamente din care-ţi poţi face o idee despre eleganţa hainelor purtate de doamne, în urmă cu 5-6 mii de ani. Frumoasele neoliticului se împodobeau cu brăţări cioplite în os ori decupate din sideful unor scoici exotice. La fel de apreciate erau colierele şi pandantivele confecţionate din pietre semipreţioase, dar şi podoabele din aur.

Trei lucruri esenţiale
Dacă analizezi cu atenţie exponatele, îţi poţi da seama cum au perceput cucutenienii lumea, cum au modelat-o şi cum au îmbunătăţit-o, ce au gândit, cum au simţit, ce le-a plăcut mai mult. Ei au creat cele mai mari vase de lut ale Neoliticului predinastic, adevărate poeme geometrice pictate în trei culori. Analiza artefactelor a dus la concluzia că meşterii acelor timpuri foloseau o tehnologie superioară pentru construirea obiectelor şi o tehnică specială în utilizarea vopselelor.Simetria vaselor demonstrează că artiştii neoliticului foloseau un fel de roată a olarului, evident mai primitivă. Pe lângă ceramică , cucutenienii au creat figurine din lut impresionante – personificarea unor zeităţi după chipul şi asemănarea omului sau a animalului. Cel puţin trei lucruri esenţiale pentru sufletul omului ce aparţine Culturii Cucuteni reies din creaţiile sale : faptul că avea emoţii artistice pe care le trecea prin filtrul ideii şi apoi le materializa ; era profund religios ; respecta femeia şi ştia să-i scoată în evidenţă feminitatea şi fertilitatea.

O civilizaţie ideală?

Cucutenienii par să fi trăit într-o civilizaţie ideală, căci nimic din cultura lor nu ne transmite violenţă sau exploatarea omului de către om ori vreo reprezentare a unui sacrificiu în cinstea vreunui zeu care trebuie îmbunat. Simplul fapt de a construi vase de ceramică, pentru posibilitatea de a-şi pregăti şi altfel hrana, de a o transporta sau păstra, face diferenţa netă între om şi animal.Modelarea unui vas, indiferent că este sau nu pictat , este în sine o artă, deoarece arată manifestarea inteligenţei şi a talentului. De ce nu a fost suficientă doar crearea acestor lucruri?! De ce a simţit omul să îmbunătăţească aspectul unui astfel de obiect?! Cu siguranţă, există în om dorinţa de a crea, de a face ceva deosebit de ceilalţi, iar această nevoie de frumos se cere materializată. În aceeaşi măsură este importantă şi nevoia de admiraţie , căci ce-ar fi arta dacă nu ar exista admiratori, dacă nu ar exista o anumită fericire izvorâtă din acest frumos?

Sfârşitul neoliticului

Dacă pentru cucutenieni faţa nu este importantă, pentru gumelniţeni chipul este esenţial. Statuetele nu seamănă una cu cealaltă, iar meşterii gumelniţeni care le-au lucrat au reuşit să surprindă exact expresia feţei din momentul creaţiei, după modelul şi priceperea lor. Atât gumelniţenii cât şi cucutenienii care erau şi contemporani, sunt rezultatul unei evoluţii.Ceea ce îi individualizează este partea de originalitate. Încheierea evoluţiei celor două culturi se datorează penetrării, în această parte a Europei, a unor populaţii indo-europene. Peste ceramica cucuteniană pictată se suprapune cea a noilor veniţi , de o calitate inferioară, grosieră. Încet, încet, ceramica cucuteniană dispare. După calitatea ceramicii şi după apariţia necropolelor de pe teritoriul cucutenian (înainte, ei nu aveau necropole) putem deduce că între băştinaşi şi popoarele nou venite au avut loc căsătorii mixte.În ceea ce priveşte cultura Gumelniţa, procesul a fost invers: cele două popoare refuză să se amestece, gumelniţenii alegând să migreze spre dealuri, iar de acolo se răspândesc în toată Europa. Mişcările acestea anunţau sfârşitul neoliticului. O altă eră, aceea a bronzului, se configura, aducând cu ea schimbarea.

Georgeta Istrate