Coboram de la etajul clădirii în care se
află Galeria Căminul Artei, îndreptându-mă spre ieşire. Fusesem la un vernisaj…
Energiile din încăpere nu aveau astâmpăr
… însă
lucrările de la parter mi s-au părut de un dinamism ieşit din comun, ca un film
de acţiune, în care boxul ocupă locul principal. Am zâmbit. Şi fiindcă tot eram
pe acolo, bineînţeles neinvitată, căutam să văd cu cine pot interacţiona.
Câteva persoane glumeau în jurul unui
birou. Iniţial, am întrebat dacă pot să arunc o privire. Am primit aprobarea.
Am făcut şi câteva poze. Ceea ce simţeam, în timp ce priveam lucrările, era
ceva de genul: “viaţa e o luptă, deci te luptă!” Personajele din lucrări comunicau într-un fel
pe care nu pot să-l explic. Energiile din încăpere nu aveau astâmpăr. Era un dinamism
care mă luase pe sus. Spiritul meu nu putea fi static, chiar dacă structura mea
sufletească este una meditativă. Îmi
plăcea la nebunie. Nu mai văzusem o astfel de expoziţie!
Fratele Facebook le rezolvă pe toate
După ce am făcut câteva poze în voie, am
întrebat dacă pot să vorbesc cu artistul. Am primit un da timid. Artistul, de
altfel un bărbat înalt ca un brad, s-a apropiat de mine şi m-a întrebat ce aş
vrea să ştiu. I-am spus că am un blog şi că aş vrea să îi pun vreo câteva
întrebări, pentru un articol. Nu ştiu de ce, m-a refuzat. Avea aerul unui om
care nu vrea să greşească în vreun fel. Mi-a promis totuşi că îmi trimite un
text scris de curatorul expoziţiei sale, Mihai Plămădeală. A scos telefonul, a
iniţiat pe loc o cerere de prietenie pe Facebook,
pentru a-mi trimite acel material. Am fost puţin dezamăgită. I-am spus că acel articol scris
de curator poate să fie genial, dar pentru originalitate aş fi vrut să-mi
răspundă la câteva întrebări…
Nobila Artă
Şi
fiindcă nu am avut de ales în ceea ce
priveşte interviul, am selectat un fragment din articolul scris de curatorul
expoziţiei, Mihai Plămădeală, intitulat Nobila Artă :“Artistul vede viaţa ca pe o luptă între bine
şi rău, între prezent şi trecut, între asupritori şi oprimaţi, între oameni
cinstiţi şi hoţi; o luptă cu propriile limite ori cu ale altora, cu inerţia, cu
viciile, cu prostia, cu conformismul sau cu legea. O luptă pentru
supravieţuire, pentru idei, pentru atingerea unor anumite deziderate sau, pur
şi simplu, de dragul luptei. De cele mai multe ori, Lucian Liciu şi-a plasat
confruntările în contextul boxului, dar, în unele situaţii, mănuşile au fost
lăsate în favoarea bâtelor, loviturile nu au mai fost doar cele permise, iar
bătăile au depăşit domeniul sportului, inclusiv pe cele ale fair play-ului.”
“Dar el este celebru!”
În ziua aceea nu am avut şansa de a vorbi
cu vreunul dintre artiştii ale căror expoziţii le-am vizitat. Primul fusese
acaparat de invitaţi, iar al doilea nu avea starea necesară să îmi răspundă la
cel puţin două întrebări care ar fi făcut ca acest mic material să aibă
unicitate. La acea dată, vernisajul nu avusese loc. Era programat pe 6 mai. Când
am plecat, am mulţumit pentru permisiunea de a vizita expoziţia şi i-am spus pe
un ton glumeţ artistului: voiam să vă
fac celebru!
O doamnă din grupul de
prieteni mi-a răspuns: “ Dar el este
celebru!”
Georgeta Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu