Propun
artistului să mergem şi la parter, motivând că acolo este mai multă culoare. “Da,
aprobă el. Expoziția este împărţită în două segmente”.
În timp ce coborâm scările îmi descrie anemonele
lui Ghilgameș - aici e un pic mai mult, e ceva primăvăratic, e mai multă
culoare, e mai multă lumină.
Zic,
hai să o luăm un pic cu cizmulițele și anemonele astea că sunt splendide. La
tine, parcă a venit primăvara în mijlocul iernii.
Ideea de mers
El aprobă: mi-am inventat un mic spațiu floral
cu aceste cizme. Roșul este foarte interesant în relație… Îl completez spunând
că într-adevăr, e un roșu trandafiriu, ca şi culoarea iubirii. El argumentează că se vede
atât de frumos datorită luminii. Mă interesează din ce material sunt făcute
anemonele care înconjoară practic spațiul: “Florile astea sunt traforate, sunt
din metal. Uite, verzuiul ăsta, e
albastrul ăla de lapislazuli care invocă Ninive, Babilon, Sumer. Am creat ideea
de mers - încălțămintea te poartă cu
gândul la verbul a merge sau mai degrabă a căuta. Ei bine, ştii
povestea. Ca să ajungi în locul în care se găsește planta nemuririi, îți
trebuie șapte zile și șapte nopți, nu ai
voie să mănânci nu știu cât timp, o adevărată aventură iniţiatică. În timp ce
ne plimbăm prin spaţiul de roşu şi albastru, îmi arată un panou imens pe care sunt trasate o mulțime de portrete. Îl
întreb cine sunt personajele acelea şi îmi răspunde că sunt portretele unor prieteni. Se oprește la unul dintre ele și îmi
explică faptul că îl reprezintă pe Alexiu Șerban, “un prieten la care țin
foarte mult, un om extrem de simplu”.
Georgeta
Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu