Dreptul
la fericire
Hai să ne mai plimbăm puțin! Avem aici artă
vizuală, de-a lungul timpului, pornind de la greci până la invocatul Francis Bacon.
El devine, într-un fel, primul artist al
modernității, când își pune problema
sexualității în arta vizuală. Or, acum, suntem în anii 2018, când
occidentul deja spune că: dom’le decât
să avem așa probleme, mai bine căutăm să estompăm. Este un drept al umanității.
Şi o spune tare și răspicat . Domnule,
dacă așa te simți tu bine… În constituția americană, se spune că fiecare are
dreptul la fericire. Ei bine, un astfel de om poate să spună :”mă simt fericit
așa!” Nu întâmplător invoc aici “Prințul fericit”, al lui Oscar Wilde. Aici de
exemplu, am un portret care îmi e foarte drag și e foarte frumos al lui Nureev. Sigur, am și niște doamne, am aici un portret foarte frumos și e executat doar în câteva
linii. Este portretul lui Marlene Dietrich.
În ceea ce le privește pe doamnele din această categorie, procentul
este foarte mic, de unu la sută…
Ca
o regină…
Uitându-mă în jur, îmi atrage atenția un
portret de femeie. Zic: ce portret frumos! Asta este portretul lui Arthur
Rimbaud, îmi răspunde artistul. Pe partea cealaltă este portretul iubitului. Ei
au fost cândva iubiți, vorbesc de Paul Verlaine!
Lucrurile sunt știute… Aici de exemplu, îl am pe Proust, mai încolo am niște
nume foarte cunoscute. Acolo, de exemplu, am un prieten travestit într-o ea. Văzusem acel
portret și îl admirasem în treacăt. După dscrierea artistului, nu pot să mă
abțin și spun: arată ca o regină!!! Păi, chiar era. Știi cu cine semăna? Prietenul
acesta semăna cu Lady Di! Mirată spun : exact!!! El a avut o poveste a vieții interesantă. Are
un frate mai mic, dar părinții și-au
dorit foarte mult o fetiță. Așa că îl îmbrăcau ca pe o fetiță, în rochițe. La vârsta
de 18 ani, el a zis: ce-ar fi să încerc?
Ideea de perfecţiune a femeii
La
maturitate… Cum să zic ? Eu am mers la Paris cu el, ea! Și era foarte interesantă
așa. Eu am întrebat : bine, dar voi ce
urmăriți în fond? El mi-a dat un răspuns neașteptat : noi căutăm ideea de
perfecțiune a femeii. Foarte bizar mi s-a părut, pentru că, știi, dintr-o dată, când ești în alt veșmânt, și
corpul ți se transformă! Și vocea, și mișcările. La un moment dat, era perfect.
Spusă de la început, povestea sună cam așa : veneam de la Luvru, eram obosit și
în casă era o doamnă! Și e foarte bizar, în sensul că eu am tăcut un pic. Îmi era
un pic frică, dar m-am uitat așa și am
studiat-o ca și cum ai vedea pe ecran o persoană reală lângă tine. Apoi îmi
zice: vrei un ceai? Dar cum făcea ceaiul, cum se mișca, era aproape ca gheișele
din Japonia. Măi, mi s-a părut ceva extraordinary! Și am zis: dom’le, e ca un actor care joacă un
rol. Sunt multe roluri din astea în film, în care, apropo de teatrul kabuki,
bărbați în roluri de femei. El era de-a dreptul extraordinar! Știi cum? Lucrurile,
mai ales în acea zonă a travestismului, nu țin foarte mult. Spre bătrânețe, ei nu mai sunt interesanți, știi?
Georgeta
Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu