sâmbătă, 30 iunie 2018

Murivale Mureşan Vasile – Ghilgameş, în căutarea nemuririi (3)


Grădinarul udă toate florile. Chiar şi pe cele care nu înfloresc!
     


     Apoi sare la arta universală: se și spune, într-un fel, că  Judecata  de apoi a lui Michelangelo, de la Vatican, conține multe portrete ale unor prieteni… Îl întrerup: și cămășuțele aste,  ce sunt? Par apretate, băgate într-o vopsea…
 Ele sunt cămăși purtate de mine de-a lungul timpului. Unele erau mâzgălite de culoare, altele  erau rupte.  Le-am dat cu un material de zugrăvit, un colorant, un fel de acrilic. Apoi le-am apretat , că se apretează un pic. Le-am desenat pe ud. Știi, el este ca un desen aproape pe zid, aproape  ca la frescă.  Fresca se face pe ud. Or,  desenul, făcându-l pe ud, se cimentează, intra cărbunele în material și se usucă cu totul. Să știi că se  va șterge foarte greu… 



       Tot plimbându-ne printre franghiile cu rufe desenate, la un moment dat schimbă vorba atrăgându-mi atenția asupra unei lucrări: aici am portretul lui Michelangelo… Și fiindcă un detaliu i-a atras atenția, simte nevoia să completeze :se mai scorojește un pic cămașa, cu timpul…
Îl intreb: s-a mai făcut așa ceva în România?
Nu, nu acum. Cu ani în urmă ,prin  anii ’60,  erai în zona artei noii realități. Ana Lupaş avea o lucrare de felul acesta, numai cu rufe. Dar nu este singura.  Se vehiculează, să zicem, mediul.  Invocarea podului în spațiul urban este obișnuită. Oamenii de multe ori își uscau rufele în pod,  fiindcă e foarte cald. În plus, vara nu ți se prafuiesc, sunt protejate de tot felul de depuneri…
Zic și acestea sunt lucrușoarele pe le-ai purtat tu?
Unele sunt purtate, altele  sunt cumpărate…
De unde ți-a venit ideea? Am plecat de la ideea conform căreia cămașa îți este cel mai aproape de tine. Tot astfel, un prieten ar trebui să fie foarte aproape de tine. Am pornit și de la marama sfintei Veronica, ființa care i-a luat lui Iisus chipul pe o maramă. Vorbesc de  maramă tip țesătură. Eu, pe cămăşile acestea , am portrete…
  

     Îmi atrag atenția niște frunze,așa că întreb ce simbolizează: “sunt frunze de cenușer. O palmetă conține vreo 24 de petale. Știi, în spațiul anglo-saxon, cenușerul se mai numește și arborele lui Dumnezeu, pomul raiului sau arborele paradisului. Eu am invocat acest arbore dorind să spun lumii că și oamenii aceștia au un loc acolo undeva în cer. E  o ușoară invocare a divinului. Am plecat un pic și de la motto-ul expoziției care ar cam fi: “grădinarul - noi știm la cine ne referim când spunem grădinarul-,  udă toate florile, chiar și pe cele care nu înfloresc ”.
Doamne, ce frumos!, am zis.
El continuă:  “oamenii aceștia nu au inflorit, dar au făcut ceva memorabil și folositor pentru umanitate”.

Georgeta Istrate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu