Grădinarul udă toate florile. Chiar şi pe cele care nu înfloresc!
Apoi sare la arta universală: se și spune,
într-un fel, că Judecata de apoi a lui Michelangelo, de la Vatican, conține
multe portrete ale unor prieteni… Îl întrerup: și cămășuțele aste, ce sunt? Par apretate, băgate într-o vopsea…
Ele sunt cămăși purtate de mine de-a lungul
timpului. Unele erau mâzgălite de culoare, altele erau rupte.
Le-am dat cu un material de zugrăvit, un colorant, un fel de acrilic. Apoi
le-am apretat , că se apretează un pic. Le-am desenat pe ud. Știi, el este ca
un desen aproape pe zid, aproape ca la
frescă. Fresca se face pe ud. Or, desenul, făcându-l pe ud, se cimentează, intra
cărbunele în material și se usucă cu totul. Să știi că se va șterge foarte greu…
Tot plimbându-ne printre franghiile cu
rufe desenate, la un moment dat schimbă vorba atrăgându-mi atenția asupra unei
lucrări: aici am portretul lui Michelangelo… Și fiindcă un detaliu i-a atras
atenția, simte nevoia să completeze :se mai scorojește un pic cămașa, cu timpul…
Îl intreb: s-a mai
făcut așa ceva în România?
Nu, nu acum. Cu ani în urmă
,prin anii ’60, erai în zona artei noii realități. Ana Lupaş avea
o lucrare de felul acesta, numai cu rufe. Dar nu este singura. Se vehiculează, să zicem, mediul. Invocarea podului în spațiul urban este obișnuită.
Oamenii de multe ori își uscau rufele în pod, fiindcă e foarte cald. În plus, vara nu ți se
prafuiesc, sunt protejate de tot felul de depuneri…
Zic și acestea sunt
lucrușoarele pe le-ai purtat tu?
Unele sunt purtate,
altele sunt cumpărate…
De unde ți-a venit
ideea? Am plecat de la ideea conform căreia cămașa îți este cel mai aproape de
tine. Tot astfel, un prieten ar trebui să fie foarte aproape de tine. Am pornit
și de la marama sfintei Veronica, ființa care i-a luat lui Iisus chipul pe o
maramă. Vorbesc de maramă tip țesătură.
Eu, pe cămăşile acestea , am portrete…
Îmi atrag atenția niște frunze,așa că întreb
ce simbolizează: “sunt frunze de cenușer. O palmetă conține vreo 24 de petale.
Știi, în spațiul anglo-saxon, cenușerul se mai numește și arborele lui Dumnezeu,
pomul raiului sau arborele paradisului. Eu am invocat acest arbore dorind să
spun lumii că și oamenii aceștia au un loc acolo undeva în cer. E o ușoară invocare a divinului. Am plecat un
pic și de la motto-ul expoziției care ar cam fi: “grădinarul - noi știm la cine
ne referim când spunem grădinarul-, udă
toate florile, chiar și pe cele care nu înfloresc ”.
Doamne, ce frumos!, am
zis.
El continuă: “oamenii aceștia nu au inflorit, dar au făcut
ceva memorabil și folositor pentru umanitate”.
Georgeta Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu