Acupunctură, autocunoaştere şi spiritualitate, cu Iulia Avădanei






  Te-ai gândit vreodată cât de importantă este starea psihică pentru sănătate? Că în această stare psihică se află raiul şi iadul? Că, de fapt,  bolile îşi au cauza în noi înşine, în atitudinea şi modul nostru de viaţă?  

 
Dr. Iulia Avădanei

 Calea spre lumină

  Sunt momente în care totul te deranjează - soarele parcă arde prea tare; plânsul copilului din faţa blocului îţi provoacă o stare nervoasă de nestăvilit; mâncarea nu mai are gustul pe care îl ştiai; insomniile te epuizează; o discuţie cu o persoană, care altădată îţi făcea plăcere, acum devine insuportabilă...Ceva nu este în regulă! Ai încercat, poate, să te  priveşti ca pe o carte. Pagină după pagină căutai cheia sănătăţii şi a stării de bine pierdute...Ai constatat că nu poţi fi obiectiv şi că totul pare atât de încurcat?! Ah, trebuie să ai abilitatea să citeşti printre rânduri şi...dacă totuşi nu poţi descifra acel cod, ar fi bine să apelezi la un specialist.Pentru că, trupul strigă după ajutor şi ...nici sufletului nu-i e bine într-o casă suferindă, în care durerea se mută de la un organ la altul. Fără ajutor de specialitate, te cuprinde panica, te încearcă tot felul de stări negative şi idei, de nu mai ştii să faci diferenţa între bolile reale şi...cele imaginare. Este normal să încerci să eviţi medicina alopată, pentru că ţi-e teamă de durere, intervenţii chirurgicale sau medicamente cu efecte secundare dezastruoase.Cauţi terapii blânde şi, evident, terapeuţi care să te ajute. Din păcate, uneori se întâmplă ca  imaginaţia, şi-aşa exacerbată, să-ţi fie alimentată de tot felul de terapeuţi care fac experimente pe tine... Cu astfel de cazuri se confruntă uneori şi Dr.Iulia Avădanei.Şi atunci primul pas este să facă ordine în haosul ameţitor, să găsească drumul şi tratamentul corect , aşa încât starea psihică bună să revină şi speranţa să străluceasă din nou în privire: “Mai întâi încerc să-l calmez. Apoi, în timpul discuţiei dinaintea terapiei, încerc să-l aduc într-un punct în care toate drumurile acelea labirintice să se topească într-unul singur - cel corect. Mă întrebi dacă starea unui astfel de pacient mă bulversează ?! Ei bine,nu! Sunt întotdeauna relaxată, aşa încât să pot găsi calea spre lumină.Şi întotdeauna Dumnezeu mă conduce!”

Boala ca lecţie de viaţă

  Dacă acceptăm ideea că cea mai mare  victorie a unui om în această viaţă este să se cunoască pe sine însuşi, o să ţi se mai  pară  paradoxal, când îţi voi spune că o boală te poate conduce spre autocunoaştere?Că dintr-un rău aparent se naşte un bine suprem? Că, din moment ce afli unde greşeşti, ai făcut primul pas spre victorie? Există  legi nescrise ale Universului care rezonează cu noi şi care spun că orice facem se întoarce întotdeauna la noi cu precizie de bumerang (de multe ori, primim şi “dobândă”).Căci cauzele bolilor şi a nefericirii noastre îşi au rădăcinile în acţiunile noastre ; în felul de a fi ;  în iubirea sau neiubirea noastră ; în sentimente şi resentimente ; în reacţii şi atitudini. Iubirea şi ura sunt nişte forţe imense.Una construieşte, cealaltă distruge.În plus, distrugerea începe cu tine, cel care ai acele sentimente negative care te macină şi te rod pe dinăuntru ca un vierme perpetuu flămând. Şi dacă trupul suferă, este inutil să cauţi cauza în afară, să dai vina pe X sau Y. Ceilaţi oameni, buni sau răi, sunt doar profesorii care scot ce-i mai bun sau mai rău din tine.A da vina pe ceilalţi este o fugă din faţa realităţii, o negare în faţa adevărului, o respingere a unei lecţii , care de altfel, se va repeta până o vei învăţa.


Energia cerului anterior şi a cerului posterior

   Teoriile chinezeşti arată că în lumea noastră materială totul este energie, mai mult sau mai puţin condensată,  inclusiv trupurile noastre.Iulia îmi povesteşte despre o energie anterioară şi alta posterioară. După descrierea ei, îmi pot imagina lesne omul care vine în lumea aceasta  cu un bagaj numit « energia cerului anterior » şi care se compune din zestrea genetică cu care se naşte :  minerale, vitamine, hormoni, enzime, o anumită stare a sistemului nervos, în care este înregistrată chiar şi labilitatea emoţională.Ei bine, omul trebuie să folosească aceste instrumente cât mai bine, să şi le îmbunătăţească şi să adauge altele , de preferat benefice pentru evoulţia fizică şi psihică.Cea dobândită poartă numele de « energia cerului posterior ».Numai că, spune Iulia : “din păcate, este mai uşor să cobori, decât să urci; mai uşor să abandonezi, decât să lupţi;  mai uşor să priveşti în jos, decât să priveşti spre lumina, care îţi arată toate defectele.Uneori, lumina  te orbeşte, şi din această cauză o eviţi”.

Punctele de acupunctură

  Iată ce spune terapeuta despre un pacient care vine pentru prima oară la o şedinţă de acupunctură : «  Înainte de toate, fac o şedinţă de psihoterapie, deoarece , de cele mai multe ori pacientul este agitat.Dacă i-aş face inserţie cu ace în starea aceasta ,energia tensionată ar putea crea un blocaj care ar compromite terapia şi chiar i-ar înrăutăţi situaţia ». Conform medicinei chineze,  orice tulburare din organism îşi are cauza într-un dezechilibru energetic.Cu alte cuvinte, în plan subtil, corpul este străbătut de numeroase canale energetice, numite meridiane.Blocarea acestora  provoacă îmbolnăvirea în plan fizic. Ei bine, acupunctura eliberează acele canale prin care nu mai circulă energia, folosindu-se de 14 meridiane energetice (12 principale şi 2 secundare).Locurile în care meridianele se intersectează se numesc puncte de acupunctură.De fapt, acestea sunt stimulate cu ajutorul acelor ! Pe întregul  corp există 365 de puncte de legătură “practic ele sunt ca o reţea , aşa cum am învăţat la fizică”, spune Iulia. Ca sa fii sănătos, energia trebuie să circule armonios, fără să fie perturbată de vreo piedică.

Energia universală sau forţa de viaţă

   Ştim cu toţii că organele conlucrează pentru menţinerea stării de sănătate optime a organismului. În cazul în care apare un blocaj energetic, un anumit organ se îmbolnăveşte , iar acesta la rândul lui poate influenţa  şi modifica funcţiile celorlalte organe sănătoase, cu care se află în relaţie directă...Se poate vorbi despre o reacţie în lanţ. Situaţia aceasta trebuie schimbată, înainte să fie prea târziu.Procesul vindecării înlătură cauzele interne şi externe care au generat afecţiunea, organismul recăpătându-şi starea de bine. La prima vedere, acele lungi de 18 până la 51 milimetri, introduse sub piele  cam 3-5 milimetri, te pot face să exclami : ce tortură ! În realitate, inserţia nu este dureroasă şi acest lucru este confirmat de bolnavi, care spun că simt o plăcere relaxantă şi descriu faptul că un fel de curent electric le străbate trupul în anumite zone. În plus, după şedinţa, care durează între 15-20 de minute , la retragerea din corp, acele nu lasă urme sau cicatrici. Terapia armonizează întregul organism , reconectându-l la energia universală, care reprezintă de fapt forţa de viaţă.  Din punctul de inserţie se transmite un flux de informaţii bidirecţional: către organul afectat şi către creier, prin circuitul sistemului nervos. După părerea Iuliei, un pacient, care în paralel cu tratamentul îşi schimbă modul de viaţă,  eliberându-se de abuzurile şi greşelile care i-au provocat afecţiunea, poate fi considerat vindecat ( indiferent de gravitatea bolii de care a suferit).
   Acupunctura este cel mai eficient tratament, când vine vorba de eliminarea toxinelor, stres, migrene, insomnii. Tratează tumorile benigne şi maligne,are rezultate uimitoare în reumatism, noduli de tot felul, impotenţă şi frigiditate; chisturi ovariene şi fibrom uterin; nevralgii musculare; uneori poate înlocui cu succes proceduri de anestezie clasică. Mai mult,  s-au înregistrat rezultate bune în domeniul cosmeticii şi esteticii, în sensul că elimină vergeturile şi celulita; tratează ridurile; tonifiază sânii.Asociată cu şedinţe de psihoterapie, acupunctura reduce progresiv dependenţa de droguri, alcool, tutun. 


   Georgeta Istrate



Dr. Iuliana Avădănei este directorul Centrului de Sanatate MEDIREFLEX din Bucuresti.
Pentru programari la consultatie la Dr. Iuliana Avădănei, sunati la tel.0740.338.705



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

La psiholog. De vorbă cu Florentina: Forța cuvintelor stă în emoția rostirii

  - Cât de importante sunt cuvintele? Care este puterea lor?   -   Cuvintele se formează în interiorul nostru. Limbajul este un rezult...