MĂNĂSTIREA PRISLOP (2)



BICIUL LUI DUMNEZEU


     Arsenie Boca s-a născut la 28 septembrie 1910 în comuna Vaţa de Sus, judeţul Hunedoara. Este licenţiat în teologie, medicină şi belle arte. O schimbare radicală în viaţa sa se  produce în timpul unui pelerinaj la Muntele Athos între anii 1938-1939, unde trăieşte o experienţă spirituală de excepţie . Reîntors în ţară  devine Stareţ al Mânăstirii Sâmbăta de Sus, pe care o renovează din temelii. Oamenii încep să-l iubească nu numai pentru ce  realizează în plan fizic,cât în plan spiritual. Predicile sale aveau darul de a dezgheţa inimile oamenilor, de a le vindeca trupurile  şi sufletele  atinse de păcat. De multe ori zicea că “răul se abate asupra noastră după măsura faptelor săvârşite :“Cei care l-au cunoscut spun că era văzător cu duhul şi că ,atunci când mergeai la el, îţi spunea pentru ce ai venit, cum te cheamă şi toată viaţa, înainte să apuci a vorbi şi, nu de puţine ori, cei de faţă  erau  martorii unor minuni. Se spune că dintr-o singură privire putea să separe pe cei veniţi doar din curiozitate de cei  care  aveau probleme cu-adevărat. Forţa din privirea lui albastră şi pătrunzătoare te străfulgera. Era supranumit “Biciul lui Dumnezeu” pentru faptul că te mustra de faţă cu toată lumea exact ca la judecata de apoi. O spovedanie la el dura câteodată chiar şi 5-6 ore. Nimeni nu pleca fără un cuvânt de încurajare . Pentru ca predica “dumnezeieşte”, oamenii îl priveau  ca pe un prooroc şi apostol. Ei recunoşteau puterea Duhului Sfânt care lucra prin el.
          Pe cât de mult  îl iubeau credincioşii, pe  atât îl urau comuniştii. Le era teamă de vreo conspiraţie, le era teamă că  influenţa sa covârşitoare ar putea să însemne sfârşitul lor. Prin urmare, l-au ridicat de mai multe ori pe Părintele Arsenie, obligându-l să treacă prin iadul detenţiei  şi al anchetelor, al muncii la canal, dar niciodată nu au putut să-l condamne, negăsindu-i vreo vină. În anul 1948 devine stareţ al Mănăstirii Prislop, pe care o readuce la viaţă. Urmele muncii sale sunt şi astăzi prezente, căci   totul mărturiseşte despre el în acest lăcaş.
          Umbra securităţii îl urmăreşte continuu.Considerat un personaj incomod, este alungat de la Prislop şi scos din viaţa monahală. În anul 1959 este mutat disciplinar la Bucureşti . Lucrează timp de zece ani  ca pictor al  bisericii din  Drăgănescu.Pictura sa devine o predică în imagini, deoarece puterea sa duhovnicească se află dincolo de cuvânt. Între anii 1969-1989 a trăit în casa maicilor din Sinaia, unde îşi avea biblioteca şi un mic atelier de pictură. A lăsat numeroase scrieri printre care şi “Cărarea împărăţiei”.Unele dintre ele, la dorinţa sa, nu au fost publicate.
        În ziua de 28, o zi ploioasă şi tristă de noiembrie a anului 1989 , părintele Arsenie Boca pleacă din această viaţă .Este înmormântat la Prislop, în ziua de 4 decembrie, în prezenţa a peste  2000 de români, majoritatea din Ţara Haţegului .


SFÂNTUL IOAN DE LA PRISLOP

      La numai 500 metri de biserica mănăstirii, se află chilia Sfântului Ioan de la Prislop, săpată de el însuşi în stâncă dură.Ca să ajungi acolo,  trebuie să străbaţi un drum anevoios, plin de vine de copaci şi îngrădit cu o balustradă din ţevi de care te poţi sprijini.Pentru că dincolo de ea, de-a lungul drumului şerpuitor , se află  o prăpastie mortală. Stâncile  zimţate şi dure   ale munţilor privesc rece şi indiferent spre pelerini, aducându-le aminte că o clipă de neatenţie poate schimba totul.
     Chilia este o bortă întunecoasă , sobră şi rece. Lumânările aprinse de pelerini îi conferă un semiîntuneric în care cu greu  poţi distinge câte ceva .Blitzul aparatului de fotografiat îmi descoperă însă un mic altar, alcătuit din două icoane, una a sfântului şi cealaltă a Maicii Domnului, la picioarele cărora sunt două vaze cu flori. Pereţii chiliei sunt umezi, apa străluceşte, lăsând semne pe negreala pietrelor ca şi  lacrimile ce sapă şanţuri pe obrazul îndurerat . Şi în acest decor neprietenos, nu te-ai aştepta să simţi vreo duioşie sau vreo dragoste. Însă frumuseţea urâtului răzbate în afară ca şi sufletul pur al unui om închis într-un trup mutilat. Căldura sufletului sfântului  imprimată  în acest loc te face să simţi. Şi ,dintr-o dată, începi să vizualizezi viaţa sfântului, să-ţi dai seama că în acest loc el vorbea cu Împăratul Cerului , mijlocind în rugăciune pentru noi. Începi să vezi fericirea de pe chipul lui, profunzimea trăirii sale sufleteşti care seamănă cu a unui îndrăgostit.Da, a unui îndrăgostit de Dumnezeu ,a unui căutător al cărării ce duce spre cer. Şi această cărare s-a deschis foarte repede. Pentru că Ioan a murit pe când era  tânăr, răpus de un glonte pornit din arma unui vânător de pe versantul celălalt al prăpastiei. Fereastra pe care voia să o sape, s-a deschis singură, absorbindu-l într-o lume mai bună. Din acea zi, râul Silvuţ, pe malul căruia se află chilia, a rămas singur şi trist. Şi  murmură de trei sute de ani încoace, în propriile izvoare povestea Sfântului Ioan de la Prislop pentru cei ce vin să-i aducă un omagiu.

Georgeta Istrate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

La psiholog. De vorbă cu Florentina: Forța cuvintelor stă în emoția rostirii

  - Cât de importante sunt cuvintele? Care este puterea lor?   -   Cuvintele se formează în interiorul nostru. Limbajul este un rezult...