2.5.Terapii complementare cu Nicu Ghergu





Un bine superior

    “Şi încă o precizare: cei cinci ani de căutări în domeniul medicinei nu sunt ani pierduţi. Ei se constituie într-o etapă care te-a condus  pe o treaptă superioară. Nu uita că tot ce e considerat pierdere înseamnă evoluţie, un bine superior. Calea se lasă descoperită mai devreme sau mai târziu, garantat!” Pacienta este de acord şi completează:“da, acum îmi dau seama că orice şi oricât  au lucrat ceilalţi terapeuţi  cu mine, a avut menirea de a mă pregăti pentru momentul în care aveam să vă întâlnesc pe dumneavoastră. Într-adevăr, adaugă ea, sunt convinsă că, până să vin aici, am urmat paşii care, într-o măsură mai mare sau mai mică, au dat greutate acestui moment”.
     Discuţia dintre cei doi îmi  inspiră următoarea întrebare: Bine, bine, dar dacă nu ai pacienţi receptivi, cum faci să-i ajuţi? “Nu există aşa ceva!, vine răspunsul. Ei nu au încotro. Este adevărat, contează mult să vrea şi pacientul. Dar, îţi spun, nu au cum să nu fie receptivi, pentru că  lucrurile vor acţiona treptat, nu cu viteza unei crize”.

    
Biorezonanţa, metodă de diagnostic şi tratament

     Aparatul de biorezonanţă[1] este o metodă de tratament neinvazivă, fără efecte secundare, care stabileşte diagnosticul – depistează bolile chiar  înainte manifestării în corpul fizic, scutind pacientul de efectuarea unor analize complicate şi costisitoare. Până la ora actuală, acest dispozitiv are cea mai mare precizie dintre toate investigaţiile medicale cunoscute. În cursul unei şedinţe,  aparatul poate  face corecţii energetice, transmiţând  stimuli organelor afectate, astfel încât organismul să lupte pentru a se vindeca.Aşadar, echilibrează câmpurile energetice ale bolnavilor, iar în cazul unei stări agitate, după cum aţi dedus din articolul de astăzi, lucrează pe sistemul vegetativ al persoanei pentru a-l armoniza.
     Este bine de reţinut că nu toate persoanele sunt la fel, iar afecţiunile, chiar dacă au acelaşi nume, se manifestă diferit de la un caz la altul. De aceea, pentru o mai mare rată de succes,  este indicat ca tratamentele să fie  individualizate.
         Şi fiindcă astăzi am discutat despre multe laturi ale sănătăţii în jurul aparatului de biorezonanţă, este bine de amintit că cea mai distructivă dintre emoţiile negative este mânia. Izbucnirile de furie pot cauza dezastre în organism :  infarcturi, atacuri cerebrale, ruperi de vase sanguine, ulcere, migrene, astm, boli de piele, etc. Mai mult, furia necontrolată poate ruina căsătorii şi relaţii, poate distruge personalitatea copiilor sau poate conduce la pierderea slujbelor şi a carierelor. Furia produce  mai multă nefericire decât oricare altă emoţie.[2]
     Aşadar, atitudinea este un factor important în menţinerea sănătăţii şi în vindecare. Pentru a junge la armonia corpului trebuie să cultivăm o stare de spirit pozitivă.

Georgeta Istrate

BIBLIOGRAFIE

    - Barbara Y. Martin, Dimitri Moraitis, Traducere de  Oana Maria Popescu, Puterea vindecătoare a aurei, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2011.

    - Brian Tracy, Traducere de Monica Vişan,  Succesul în viaţă – deprinderi şi strategii care vă vor revela puterile ascunse şi calea spre succes – Editura For You, Bucureşti, 2004.



Date de contact Nicu Ghergu:
BUCURESTI
B-dul Poet George Cosbuc nr 42-44, sc. 1, et. 1, sector 5
Telefon: 0213.153.979
Mobil: 0766.671.103




[1] Metodă modernă de diagnostic şi tratament care presupune un sistem computerizat. Acesta   detectează cu o precizie de  aproximativ 85%  deficienţele sau modificarile patologice la nivelul structurilor de unde energetice generate la nivelul tesuturilor, organelor sau celulelor organismului. Dispozitivele au fost create pe baza cercetărilor efectuate de Institute de Cercetare din Rusia.
[2] Brian Tracy, Traducere Monica Vişan,  Succesul în viaţă – deprinderi şi strategii care vă vor revela puterile ascunse şi calea spre succes – Editura For You, p.285, Bucureşti, 2004.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

La psiholog. De vorbă cu Florentina: Forța cuvintelor stă în emoția rostirii

  - Cât de importante sunt cuvintele? Care este puterea lor?   -   Cuvintele se formează în interiorul nostru. Limbajul este un rezult...