Iisus există!

       

      

      Naşterea  lui Iisus este cel mai important eveniment din istorie, căci aduce cu el darul Lui Dumnezeu: mântuirea. Inima Lui se uneşte cu a omului pentru ca moartea să nu mai aibă nicio putere. Acest eveniment dă sens vieţii umane.

Alternative

   Numai că, de-a lungul timpului, oamenii au pervertit religia, s-au folosit de ea pentru câştiguri trecătoare, pentru a-i ţine pe unii în sclavie, cu scopul de  a câştiga putere sau bani.  Atât de divers a fost folosită religia în mod negativ,  încât omul inocent, care are nevoie de simplitatea adevărului ca de aer, nu mai ştie ce să creadă. Preoţii spun una, dar prin faptele unora dintre ei distrug sămânţa credinţei în  inimi de oameni. La asta se adaugă un tablou depresiv, fără speranţă, căci  mediul în care omul trăieşte este  unul plin de suferinţă şi umilinţă.  Oamenii buni şi valoroşi cu adevărat sunt înlăturaţi de lăcomia şi interesele celor mai „deştepţi”. Cum să răzbeşti într-o astfel de lume? Ai două alternative: ori să te îndrepţi cu toată fiinţa  către Dumnezeu şi să înduri; ori să fii rău, la fel ca ceilalţi, ca să poţi supravieţui. Doamne, de ce trebuie să fie aşa?

Indiferenţă divină?

        Când se întâmplă vreo nedreptate, avem tendinţa să intervenim,  luând partea victimei. Iar dacă  nedreptatea respectivă ne depăşeşte puterile, ne supărăm pe Dumnezeu : de ce nu faci nimic? De ce nu intervii să opreşti acest rău? Chiar aşa, în cele mai negre momente ale vieţii, când am avea nevoie de  ajutor, El pare nepăsător. Aşa de indiferent încât ne punem întrebarea dacă nu cumva am crezut toată viaţa într-o himeră. Şi atunci,  începe un maraton al răspunsurilor:  dacă există, nu mă iubeşte!; nu are timp de mine, are treburi mult mai importante; poate că tocmai această tăcere vrea să spună că mă iubeşte; mă lasă să mă călesc singur în luptă; suferinţa dusă la extrem mă şelefuieşte ca pe un diamant.... Dar chiar una din pildele lui Iisus spune: „ce om, dacă fiul îi cere pâine, îi oferă o piatră?”

Adevărul şi Minciuna în război

     Haideţi să mai căutăm!  Uimitor, în ziua de azi, cu cât cauţi mai mult, cu atât te simţi mai abandonat. Să vedem ce am mai găsit:  în  cărţi,  la televizor sau pe internet,  informaţii  deconcertante -  cum că Iisus ar fi fost un simplu om , ba chiar  se străduiesc să ne arate  mormântul cu rămăşiţele lui pământeşti. Mai rău de-atât nu se poate! Oare?!  Staţi aşa. Există  şi voci care afirmă că  Iisus nu a existat nici măcar ca om. Cum ?! Cică au fost înaintea lui  mai mulţi eroi solari care ar fi avut o poveste izbitor de asemănătoare.  De exemplu, Horus, cel născut din Isis, apoi Mithra şi alţii. Carevasăzică, a avut loc un plagiat! Şi nu se dau înapoi să spună că religia creştină s-a  întemeiat pe o minciună. Cum adică? Aşa bine! Au  inventat un om cu însuşiri divine, ca să aibă autoritate, apoi i-au dat un nume şi i-au adăugat o „doctrină”.  Toate acestea din considerente...politice. De ce?! Răspunsul este uluitor: pentru a obţine controlul maselor!  Doamne, Dumnezeule! Dacă aşa stau lucrurile,  toată existenţa noastră, toate speranţele se năruie. Oare aceştia vor să spună că s-ar fi inventat  pedeapsa divină în ideea de a înfricoşa masele şi a le înfrânge voinţa prin această credinţă fabricată? Să fi fost ei atât de inteligenţi,  să pună în gura lui Iisus cuvintele: împărăţia mea nu este din lumea aceasta?  Dacă da, într-adevăr,  pe baza acestor cuvinte,  au dat un fel de alinare  sclavilor pe care aveau să-i exploateze. Normal, ştiind că după viaţa asta are acces la o împărăţie cerească, dacă este ascultător şi îndură, credinciosul  prinde forţă. Da, acea împărăţie merită toate sacrificiile! îşi spune.

     Vă întrebaţi, poate, despre care sclavi vorbesc?  Nu vă faceţi iluzii, niciodată umanitatea nu a avut atâţia sclavi ca acum!  Îmi vin în minte cuvintele lui Martin Luther, care se potrivesc mănuşă acestui subiect:  „ lumea este hanul diavolului, de aceea, oriunde ne ducem, îl găsim pe hangiu acolo!”

Credinţa este lucrarea Lui Dumnezeu în noi!

      Dar staţi! Inventatorii nu au uitat  să pună un amendament special, care să întărească promisiunea împărăţiei: raiul! Cum să nu vrei să suferi, să fii batjocorit şi umilit, când, la capătul drumului, te aşteaptă  acest loc paradisiac?  Dar pe aia cu vânzarea indulgenţelor nu au nimerit-o! Ei au mizat pe spiritul de turmă, pe nişte biete dobitoace care pot fi duse la tăiere, ademenindu-le cu o bucăţică de zahăr. Nu s-au gândit că o să apară un cap mai luminat, care să gândească cu propriul creieraş şi să pună  nu mai puţin de 95 de teze pe uşa unui lăcaş de cult, să vadă toată lumea. Atunci au fost înfrânţi. Autorul acestor teze mai  spunea: „Nu este un vis omenesc sau o iluzie. Credinţa este lucrarea lui Dumnezeu în noi. Ea ne strămută în lumea divină pentru renaşterea noastră în Dumnezeu. Ea îl omoară pe vechiul Adam din noi şi ne face o făptură nouă, ne recreează inima, curajul, înţelegerea şi toate celelalte faţete ale personalităţii. Credinţa vine prin lucrarea Duhului Sfânt. Ea implică o putere de viaţă care ne împinge irezistibil spre bine”.   

Minciuni şi fraze-s toate?

       Din toate aceste lucruri, unul este, cu siguranţă,  adevărat: faptul că s-au folosit de Iisus pentru a controla masele. Mă întreb: ce ar zice unii dacă Iisus ar apărea în faţa lor, real şi măreţ?

      Intrigat de manipulatorii rasei umane, Mihai Eminescu a subliniat  în poezia „Împărat şi proletar” idei care reflectă atitudinea acestora şi cum, folosindu-se de credinţa oamenilor, prosperă:

„Religia – o frază de dânşii inventată

Si cu a ei putere să vă aplece-n jug.

Căci de-ar lipsi din inimi speranţa de răspaltă,

După ce-amar  muncirăţi mizeri viaţa toată,

Aţi mai purta osânda ca vita de la plug?

Cu umbre, care nu sunt,v-a-ntunecat vederea

Şi v-a făcut să credeţi că veţi fi răsplătiţi...

Nu! moartea cu viaţa a stins toată plăcerea –

Cel ce în astă lume a dus numai durerea

Nimic n-are dincolo, căci morţi sunt cei muriţi.

Minciuni şi fraze-i totul ce statele susţine,

Nu-i ordinea firească ce ei a fi susţin;

Averea să le aperi, mărirea ş-a lor bine,

Ei braţul tău înarmă ca să loveşti  în tine,

Şi pe voi contra voastră la luptă ei vă mân.

De ce să fiţi voi sclavii milioanelor nefaste,

Voi, ce din munca voastră abia puteţi trăi?

De ce boala şi moartea să fie partea voastră,

Când ei în bogăţia cea splendidă şi vastă

Petrec ca şi în ceruri, n-au timp nici de-a muri?"

Fericiţi cei curaţi cu inima ...

    Atât de mult s-a imprimat în conştiinţa oamenilor de bine caracterul  lui Iisus,  încât Acesta a devenit conştiinţa însăşi. Sau a fost acolo mereu? Ne-am născut cu ea?! Dacă citeşti Fericirile, cum să te gândeşti că au fost scrise cu rea-voinţă doar ca să te consoleze, doar să nu încerci să-ţi faci dreptate, doar să te facă să taci?  Ar fi cel mai abject lucru din istoria omenirii!

„Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor!

Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia!

Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul!

Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează după dreptate, că aceia se vor sătura!

Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui!

Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu!

Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii Lui Dumnezeu se vor chema!

Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor!

Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea!”

   Învăţăturile lui Iisus sunt  extraordinare, de necombătut. Ele au puterea  să schimbe viziunea celor care le citesc, modul de a trăi. Atât de extraordinare,  încât pot transforma  un criminal într-un sfânt.

   Iisus mi-a fost mereu model, l-am simţit în centrul inimii mele încă din copilărie, i-am simţit  energia şi prezenţa înainte să-i aud numele.  Venea deseori în vis şi vorbea cu mine până în zori. Odată, mi-a spus: „Tu eşti parte din Mine”.   El nu poate să nu existe!   

Georgeta Istrate