Evadare în altă viaţă ( partea a III-a)

Necunoscutul din curte

    

   Simţi o mângâiere  reală  pe păr şi un sărut pe frunte. Deschise ochii. Deşi curtea era aceeaşi, lumina părea diferită.  În faţa ei se afla un bărbat necunoscut. Era brunet, avea mustaţă şi ochi de culoarea ierbii crude. Ce căuta bărbatul acesta străin în curtea ei?

    -Marta, iubito, ce frumoasă eşti când dormi!

    Marta!? îşi  zise Virginia doar pentru sine.Ce-o fi asta, Doamne?

    -S-a făcut tâziu, vino în casă! Ţi-am pregătit prăjitura  ta preferată.

 Ce???? El mi-a pregatit mie?!!! Doamne fereşte, se miră ea, dar nu zise nimic  cu glas tare. Se uită la bărbat cu o curiozitate aproape violentă,  nu-şi putea explica ce se întâmplă, unde se află şi de ce. Oi fi visând?! Pe moment, atenţia îi fu captată de  o fetiţă de vreo cinci anişori, cu nişte bucle superbe.

    -Mami, mami , vino repede să vezi ! Tati mi-a reparat păpuşa pe care mi-ai dăruit-o de ziua mea!

Sentimente vinovate

    Bărbatul o privi  cu dragoste, îi luă mâna într-a lui şi o duse la buze. Ea nu-i cunoştea pe aceşti oameni pentru care părea aşa de importantă. Cine o fi acest  bărbat atât de îndrăgostit de ea? Cine e micuţa care îi spune mamă? Pe neaşteptate, bărbatul o luă în braţe. Părea ceva firesc, ca şi cum ar mai fi făcut aceste gesturi de mii de ori. O conduse în casă, ţinând-o în braţe. Virginia  se simţi stânjenită, voi să se împotrivească, dar nu putu. El o aşeză cu grijă într-un fotoliu,  apoi o sărută din nou pe frunte.  Sigur că ar  fi vrut să ştie mai multe despre această familie, din care, se pare,  făcea parte şi ea, însă nu-şi permitea să pună întrebări. La un moment dat, bărbatul se îndreptă spre o masă, unde se afla un platou cu prăjituri:

- Iubito, ia o tartă!

-   Maria! strigă bărbatul, vino la tati să-ţi dea ceva! Fetiţa veni bucuroasă şi sări  drept în braţele lui.

- Cine este prinţesa lui tati? Hai, hai, s-auzim tare şi clar! spuse bărbatul, într-o tentativă nereuşită de a fi serios.

-Eu! răspunse  fetiţa jucăuşă, dar n-o uita nici pe mami. Nu vreau s-o facem geloasă. Ştii că se supără dacă n-o iei în seamă...

-Sigur că da! Mami este regina inimii mele, spuse bărbatul apropiindu-se de Virginia. Apoi, o cuprinse cu ambele braţe şi o strânse cu putere.  Ea simţea că trupul şi sufleul i se umplu cu parfumul, privirea, tandreţea lui. Nu mai simţise niciodată aşa ceva, deşi îl vedea pentru prima dată, simţea că bărbatul acesta este parte din trupul şi sufletul ei. Ce nebunie! O sperié ideea de a se lăsa iubită de un necunoscut. Sigur că dragostea lui aparţine altei femei! E o confuzie la mijloc, îşi spuse.  În minte,  lucrurile erau tulburi. Avea nevoie de nişte lămuriri, dar cine să i le dea? Până una, alta, ca să scape de aceste sentimente “vinovate”,Virginia se desprinse din braţele bărbatului, luă tava de pe masă,  cu intenţia de a-şi servi “familia”.

-Ce bună e! spuse fetiţa mâncând cu poftă. Într-adevăr, tarta este delicioasă, aprobă tânăra femeie, care mesteca  încet,  în timp ce privea pe pereţi...

Mireasa din tablou

    Totul în jur era străin şi, în acelaşi timp, familiar.  Un tablou îi atrase atenţia aşa de tare încât nu-şi mai lua ochii de la el. Era chiar ea. Doamne, nu pot să fiu eu! îşi zise. Şi totuşi mireasa din tablou îi semăna perfect. Lângă ea, bărbatul cu mustaţă şi ochi verzi îi zâmbea tandru şi ocrotitor. Un moment de fericire  imortalizat pentru eternitate. El îi observă privirea…

    -Ţi-aduci aminte, Marta, ziua nunţii noastre? Acum sunt la fel de îndrăgostit ca atunci…mă faci foarte fericit. Mulţumesc vieţii că mi te-a scos în cale. Nu ştiu ce am făcut  să merit atâta fericire.Tu mă mai iubeşti, draga mea?

  -Da, răspunse Virginia încurcată…desigur, eram foarte îndrăgostiţi...

În inimă simţea o căldură care-i inundase fiinţa, ar fi vrut să nu mai fie aşa suspicioasă şi să primească ce i se oferă. Dar imediat, raţiunea activă conştiinţa, care îi şopti: nu ai dreptul să fii fericită, ei nu-ţi aparţin! În suflet se dădea o bătălie cumplită, era dezorientată, dar, din fericire, soţul şi fiica nu vedeau vulcanul care erupea în interiorul ei,  demolându-i existenţa şi tot ce crezuse până atunci că reprezintă viaţa ei.

A-nceput serbarea-n codru!

 

    Fetiţa îi privea încântată. Apoi, ca şi cum ar vrea să-i premieze pentru iubirea lor, adăugă:

-Bunica m-a învăţat o poezie, vreţi să v-o spun? Dar nu-i lăsă să răspundă,  începu iute, de parcă i-ar fi fost teamă de un refuz:

Prin crenguţe-nmugurite

Înverzite şi-nflorite

Jucăuşe şi zglobii

Zburdă păsări viorii

Totu-i cânt şi veselie

Vremea-i bună de serbare

Cântă veselă prin crânguri

O privighetoare

Ciocârlia nu se lasă,

În acordu-i fermecat

Dă spectacol anunţat

Colo-n crâng, şi e voioasă

Iar la contrabas dă zor

O ciocănitoare mândră

Cucu-i sare-n ajutor

Deşi numele şi-l cântă

A-nceput serbarea-n codru!

Spectatorii se adună

Vine-un urs abia suflând

Din labe aplaudând

Codrul este fericit

Şi din frunze a zâmbit

În cântec, dans şi veselie

Viaţa e o armonie

Primăvara când soseşte

Supărarea o goneşte

Şi aduce-n toate viaţă

Veselie şi speranţă!

    Cei doi rămăseseră uimiţi de memoria fetiţei. Nu se încurcase deloc. În plus, rostise versurile cu intonaţie, ca o adevărată artistă. Tatăl nu-şi putu opri lacrimile de fericire.O luă din nou în braţe şi o sărută pe amândoi obrajii. Tânăra femeie zâmbi şi, pentru că nu ştiu ce să facă, îi cuprinse pe amândoi. Au stat aşa câteva minute...

Fără iubirea ta, nu aş avea nume...

La un moment dat, Virginia spuse:

   -Aş vrea să ies în curte…

   -Ştiu, vrei  să mergi la leagăn! ghici bărbatul. Dacă-mi dai voie,  aş vrea să te însoţesc…

  Cu-adevărat Virginia se îndreptă spre leagăn. Era acelaşi... Nici măcar o schimbare. El o luă în braţe şi o aşeză pe banchetă. Apoi începu să o legene,  cântându-i un cântec de dragoste:

Fără iubirea ta, nu aş avea nume,

Un sloi ori o piatră aş fi fără tine,

Un val izbitor de stânci neclintite

O perlă pe ţărmuri atât de străine!

Te văd printre flori, te văd printre stele

Cum vii, din adâncuri, în visele mele,

În fulgii de nea, în vii curcubeie

În inima mea, în strop şi-n scânteie...

    Ce voce caldă! Ce fericire! Nu voia să se trezească din acest vis. Deodată,  simţi  din nou că zboară.  Încet, încet se cufundă în  aceeaşi stare de fericire şi de abis.

Realitatea crudă

     Când se trezi, era noapte de-a binelea. Se afla  singură în leagăn şi nimeni nu-i mai cânta şi n-o mai mângâia. Totul în jur era rece. În casă, luminile erau aprinse. Intră, dar nu găsi nicio fetiţă cu bucle aurii sau vreun bărbat mustăcios care s-o alinte şi s-o îmbie cu tarte.  Era doar soţul ei, pe care îl cunoştea destul de bine. 
 - Am să stric leagănul ăla, într-o zi, spuse acesta răstit. Cum prinzi momentul,  fugi ca proasta în el. Doooormi acolo ore în şir. Ar trebui sa faci un copil, dar cum nu eşti în stare…

  Virginia simţi vorbele bărbatului ca pe nişte cuţite înfipte în inimă. Îi revenise instantaneu starea de deznădejde, iar depresia pusese stăpânire cu şi mai mare forţă pe sufletul ei. Ce crudă este realitatea!  

Georgeta Istrate