Creştinismul, ultima parte

     Încă din copilărie, Iisus a dat dovadă de înţelepciune, astfel încât, la vârsta de 12 ani, îi învăţa pe cărturarii de la Templul din Ierusalim.

După 30 de ani...

     Până la vârsta de 30 de ani a trăit în provincia Galileea din Palestina, lucrând ca tâmplar, alături de Iosif. Conform religiei creştine, Iisus Hristos a început să predice după ce a fost botezat de către Sf. Ioan Botezătorul, în râul Iordan. Atunci Hristos avea 30 de ani, iar în timpul botezului, ca şi la naştere, divinul a intervenit din nou: „ Şi după ce s-a botezat tot poporul, botezându-se şi Iisus şi rugându-Se, s-a deschis cerul. Şi s-a coborât Duhul Sfânt peste El, în chip trupesc, ca un porumbel, şi s-a făcut glas din cer: Tu eşti Fiul meu cel iubit, întru Tine am binevoit(Luca, cap. 3). 

Viaţa publică

     Şi-a ales un grup de 12 Apostoli şi şi-a început misiunea publică, în care povestea despre venirea împărăţiei Lui Dumnezeu. La începutul activităţii sale publice, Mântuitorul Hristos a postit timp de 40 de zile. În acest timp, a fost ispitit de diavol astfel: fiind flămând, i s-a cerut să transforme pietrele în pâine; să se arunce de pe acoperişul Templului pentru a încerca iubirea Tatălui faţă de El ; să i se închine diavolului ca să poată lua în stăpânire întreaga lume.

Apoi, trei ani de zile Iisus a făcut numeroase minuni, prima fiind schimbarea apei în vin, la nunta din Cana. Scripturile mai menţionează: învierea din morţi, scoaterea duhurilor rele din oameni, potolirea furtunii, mersul pe apă, înmulţirea pâinilor şi peştilor, multe alte vindecări, etc. La vârsta de 33 de ani, Isus a murit pe cruce, a înviat şi s-a ridicat la cer: „ Având putere dumnezeiască şi fiind Dumnezeu adevărat şi om adevărat şi desăvârşit, Mântuitorul a făcut minuni asupra firii înconjurătoare, asupra oamenilor şi asupra propriei Sale persoane, cea mai mare dintre toate fiind învierea Sa din morţi, după trei zile de la răstignirea şi moartea Sa pe Cruce. S-a înălţat la cer la 40 de zile după înviere, iar în a Cincizecea zi a trimis pe Duhul Sfânt care s-a coborât în chip de limbi de foc asupra Apostolilor, întărindu-i în misiunea lor. A mărturisit despre Sine că este Fiul lui Dumnezeu-Tatăl şi Dumnezeu, şi că va judeca lumea la sfârşitul veacurilor împreună cu Apostolii Săi”. ( Stan Alexandru, Rus Remus, Istoria Religiilor).

Misiunea şi mesajul lui Iisus Hristos 

     Perioada activă a lucrării lui Cristos s-a terminat dramatic, la cruce. Suferinţa şi moartea Lui au constituit marele eveniment prezis de prooroci, care urma să aducă înfrîngerea forţelor răului şi eliberarea de păcat a omenirii. Iisus îşi îndeplinise scopul pentru care venise pe Pământ. Mesajul lui vorbea despre o împărăţie a lui Dumnezeu şi domnia acestuia peste toate fiinţele create. Mai mult, cei care vor fi mântuiţi pot avea acces la Împărăţia spirituală despre care vorbea deseori Iisus, o împărăţie în care răul nu există. Elementul esenţial al mesajului divin are la bază renaşterea. De ce aveau nevoie oamenii de renaştere?! Pentru a răspunde la întrebare trebuie să aruncăm un ochi în istorie. Tabloul este sumbru şi fără speranţă căci, atunci când Fiul Lui Dumnezeu a venit pe pământ, a găsit vise ruinate şi o lume bolnavă. Sufletele oamenilor, ca văile pietroase pe care umblau, ca prăpăstiile adânci şi înălţimile abrupte. Ochii lor - nişte fântâni secate ce sleiesc puterile drumeţului obosit. Ocupaţia romană veştejise orice urmă de libertate, foamea îngălbenise feţele cerşetorilor şi le înconvoiase coloană vertebrală, din peşteri ieşeau demonizaţi împrăştiind blesteme peste cei vii şi cei morţi; leproşii, la margini de oraşe, păreau nişte umbre ieşite de-a dreptul din iad; paralitici şi orbi răsăreau pe la colţuri sau strigau după ajutor de pe treptele edificiilor vremii. La templu, sângele jertfelor stropea mulţimea ce aştepta binecuvântare. Slova scrierilor din vechime era stoarsă de tot sensul spiritual, tocmai de oamenii care ar fi trebuit să o explice. Aceste cuvinte, care ar fi trebuit să aducă viaţă, erau strangulate în interpretări care despărţeau oamenii de oameni, dar şi de Dumnezeu. Mormintele înconjurau şi strângeau ţara ca un corset, ca un mesaj codificat al Satanei, ca un sigiliu blestemat. Şi peste toate, din văgăuni întunecoase se auzeau strigătele fierbinţi ale închinătorilor la idoli, cauza tuturor nenorocirilor. În faţa acestui tablou, lacrimile pe obrajii Mântuitorului făceau şanţuri. Nu, nu acesta este visul pentru omenire ! El avea înlăuntru, ascunse de ochii lacomi, un templu şi un cer pe care murdăria nu le poate atinge, în care Cel Rău are accesul interzis. Căci dacă omenirea şi-a pierdut moştenirea, ajungând roabă, El o poate salva din lanţurile păcatului. Iisus alege să se unească cu suferinţa lumii, ca să o poată mântui.

Vocaţia creştinismului

      André Vauchez consideră momentul care a marcat creştinismul următorul: „creştinismul s-a născut în ziua în care Iisus i-a întrebat pe discipolii săi: „ dar voi, cine ziceţi că sunt?”, iar Petru i-a răspuns: „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu cel viu” (Matei, XVI, 13-16) Această recunoaştere constituie, într-adevăr, un act fondator. Ca şi iudaismul, noua religie se baza pe credinţă , adică pe afirmarea unei diferenţe de natură între Dumnezeu şi om , dar ea o atenua pe aceasta din urmă atestând că, prin Hristos mort şi înviat, şi urmându-l, fiecare va putea de acum înainte să fie eliberat de păcate şi să trăiască după cum trăise Domnul. Biserica este comunitatea celor care au primit această „bună-vestire” (sau evanghelie) şi au vrut, după exemplul celor doisprezece discipoli preferaţi ai lui Iisus, să o mărturisească şi să o facă auzită până la marginile pământului. Astfel, în însăşi esenţa lui, creştinismul se prezintă ca o religie misionară , răspândirea credinţei fiind chiar vocaţia sa fundamentală” (Enciclopedia religiilor, „Credinţă, evanghelizare, sfinţenie”, autor André Vauchez).

În loc de încheiere ...

...aş folosi vorbele Mitropolitului Meletie al Nicopolei. El îl citează pe Ernest Renan, care, vorbind despre Hristos, afirmă: „ Iisus este cel mai mare spirit religios din întreaga istorie a omenirii. Frumuseţea lui este veşnică. Şi împărăţia lui nu are sfârşit. Iisus este unic în toate relaţiile şi nu există nicio persoană pe care cineva ar putea să o aşeze alături de El.Fără Hristos este imposibil să înţeleagă cineva istoria omenirii”. Şi iată comentariul mitropolitului Nicololei, Meletie: ce cuvinte extraordinare! Cât de mult înalţă pe Iisus Hristos!Dar cel care le-a spus NU credea în Hristos! Pentru a fi cineva creştin, nu ajunge să spună cuvinte frumoase pentru Hristos; nu ajunge să creadă că Hristos a fost cea mai mare personalitate a lumii ”. 

Georgeta Istrate