Cum cântă păsările-n crânguri,
Cum vântul şuieră-n copaci,
Te uiţi la ele cu-alte gânduri
Îţi trece viaţa şi tu taci!
Ce formă are luna, ştii?
Dar stelele pe cer, cum sunt?
În noaptea-nsingurării vii
Să le vorbeşti când ţi-e urât?
Şi-n liniştea din miez de noapte
Ai asculatat balada lumii?
Sau ai dormit, uitând de toate
Şi te-ai trezit când lătrau câinii?
Sau, cel puţin, ai ascultat
În miez de vară, pe-nserat,
Vreun greieraş încet cântând
Şi te-ai trezit aplaudând?
Ai încercat măcar să vezi
În jurul tău ce e curat?
Ai încercat măcar să crezi
Că tot ce spun e-adevărat?
Pari că, acum, când îţi vorbesc,
Nu înţelegi. Şi e-n zadar.
Tot ce întreb e nefiresc
De toate astea n-ai habar!
Georgeta Istrate
Doamne, cat de complicati sunt scorpionii astia! Alaturi de ei n-ai sa te plictisesti niciodata - in cel mai rau caz... poti muri! Doar ei, in dualitatea lor funciara, de ingeri si demoni, se pot plictisi alaturi de tine (daca nu faci parte din lumea lor, a...arahnidelor!)
RăspundețiȘtergereDiversitatea temelor si sentimentelor, abordate in poezia ta, m-a marcat atat de profund, incat "am comis un fel de eseu...comic". Sper sa nu te superi.
Draga Matei,nu stiu cum sunt femeile-scorpion,dar stiu cum sunt barbatii-scorpion.Dupa ce te imbata cu minunatiile raiului,ca sa-ti dea jos frunzulita,te trimit sa vizitezi iadul,de unde uita sa te mai ia.
RăspundețiȘtergereIarta-ne,Georgeta,pentru ororile debitate la adresa scorpionilor.Tu esti prea sensibila ca sa faci parte din "lumea arahnidelor".
Liliana