Iona, în ce direcţie mergi?

«Un neam viclean şi desfrânat cere semn, dar semn nu i se va da , decât semnul lui Iona proorocul.Precum a fost Iona în pântecele chitului trei zile şi trei nopţi, aşa va fi şi Fiul Omului în inima pământului trei zile şi trei nopţi. »(Matei, cap. 12)

      După moartea lui Elisei, misiunea de a fi prooroc  îi revine lui Iona, fiul lui Amitai. Într-o zi , acesta  primeşte o poruncă neobişnuită de la Dumnezeu : « Scoală-te şi du-te în cetatea cea mare  a Ninivei şi propovăduieşte  acolo, căci fărădelegile lor  au ajuns până în faţa Mea »( cap.1)

     Capitală a imperiului asirian, Ninive este o cetate mare şi prosperă,  dar lipsită de moralitate , un centru al crimei şi al nelegiuirii.Păcatele ar putea să aducă distrugerea, dar  Dumnezeu o cercetează şi vede posibilitatea salvării.El întinde o punte dându-le ninivitenilor ocazia să-L cunoască. Şi cine ar fi mai potrivit să le transmită mesajul decât un prooroc născut şi crescut sub protecţia legământului ?

O decizie neinspirată

    Iona nu ştie ce să facă. A merge  în mijlocul unui popor înrăit şi idolatru care habar nu are de Dumnezeul cel viu , să-l mai şi convingi să se pocăiască, e ca şi cum te-ai vârî singur în gura lupului. În plus, asirienii sunt duşmanii pentru care israeliţii tremură şi…de ce l-ar interesa pe el, profetul Domnului, soarta lor ?Aşa că Iona  se încrede mai mult în raţiunea sa, care îi dictează că misiunea  este foarte grea, chiar imposibilă. Apoi îl cuprinde îndoiala, frica şi o descurajare totală. Pe de altă parte, conştiinţa nu-i dă pace şi, ca să scape de acest sentiment apăsător,  decide să fugă. Prin urmare, se îmbarcă pe o corabie cu destinaţia Tarsis şi pleacă.

    Iona ar fi fost scutit de multe suferinţe dacă ar fi ascultat porunca divină.Cunoaşterea Lui Dumnezeu şi credinţa în care avusese privilegiul să crească spunea  că, atunci când Domnul îţi dă o misiune, reuşita este ca şi obţinută. Pentru că nu omul neputincios, ci Însuşi Creatorul lucrează la îndeplinirea scopului.

« Aruncaţi-mă în mare ! »

    

       În timpul călătoriei, Domnul  ridică un vânt năprasnic pe mare , cerul se înnegreşte, tunetele şi fulgerele asurzesc orizontul, iar valurile mării urlă şi  lovesc în corabie cu putere. Panica pune stăpânire pe corăbieri şi, în disperarea lor, aruncă încărcătura peste bord,  apoi cheamă ajutor strigând  fiecare către dumnezeul său. În vreme ce ei se agită speriaţi de moarte, Iona doarme « în fundul corăbiei ».Este trezit de căpitanul vasului care îl îndeamnă : «  strigă către Dumnezeul tău, poate El îşi va aduce aminte de noi, ca să nu pierim ! » Bănuind că furtuna este o urmare a neascultării unuia dintre ei,vor să afle cine este vinovatul şi trag la sorţi. Sorţii îl indică pe Iona. Acesta  recunoaşte : « Sunt evreu şi Domnului Dumnezeului cerului mă închin – Cel care a făcut marea şi uscatul (…).Aruncaţi-mă în mare şi ea se va potoli, căci ştiu bine că din pricina mea  s-a pornit peste voi această vijelie ».

Rugăciunea mântuitoare

       

     Domnul trimite un peşte mare să-l înghită pe Iona, în pântecele căruia profetul petrece trei zile şi trei nopţi.Aflat în întuneric, fără putinţa de a-şi mai conduce viaţa , fără perspectivă şi speranţă, Iona începe să se roage : « Strigat-am către Domnul în strâmtorarea mea, şi El m-a auzit ; din pântecele locuinţei morţilor către El am strigat, şi El a luat aminte la glasul meu !Tu m-ai aruncat în adânc,în sânul mării şi undele m-au înconjurat, toate talazurile şi valurile Tale au trecut peste mine. Şi gândeam : aruncat sunt dinaintea ochilor Tăi !Dar voi vedea din nou templul cel sfânt al Tău !Apele m-au învăluit pe de-a întregul, adâncul m-a împresurat, iarba mării s-a încolăcit în jurul capului meu ;Mă coborâsem până la temeliile munţilor, zăvoarele pământului erau trase asupra mea pentru totdeauna, dar Tu ai scos din stricăciune viaţa mea, Doamne Dumnezeul meu !Când se sfârşea în mine duhul meu, de Domnul mi-am adus aminte, şi la Tine a ajuns rugăciunea mea, în templul Tău cel sfânt !Cei ce slujesc idololor deşerţi dispreţuiesc harul Tău ; Dar eu îţi voi aduce Ţie jertfe cu glas de laudă şi toate făgăduinţele mele le voi împlini, căci mântuirea vine de la Domnul ! »(Cap.2).

Un Dumnezeu milostiv

     

       O dată cu umilinţa şi recunoaşterea harului mântuitor, Iona primeşte izbăvirea. Este eliberat din pântecele peştelui,  aruncat pe uscat. Domnul îi repetă porunca de a predica pocăinţa locuitorilor din Ninive. De data aceasta profetul îndeplineşte misiunea fără să protesteze. Strigătul lui răsună pe străzile marelui oraş, pe care îl anunţă că i se mai dă un răgaz de patruzeci de zile până la distrugere. Solia produce spaimă şi impresionează inimi.Oamenii decid să creadă  mesajul şi se pocăiesc cu mic cu mare, în frunte cu împăratul cel mândru, care decretează post general «Oamenii şi animalele să nu mănânce nimic (…) poate că Dumnezeu se va întoarce, se va milostivi şi va ţine în loc iuţimea mâniei Lui, ca să nu pierim ! » Mişcat de sinceritatea pocăinţei , Domnul decide să nu-i nimicească, făcând astfel cunoscută slava harului său printre păgâni. Iona vede în decizia divină o discreditare a sa şi îi este teamă să nu fie considerat prooroc mincinos. Nemulţumit, îi reproşează Domnului:” ştiam că Tu eşti un Dumnezeu îndurat şi milostiv, îndelung-răbdător şi bogat în bunătate şi Îţi pare rău de fărădelegi. Acum, ia-mi sufletul meu, căci este mai bine să mor decât să fiu viu!”

O lecţie pentru profet

    

    Supărat, Iona se retrage în partea de răsărit a cetăţii, aşteptând să vadă ce se va întâmpla.Ca să-l împace,  Dumnezeu  face să crească un vrej, pentru a-i face umbră  capului. Proorocul  se bucură . Însă Domnul vrea să-i dea un exemplu aşa încât să realizeze că supărarea sa este nefondată. De aceea, a doua zi Domnul trimite un vierme ce înţeapă vrejul protector, care se usucă. Apoi face să bată un vânt uscat de la răsărit. Din cauza arşiţei, Iona « se prăpădeşte de căldură ».Din nou îşi doreşte să moară. Dar Domnul îi răspunde:« Tu ţi-ai făcut necaz pentru acest vrej pentru care nu te-ai trudit şi nici nu l-ai crescut, care şi-a luat fiinţă într-o noapte şi într-alta a pierit ! Dar Mie cum să nu-Mi fie milă de cetatea cea mare a Ninivei cu mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, care nu ştiu să deosebească drepta de stânga lor… ? »

  Exemplul lui Iona poate fi considerat şi un simbol al învierii. El poate fi comparat cu lumea condamnată la moarte de păcat, în destinul căruia Dumnezeu intervine printr-un act salvator, oferindu-i un nou început.

   Georgeta Istrate