Ce anotimp o mai fi şi ăsta?

  

   Fir-ar a naibii de treabă! E a  nu ştiu câta oară când dau cu mătura ! Şi gunoiul  se tot strânge! L-o fi aducând vântul? Azi m-am tot gândit: dacă aş fi ştiut că nu-i  uşor, aş fi evitat situaţia, nu ar mai fi ieşit aşa un spectacol. Voiam să fie linişte. Şi uite ce tărăboi!  Chiar aşa!  

    Nu ştiu de ce-ţi place să bravezi atâta. Nu ştiu de ce-ţi place să-mi povesteşti mereu despre iubirile tale trecute sau viitoare. Şi asta nu e tot. Astă seară, mi-ai povestit de o iubire care, de vreo doi ani încoace, este prezentă în viaţa ta. Doamne, cum de nu mi-am dat seama? Te-aş fi dezlegat mai demult, te-aş fi lăsat să trăieşti aventura. Ce pierdere!

    Ia te uită! Frunzele copacilor au căzut, dar pe ramuri sunt muguri. O fi toamnă, o fi iarnă, ce anotimp o mai fi şi ăsta?  Cimitir de frunze la picioare, primăvară pe crengi...Curios.  Dar ştiu că anotimpul ăsta are nerv, are foc şi muzică în seva scânteii din adâncuri. Să rup un muguraş, să văd cum reacţionează anotimpul ăsta, care nu aduce nici a iarnă, nici a toamnă, a vară nici atât, poate puţin a primăvară???...

    Poate nici nu te interesează subiectul, poate vrei doar să mă necăjeşti, poate vrei să vezi cum reacţionez. Nu ştiu cum o faci, dar o faci!...Într-un fel care mă calcă pe nervi. Aici nu e vorba de gelozie, ci de demnitate şi respect. Poate vrei să-mi arăţi ce mare cuceritor eşti? Cu mine, nu poţi obţine pe tema asta decât dispreţ şi îndepărtare de tine. Asta vrei?

    Ia să iau o sapă să scormonesc pământul... Nu! Mai bine folosesc mâinile. Dacă dau de mormântul vreunei frunze , să nu-i strivesc cadavrul...Ce-i asta? Un indiciu? Nu...nimic. S-o iau de la capăt. Ah! Am făcut febră la mâini. De ce-mi curg lacrimile? Al cui este glasul care-mi răsună în cimitirul inimii? Ce naiba spune?!  

   “Am vrut sa mă cuibaresc la pieptul tău ca altădată, dar mâinile au aruncat perna care te întruchipa. Te-am căutat în imaginaţie, iar când am vrut sa alerg în braţele tale, ceva m-a oprit; când te-ai apropiat să mă mângâi, ţi-am respins mâna; ai vrut să mă priveşti în ochi, dar în lumina lor era o altă femeie ; am fugit, pentru că nu am fost în stare să mă recunosc. Am încercat apoi să te strig,  sperând că totuşi există un gram de autenticitate în tine, dar singurul răspuns pe care l-am primit a fost un ecou palid, o caricatură a cuvintelor : te iubesc! Am încercat să te caut în inima mea, dar acolo trandafirii roşii se transformaseră în cenuşă. Un adevărat cimitir...Trandafirii stăteau ca nişte stafii triste şi mă întrebau cât mai trebuie să aştepte până ce furtuna îi va împrăştia... Spuneau că nu mai vor să suporte o existenţă atât de “cenuşie”.Că, de când culoarea şi parfumul le-au fost luate, viaţa li se pare o tortură.

  Am încercat totuşi să-i readuc la viaţă, dar singurul instrument pe care-l mai aveam era Raţiunea.Tot ce a putut face a fost să declanşeze furtuna. Din aer,  firicelele de cenuşă îmi făceau cu mâna în semn de adio.O lacrimă strălucea pe obrazul meu. Am atins-o. Era fierbinte , atât de fierbinte încât mi-a ars degetele.

   M-am întors în inimă. Totul era un deşert, dunele formaseră munţi înalţi. Undeva, am zărit totuşi nişte ziduri. Era o cetate care adăpostea un suflet.Zidurile ei deveniseră atât de groase încât nici Iosua cu trâmbiţele lui nu le-ar fi putut dărâma. De ce? Căutam răspunsul . Dintr-o dată, mi-a ieşit în cale un înţelept. Îmi citise gândurile, îmi simţise amărăciunea şi mi-a vorbit, privindu-mă în ochi: “Este adevărat, nici Iosua cu trâmbiţele lui, cu strigătele lui, cu mersul cadenţat şi disperarea lui nu va clinti aceste ziduri. De data aceasta îi lipseşte ceva esenţial : Dumnezeu, care pentru Iosua se traduce în Iubire. Aceasta s-a întors în locurile cereşti , alungată de dispreţul cuvintelor. Zadarnic o cauţi, ea nu se va mai întoarce niciodată, pentru că a fost rănită de moarte...”

     Fir-ar a naibii! Treburile s-au complicat. Vântul ăsta îmi încurcă mereu lucrurile. Uite! Mi-a împrăştiat frunzele pe care le măturasem cu atâta grijă. Mi-a adus şi mormane de cenuşă. Ah, aerul miroase a ecou de trandafiri. Ce caut eu aici!? 

   A, trebuie s-o iau de la capăt. Iar o să fac febră la mâini...

 Georgeta Istrate