Maica Ecaterina

« Nu ştiu cine Eşti, nu ştiu unde să Te caut, dar, dacă exişti, trebuie să vii în viaţa mea şi să faci ceva cu mine !Altfel, mă tem că voi face un lucru extrem ». Domnul i-a văzut sinceritatea inimii, iubirea fierbinte de care era capabilă, şi i-a întins o mână. Interlocutoarea mea este Maica Ecaterina, o evreică ortodoxă, care trăieşte la Ierusalim. Un dor divin a purtat-o către Israel, dar acelaşi dor o aduce din nou în România, ţara care a format-o şi care exercită asupra ei o atracţie irezistibilă...


Vremuri înşelătoare

Trăim vremuri în care aparenţele înşală, căci binele pe care-l ştim nu mai e sincer şi curat, aşa cum am fost învăţaţi. Aflăm, cu stupoare că, în spatele unui bine aparent, se află un rău, că dincolo de cuvinte frumoase, zâmbete şi oferte atrăgătoare, se ascunde un laţ. Ne întrebăm, la ce bun? Cui foloseşte ? De ce omul acceptă să fie unealta Adversarului, de vreme ce are numai de pierdut ? Şi când înţelepţii contemporani ne avertizează că Diavolul nu mai vine cu coarne şi copite, ci a avut grijă să-şi acopere hidoşenia şi rânjetul cu o haină strălucitoare şi un zâmbet fabricat, te apucă revolta şi-ţi vine să strigi către Dumnezeul care te-a făcut atât de slab : De ce, Doamne ? Ţi-e frică…şi te ascunzi, poate, în spatele calculatorului sau în faţa televizorului pentru că -nu-i aşa ?- e mai bine să fii spectator decât actor!

Dumnezeu sau Diavolul ?

Foarte rar am văzut o călugăriţă ortodoxă să iasă din protecţia pe care i-o oferă chilia şi să vină în lume să vorbească despre problemele tinerilor.Maica Ecaterina nu vorbeşte în necunoştinţă de cauză, nici cu superioritatea sfinţeniei, cu atât mai puţin într-o limbă neînţeleasă, plictisitoare. Ea vorbeşte pe limba fiecăruia şi cuvintele pe care le rosteşte, nu acuză, nu mustră, nu judecă, dar te răscolesc. Ea pune în faţa tinerilor cele două opţiuni: Dumnezeu sau Diavolul. Cale de mijloc nu există. Poate că unul dintre motivele pentru care se întoarce mereu aici este acela că românii au nevoie, chiar dacă nu conştientizează acest lucru, să audă glasul Lui Iisus, un glas, uneori, obstrucţionat chiar de către unii slujitori ai bisericii.Un glas înnăbuşit de un mimetism religios riscant. Şi cum credeţi că ar vrea această măicuţă să dezlege ochii şi inimile românilor? În primul rând prin propria mărturie zguduitoare ; apoi ar înfiinţa ceainării sau ceva asemănător, în care ar fi dezbătute toate problemele vieţii actuale, dar toate!, judecate prin prisma credinţei. Ar readuce la viaţă “Rugul aprins”sau ceva asemănător, în cadrul căruia ar sta de vorbă exact cu cei rătăciţi pe cărările satanei, le-ar explica faptul că problemele pe care le au, le-a avut şi ea, le-au avut şi alţii. La fel ca mulţi dintre ei, în tinereţe, s-a refugiat în alcool şi desfrânare, căutând acel ceva pe care doar îl intuia. Şi acel “CEVA” a venit spre ea, nu a respins-o din cauza murdăriei în care se zbătea, ci a spălat-o, i-a oferit tandreţea pe care nicio fiinţă omenească nu a putut să i-o ofere. Şi ea, de-atâta fericire, a deschis uşa inimii să-L invite înăuntru. Aşa a primit adevărata viaţă, exact în momentul în care mândria striga înlăuntrul ei: “dacă Dumnezeu m-a creat, să mă suporte!” O ultimă răzvrătire a fost un vis, în care se afla în faţa uşilor împărăteşti, pe care le zgâţâia implorând iertare, a determinat-o să strige în momentul trezirii : “adică, de ce să cer iertare? Cui să cer iertare ? Dar eu nu am păcate! ” Cu toate acestea, Iisus a scos-o de acolo, aşa cum David a salvat oaia însetată din prăpastie. Măicuţa consideră că, dacă Iisus ar învia în fiecare din noi, măştile ar începe să cadă ,un cântec al iubirii s-ar naşte şi lumea ar cunoaşte adevărata fericire, adevărata viaţă.

Ţara în care raiul şi iadul se împletesc dureros

Şi când tăvălugul istoriei face ca relativitatea să fie şi mai acută, şi mai neînţeleasă, şi mai alambicată, undeva în lume se pregăteşte ceva. În timp ce o omenire adormită spiritual trăieşte din plin visul rătăcirii într-o mlaştină tot mai întunecoasă refuzând să accepte mâna întinsă , în spatele cortinei se lucrează la un scenariu apocaliptic. Totul se petrece pe un tărâm unde raiul se împleteşte cu iadul, într-o ţară de unde a răsărit mântuirea, dar şi moartea, într-o ţară în care urmele paşilor de sfinţi sunt stropite de sânge nevinovat în fiecare zi. Melodia Israelului este una dureroasă, dar şi fascinantă, care, paradoxal, te atrage , te cheamă. Muzica aceasta este sfâşietoare, ca un imn al iubirii şi urii ce împleteşte dureros ciripitul păsărelelor şi zborul pescăruşului cu şenilele tancurilor ; soldaţii aleargă « la datorie » cu arma într-o mână şi cu Tora în alta; zgomotele discotecilor cu tineri gălăgioşi şi extravaganţi acoperă lacrimile de la zidul plângerii ; pe ţărmuri, îndrăgostiţii se cheamă, dar sunt despărţiţi de o perdea de fum, provenită de la nu ştiu ce atac sinucigaş cu bombă ; cei doi copii ai lui Avraam (arabul şi evreul) se pândesc pe la colţuri, caută gâlceavă… Câteva clipe de pace au ajuns să fie echivalente cu fericirea! Totul parcă este provocat de o forţă ce sălăşluieşte de veacuri în umbră. Un păpuşar ce ştie să tragă sforile, în aşa fel încât scena lumii să prezinte suferinţa maximă în care personajele pozitive, idealurile curate şi iubirea trebuie să dispară.

“Cu stimă, Mesia”

În urmă cu ceva vreme, am primit un e-mail ce conţinea o scrisoare semnată de Mesia, adresată unor personalităţi ale lumii politice şi religioase ale momentului. Conţinutul scrisorii mi s-a părut o infantilitate, prin urmare, am şters-o. Acum aflu că acea scrisoare a făcut, timp de şase luni, obiectul discuţiilor în parlamentul evreiesc şi, desigur, înconjurul lumii, de vreme ce a ajuns şi la mine. Evreii, în rătăcirea lor, au fost atât de convinşi că acest pseudo mesia este cel profeţit de scrierile vechi, încât au creat în jurul lui un întreg curent mesianic pe care l-au răspândit în întreaga lume.Spre dezamăgirea lor, pe la vârsta de 100 de ani, acest Mesia a căzut în comă, după care a murit. Credinţa evreilor stă neclintită şi-l aşteaptă să revină, să aibă vreo 30 de ani şi să-şi înceapă lucrarea. Fotografiile rabinului mort au invadat Israelul : pe ziduri, pe autobuze,în pieţe, în magazine, pe garduri... Şi cum urmaşii lui Avraam au fost întotdeauna oameni ai acţiunii, nu aşteaptă pasivi să vină Salvatorul, ci “îl ajută” puţin. Aşa cum ,în pustie, nu au stat cuminţi să aştepte revenirea lui Moise cu tablele legii, ci au făcut un viţel înaintea căruia s-au închinat; aşa cum Sara, fiind deja bătrână şi găsind imposibilă promisiunea Domnului de a-i da un copil, a găsit de cuviinţă să-L ajute puţin pe Dumnezeu, îndemnându-şi soţul să conceapă un copil cu slujnica (-de aici războiul între arabi şi evrei-)...Iată că acum vor să reconstruiască templul, în care Mesia va locui şi de unde va conduce lumea. Piedica principală este moscheea lui Omar, loc de închinăciune pentru arabi. Or, s-ar putea spune că fără locul acela ei nu pot să trăiască. Este un loc încărcat de istorie, punctul zero al credinţei şi care adăposteşte stânca pe care, în urmă cu câteva mii de ani, Dumnezeu a poruncit lui Avraam să-l jertfească pe Isaac, iar, mai târziu, pe acest loc, a strălucit în toată măreţia, Templul lui Solomon... Unii s-au întrebat de ce Dumnezeu a stabilit ca poporul evreu să fie ales şi nu altul. Explicaţia ar fi că “dintre toate popoarele, evreii sunt cei mai încăpăţânaţi şi cuvântul Lui Dumnezeu a fost dus în istorie tocmai prin această trăsătură de caracter.Sunt atât de ancoraţi în credinţa lor încât, dacă se răstoarnă pământul, ei nu se clintesc din ideile pe care le au”, spune Maica Ecaterina.

“Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului!”

Măicuţa mai spune că macheta Noului Templu, mare cât un apartament, este expusă în centrul Ierusalimului şi poate fi vizitată de oricine. Mai mult, de Paşti, pe zidurile cetăţii se pun banere pe care este pictat acel templu, iar dedesupt stă scris cu litere mari: “Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului.Cetatea trebuie să se reclădească!” Maica Ecaterina este de părere că, dacă moscheea lui Omar va fi înlăturată, în 2-3 zile templul va putea fi văzut de o lume întreagă. Cum?! “Începând cu anul 1991 vedeam trailere imense ce cărau blocuri de piatră de 20 metri lungime şi 10 lăţime, mari ca cele ale piramidelor din Egipt. Trailerele dispăreau pe sub o arcadă din dedesubtul moscheei, vizavi de zidul plângerii, în nişte catacombe subterane. Pietrele acelea fac obiectul construirii templului, în locul în care se presupune că, în trecut, a fost Sfânta Sfintelor. Partea superioară şi stâlpii templului sunt pregătiţi de Mesia cel mort, cu banii adunaţi din lumea sionistă şi rabinică de pe planetă. Practic, construcţia este gata. Acum, principala preocupare a evreilor este dărâmarea acestei moschei. Au avut câteva tentative de gâlceavă, dar intervenţia americanilor a liniştit apele. Poporul evreu, chiar şi rătăcit în privinţa Lui Mesia ,nu poate trăi decât prin Dumnezeu. Tenacitatea cu care luptă, pentru Creatorul a toate, este unică. Ei Îl doresc pe pământ cu toată fiinţa , au fiorul credinţei în inimi.Acest fior a fost motorul care i-a determinat să readucă Israelul la fiinţă (în 1948), şi îi mână acum să reconstruiască templul de unde Mesia va conduce lumea. Inconştient poate, instalarea lui Antichrist în templu poate provoca revenirea reală a lui Iisus.Cu alte cuvinte, ei caută să-l instaleze pe Satana şi fac tot ce le stă în putinţă pentru aceasta, dar de fapt îl cheamă pe Mântuitorul cel adevărat.

Sămânţa distructivă a îndoielii

Trăim timpuri ale schimbării în plan terestru.Se vorbeşte despre o Nouă Ordine Mondială... Nu poţi fi un lider mondial deplin, care implică funcţiile de împărat al lumii şi dumnezeu, dacă locul este ocupat. Trebuie să înlături tot ce-ţi stă în cale, să pui în loc o nouă religie suficient de puternică să o spulbere pe cea dinainte. Doar aşa poţi să aduci omenirea într-o stare de sclavie spirituală şi materială.Numai că, există o religie care-L are la bază pe Mesia cel adevărat , a cărui împărăţie a prins contur taman în inimile, în conştiinţele şi în sufletele credincioşilor.Credinţa aceasta reprezintă o relaţie vie, o trăire, nu un idol pe care-l poţi sfărâma cu un par. Ar fi ca şi cum ai lovi lumina. Ce să faci? Să smulgi inimile...ai părea un despot. Misiune imposibilă. Ca să o demolezi, ai nevoie de dovezi incontestabile că Mântuitorul nu a înviat şi că totul este o invenţie (nu ştiu de ce, parcă firul istoriei se întoarce la momentul în care fariseii voiau să acopere soarele cu degetul, în urmă cu 2000 de ani). Problemă serioasă, dar să nu subestimăm puterea Adversarului.El îşi suflecă mânecile şi trece la treabă: toată mass-media prezintă decoperiri arheologice care, dacă ar fi crezute, ar demola chiar baza creştinismului.Asta e şi ideea... Ni se prezintă, nici mai mult nici mai puţin, sarcofagul cu oasele lui Iisus şi ale celor mai importante persoane din Noul Testament : Fecioara Maria, Maria Magdalena, Iuda, Matei...cu teste ADN, statistici şi tot tacâmul. Codul lui da Vinci; Evanghelia lui Iuda... Sămânţa îndoielii a fost aruncată şi este de-a dreptul distrugătoare pentru sufletele care încă nu sunt ancorate în Adevăr. De ce atâta osteneală pentru a demola o religie, dacă ea nu ar fi adevărată? Provocările continuă. Lumea este testată pe toate căile. Se vânează reacţii, iar când teroarea va atinge apogeul, urmează lovitura de graţie.Numai că aceasta va fi marea surpriză de final. Aşa cum spune Maica Ecaterina “Nu cred că există un rău pe care Diavolul să-l pună în mişcare, pentru care Dumnezeu să nu aibă soluţie! Condiţia este ca omul să acceseze canalul prin care Domnul oferă salvarea. Eu cred în mila Domnului, dar trebuie cumva să-i mişcăm şi noi inima. Întrebarea mea este: dacă Urîciunea Pustiirii va veni în locul cel de cinste şi va spune: toţi sunteţi supuşii mei!, vă întreb eu, care vin de acolo, care ştiu sigur că se apropie cu paşi uriaşi acest moment : veţi fi în stare să dovedim toţi că Hristos este Mesia , fiul lui Dumnezeu şi altul nu va fi?”

Georgeta Istrate