Ozonoterapia, o metodă modernă de vindecare






Medicul Dinu Petru este de formaţie ortoped-traumatolog, dar de trei ani practică şi ozonoterapia, care are implicaţii în aproape toată patologia umană. A tratat primii pacienţi sub supravegherea unor specialişti italieni, care au adus acest aparat în ţară, instruindu-l în primele tratamente. Aparatul are proprietatea de a prepara, din oxigenul medicinal, un amestec gazos numit oxigen-ozon. În prezent, domnul doctor se poate mândri cu tratarea a peste 7000 de pacienţi (cu rezultate bune şi foarte bune în proporţie de 85 la sută) .

Efectele terapiei

-Ce este ozonoterapia şi ce presupune ea?
-Este o terapie complementară care poate fi şi alternativă şi constă în injectarea sau insuflarea subcutanată, intramusculară, intraarticulară sau intrarectală a unei cantităţi de amestec oxigen-ozon prin diferite tehnici. Ozonul are o acţiune directă şi imediată, cu efect dezinfectant, revitalizant şi trofic, antialgic şi miorelaxant şi în acelaşi timp este un puternic bactericid , fungicid şi virustatic.Concentraţiile folosite în procedurile locale variază de la 3 micrograme pe mililitru până la 20 micrograme pe mililitru.

-Ce face acest ozon , o dată introdus în locul cu probleme?
-Se dizolvă în grăsimile de sub piele şi declanşează reacţii chimice similare unui medicament. Efectele oxigen-ozonului sunt multiple: este antiinflamator, drenează lichidelor în exces, face să cedeze umflăturile localizate în diferite zone ale corpului. De asemenea, oxigen-ozonul are efect de relaxare a muşchilor, redând astfel mobilitatea segmentului de membru afectat; de realiniere a oaselor acolo unde este posibil; are efect de stimulare a ţesuturilor pentru a se reface pe cale naturală ; stimulează secreţia de lichid care umple articulaţiile ( în acest caz , se practică o terapie intraarticulară, aproape de cea locală, injectându-se acest amestec de oxige-ozon în articulaţii cu scopul de a de a stimula secreţia de lichid sinovial ( lichid care are rolul de a proteja cartilajul articular). Cu alte cuvinte, în articulaţie se produce un fel de carie ce trebuie tratată.

Combate îmbătrânirea

-Unele paciente spun că au fost surprinse plăcut de faptul că le-aţi acordat un „bonus pentru frumuseţe”, că le-aţi dat posibilitataea de corectare a ridurilor, de eliminare a vergeturilor, varicelor , etc. Vorbiţi-ne puţin şi despre aplicabilitatea ozonoterapiei în cosmetică.
- Este adevărat, în cosmetică şi dermatologie, ozonoterapia combate efectele îmbătrânirii, redând elasticitatea şi sănătatea pielii. Am obţinut rezultate bune în cazul ridurilor prin injectare subcutanată a unor cantităţi mici de amestec gazos de oxigen-ozon. De asemenea în celulită se poate reduce aspectul de coajă de portocală ; reducerea dimensiunilor formaţiunilor nodulare din ţesutul adipos al persoanelor afectate de celulită – prin combinarea injectărilor subcutanate cu autohemoterapii; reduceri vizibile a ectaziilor venoase , mai ales de la nivelul coapselor şi gambelor ; am avut rezultate bune şi în cazul patologiilor varicoase; rezultate excelente în cazul infecţiilor cutanate cu fungi, (în special candida) şi a onicomicozelor (afectarea unghiilor de către infecţia fungică)

Cu oxigen-ozon pot fi evitate operaţiile

-Aţi amintit de autohemoterapie. Ce presupune această tehnică şi în ce boli o folosiţi?
- Folosită în imuno-depresie, hepatite virale acute şi cronice, herpes şi altele, autohemoterapia presupune recoltarea unui cantităţi de sânge de la pacient, aceasta se amestecă cu oxigen-ozon şi se reintroduce în sistemul venos al pacientului.

-Cu ajurotul acestei tehnici, se pot evita intervenţiile chirurgicale?
-Da, chiar acum am o pacientă în vârstă de 50 de ani, care face recuperare după o operaţie la mâna dreaptă, căci ozonoterapia are întrebuinţări pre şi post operatorii. Pacienta este la a treia şedinţă, iar rana, după cum vedeţi, a început să se cicatrizeze. Doamna are aceeaşi simptomatologie şi la mâna stângă, mai suferă şi de gonartroză, ambele propuse pentru operaţii, dar, cu ajutorul ozonoterapiei, o vom ajuta să evite bisturiul. Părerea mea este că intervenţia chirurgicală ar trebui să fie ultimul verdict dat de un medic.


Este ieftină şi nu are contraindicaţii

-Care sunt avantajele acestei tehnici în comparaţie cu alte terapii?
- În primul rând este mult mai ieftină, nu are contraindicaţii, nu se umblă pe sistemul nervos, nu există accidentul unei paralizii, aşa cum se întâmplă de exemplu în cazul injectării cu toxină botulinică.

- Câte şedinţe sunt necesare pentru tratarea unei afecţiuni?
- În funcţie de afecţiune, sunt recomandate până la 10-12 şedinţe, după care ar fi bine dacă s-ar reveni măcar o dată pe lună pentru întreţinere.

Ozonoterapia poate fi practicată în paralel cu alte terapii

Noua terapie l-a cucerit pe dr. Dinu Petru, dându-i posibilitatea să depăşească graniţele impuse de specialitatea de bază. A reuşit să vindece sau să amelioreze o paletă largă de boli cum ar fi: afecţiuni artro-reumatice, vasculare, neurologice, imunosupresie (scădere a imunităţii), infecţii: „am ajuns şi la boli interne, la chirurgie, diabetologie, patologii dureroase cronice, etc .Frumuseţea acestei tehnici stă în aceea că poate fi practicată şi în paralel cu terapiile clasice alopate sau alte terapii complementare”.
Ozonul nu este folosit numai în medicină, ci şi la purificarea apei potabile, deoarece este un germicid puternic ce distruge bacteriile, fungii, paraziţii şi mucegaiurile.

Georgeta Istrate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abia acasă m-a apucat plânsul! - Murivale Mureșan Vasile, Expoziția Marian din Măgura

           Nu mă satur să vorbesc cu Maestrul Murivale Mureșan Vasile! El descrie atât de viu sentimentele pe care le are în legătură cu via...