Florentin Costel Pandele sau drumul de la idee la materializare

   Printre zidurile Catedralei , el pare un lider, un rege, chiar sufletul acestui edificiu. Privirea şi gesturile emană un magnetism irezistibil, toate cuvintele pe care le rosteşte au o încărcătură emoţională extraordinară...

   Voluntarenii spun despre Florentin Costel Pandele că, de când a venit la primărie , a schimbat faţa şi statutul localităţii, că este un primar cu trupul şi cu sufletul, că are acea fire de conducător atât de necesară pentru a mişca lucrurile din loc. În plus, ştie să-şi apropie oamenii, cărora, dacă i se cere, le dă sfaturi chiar şi în probleme personale.

Deviza primarului este : „Nimic fără Dumnezeu!” În momentul în care a propus Consiliului Local aceste trei cuvinte, nu era atât de călit în relaţiile cu oamenii: „ înainte de a fi primar nu eram ce sunt acum, nu cunoşteam răutăţile oamenilor, nu credeam că hăţişurile sunt atât de întortocheate. Am ajuns la concluzia că, dacă trăieşti între oameni, este imposibil să faci ceva fără Dumnezeu”.

Fost comandant de navă

  Florentin Costel Pandele a fost comandant de navă timp de 13 ani. În mijlocul imensităţii de apă care-l înconjura din toate părţile, singurul sprijin venea dinspre cer: „deasupra unui comandant de navă nu este decât Dumnezeu” . Este adevărat, pe vreme rea, comandantul trebuie să scoată nava din furtună, să-şi ducă echipajul acasă, la familie. Acum, de sus, de pe catedrală, se simte ca pe comanda navei. De aici, i se deschide o altă perspectivă, şi, la fel ca atunci când naviga pe mările şi oceanele lumii, se simte mai aproape de cer.

Cei inţiaţi în ale spiritualităţii sunt convinşi că lăcaşul din Voluntari nu este o clădire întâmplătoare, că, de fapt, Spiritul ar fi cel care face această lucrare, importantă pentru toţi românii. Adevărul este că, dincolo de tracasările, descurajările pe care primarul şi consilierii săi le-au suportat, există ceva care străluceşte, ca o minune în vremuri de restrişte.

În mijlocul unei furtuni dificile

  Localitatea îşi trage numele de la ostaşii care au luptat voluntar în primul război mondial. Drept recompensă au primit pământ pe acest loc...

   În urmă cu zece ani, Voluntariul şi-a atras un primar tânăr, de 39 de ani, omul potrivit s-o scoată din anonimat. Prima impresie a fost descurajatoare pentru Florentin Costel Pandele, căci locul era sufocat de munţi de gunoaie, un adevărat imperiu al şobolanilor. Cuvântul trotuar nu era cunoscut, infrastructură nici atât. Până la şoseaua principală, voluntarenii mergeau în staţiile de maşină cu pungi de plastic peste încălţăminte, iar, la o ploaie mai serioasă, apa intra în case, în haznale, în fântâni...Înainte să vină în Voluntari, credea că a fi primar înseamnă: „ tu comanzi, tu execuţi” , când s-a lovit de contradicţia politică a celor din Consiliul Local: „ atunci m-am dezumflat ca un balon”. Ajunsese să aibă alergie la cuvântul primar. Se simţea ca un comandant de navă în cea mai năprasnică furtună. Două lucruri făcea zilnic: îşi scria demisia şi încerca să-şi convingă consilierii de bunele sale intenţii. Din 21 de consilieri, doar trei erau de partea lui. Având Consiliul împotrivă, simţea că nu poate face nimic. S-a gândit că cel mai bun lucru ar fi să se detaşeze de factorul politic, să cadă la înţelegere cu ei cumva , pentru ca lucrurile să înceapă să meargă. Din fericire, viceprimarul i-a fost mereu alături. L-a convins că a-şi da demisia este cel mai uşor lucru, dar că locuitorii îl vor acuza de laşitate şi neputinţă. Şi a rămas. După un deceniu, amprenta lui se vede peste tot.

Echipa, cheia reuşitei

   Când este în joc binele locuitorilor din Voluntari, primarul îşi asumă toate riscurile. Din fericire, are o echipă de specialişti care-l susţine, chiar afirmă că nu ar valora nici cât o ceapă degerată fără colegii din Consiliul Local. Pentru el, un obstacol nu este un motiv de oprire, ci doar un obstacol de trecut, o provocare. În ceea ce priveşte Catedrala, nimeni n-a crezut c-o să reuşească s-o ridice într-un timp atât de scurt, iar vocile critice nu au obosit să strige : „pe perioadă de criză, când lumea nu are ce pune pe masă, Pandele face Catedrală de milioane de euro!” Mass - media a considerat că edificiul este o investiţie megalomană, fără suport financiar, şi l-au numit „Catedrala lui Pandele”.

Este adevărat, la un moment dat, a rămas fără bani şi s-a pus problema conservării. Asta ar fi costat cam 15 la sută din preţul lucrării. În aceste condiţii, primarul a hotărât să continue: „ mai bine mergem mai departe, pe parcurs, vom vedea ce vom face!” Singurul factor care a îngreunat, într-o anumită măsură, înaintarea lucrărilor, a fost vremea capricioasă.

O datorie sfântă

   Când Catedrala era încă în fază de proiect, mai erau doar şase luni până la alegerile din anul 2008. Au fost voci care au spus că ideea este doar o strategie electorală. Doar că „de obicei, cu câteva luni înainte de campania electorală, primarii şi consilierii investesc în lucruri care se fac rapid, de cele mai multe ori în infrastructură. Noi ne-am apucat de o Catedrală, căreia îi trebuie mult timp să fie ridicată. Am găsit şi un constructor foarte bun, care, atunci când n-am avut bani, a lucrat în continuare. Acum suntem la zi cu finanţele”. Primarul recunoaşte că, deşi mai sunt multe lucruri de făcut în Voluntari, Catedrala a fost o provocare care l-a sedus. Ba, mai mult, „ am simţit că este o datorie sfântă pe care o avem şi, o dată ce ne-am apucat de un lucru , o să-l ducem la bun sfârşit”.

Catedrala apărută dintr-o dispută

     Dacă-l întrebi cum i-a venit ideea acestei catedrale, îţi va răspunde că a apărut dintr-o dispută, pe care a avut-o cu preoţii din localitate, unii dintre ei având în parohie cam 4000 de familii, alţii doar 900. Ca să împace taberele, a luat hotărârea de a construi un lăcaş de cult pentru toată lumea. Toţi spuneau că nu este momentul potrivit pentru o asemenea construcţie, că e prea scumpă sau că nu va reuşi s-o termine. S-a gândit că, dacă aşteaptă un moment potrivit, acesta nu va veni niciodată. Când, în primăvara lui 2007, a mers la Patriarhul Teoctist să ia binecuvântarea, Preafericitul i-a spus: „ O viaţă m-am chinuit, din care vreo 20 de ani de când m-au ales Patriarh, şi nu am reuşit să ridicăm o catedrală . Să ştiţi că veţi întâmpina multe greutăţi!” Primarul nu a luat cuvintele fostului Patriarh ca pe o descurajare, dimpotrivă, s-a simţit şi mai motivat.

Când patriotismul se revoltă

   Când vorbeşte despre faptul că a fost ales în Consiliul Eparhial, îşi aduce aminte, cu glas tare, de multele sale păcate: „ nu m-au ales pentru meritele şi conduita mea morală, ci pentru faptul că, în afara faptului că vorbesc cam mult , au constatat că se mai face şi câte ceva pe aici, pe la Voluntari”. Primarul a investit şi mai multă energie în acest proiect, când Preafericitul Daniel a afirmat că „moldovenii sunt mai patrioţi decât muntenii”. Nu a putut să rămână pasiv în faţa unei astfel de afirmaţii, doar are grupa sanguină legată de sud! : „s-a revoltat în mine patriotismul regional , adică, de ce moldovenii să fie mai patrioţi decât noi?”

Ce spusese Patriarhul, de fapt? „ 18 ani am slujit în Catedrala din Iaşi, căreia i s-a pus piatra de temelie la 1833. La 5 ianuarie 1859, când moldovenii l-au ales domn pe Alexandru Ioan Cuza , Iaşiul arăta a capitală a unei provincii româneşti, iar Bucureştiul era un târguşor. La 24 ianuarie 1859, muntenii l-au ales tot pe Cuza. Atunci au cerut să mute capitala de la Iaşi la Bucureşti. Aici vine marea doză de patriotism a moldovenilor: au acceptat ca Bucureştiul să devină capitală , iar domnul ales de ei să vină aici. Pentru marea lor generozitate, Carol I a construit Universitatea de la Iaşi, înainte ca Bucureştiul să aibă universitate”. Practic, de o sută şi ceva de ani, sudiştii se chinuie să ridice o catedrală...

Un proiect ca o minune

   Tonul vocii, privirea şi gesturile trădează un om de o mare sensibilitate, iar bucuria unui vis împlinit reiese din energia cuvintelor pe care le rosteşte. Această energie înconjoară auditoriul ca o aură. La un moment dat, primarul invită jurnaliştii să urce pe Catedrală. Un moment unic, având în vedere că , în câteva zile, schelele aveau să fie coborâte. În timp ce urcăm , nu se poate abţine să exclame : „Doamne, ce satisfacţie am că pot chinui şi eu puţin presa!” Apoi, revine la subiect, făcându-ne un isoric al clădirii. Aşa aflăm că, la data de 17 noiembrie 2007, în prezenţa Preafericitului Daniel, s-a pus piatra de temelie a Catedralei „Intrarea Domnului Iisus în Ierusalim” , unul din cele mai mari aşezăminte de cult din România. Se vede cu ochiul liber că primarul iubeşte să vorbească despre acest proiect, ca despre cea mai mare minune din viaţa sa. Aşa şi este, căci trebuie să ai un curaj nebun să te apuci, pe vreme de criză, de un proiect de 15 milioane de euro: „ beneficiem şi de fonduri europene, vom face un parc în jurul catedralei de 8000 mp, iar valoarea estimată pentru acesta este de 650.000 de euro...”. Face o pauză scurtă , în timp ce ne priveşte pe fiecare, căutând parcă, în expresiile feţeor, o reacţie. Continuă : „ Aici va fi o grădiniţă, iar în jurul lăcaşului vom face parcul de care vă spuneam, din care nu vor lipsi vestitele fântâni arteziene!” Apoi, ironic: „ ca să aibă lumea ce să comenteze!...La demisol vor fi două camere frigorifice, un muzeu, o bibliotecă , vor fi şi două lifturi pentru preoţi şi persoane cu dizabilităţi, grupuri sanitare, duşuri...” Primarul aduce vorba şi despre educaţia religioasă a copiilor...

Comuniunea cu Dumnezeu

  Şcoala de duminică se vrea un centru de cultură creştină, în care copiii să fie educaţi în spirit ortodox, să le fie călăuziţi paşii către cunoaşterea lui Dumnezeu. Este şi o metodă de a ţine copilul supravegheat de un preot , în timp ce adultul stă liniştit la slujbă. Orele petrecute aici au rolul de a completa informaţiile teoretice, pe care copilul le acumulează în şcoala normală, cu cele practice, căci preoţii îi vor învăţa să se roage efectiv, să cânte, etc. Practic, cei mici vor trăi comuniunea cu Dumnezeu.

   Edificiul ocupă 1425 mp, iar pridvorul are dimensiunile unei biserici obişnuite. Parcul va fi un fel de prelungire a lăcaşului de cult, căci slujbele se vor auzi de la amplificatoare. Catedrala va fi înzestrată şi cu moaşte, un motiv în plus pentru ca pelerinii şi turiştii să o viziteze: “Cu voia lui Dumnezeu, să ne rugăm să ducem la capăt acest proiect în timpul stabilit, astfel încât credincioşii din oraşul Voluntari, şi nu numai, să se poată bucura de tot ceea ce va oferi acest lăcaş de cult”.

Vis de primar

      De sus, de pe Catedrală, se vede, în stânga, Voluntariul Vechi , iar, în dreapta, cartierul Pipera.Visul primarului este acela de a echilibra aceste lumi contrastante. Este conştient că, fără ajutorul Lui Dumnezeu, nu poate să facă faţă unei sarcini atât de grele. Mă gândesc că, aşa cum regele Solomon ceruse înţelepciune : "eu sunt foarte tânăr şi nu ştiu să conduc... Dăruieşte-i dar robului Tău minte pricepută, ca să asculte, să judece şi să deosebească ce este bine şi ce este rău; căci cine poate să povăţuiască pe acest popor al Tău care este nesfârşit de mare?”, tot astfel Florentin Costel Pandele are nevoie de înţelepciune, ca să poată uni contrariile pentru un scop comun: „Aici sunt două Românii: una în Pipera, unde locuiesc printre cei mai bogaţi oameni , cu anumite coordonate, şi o Românie a celor care trăiesc obidiţi şi amărâţi, în Voluntariul vechi. Sunt două entităţi diferite. Cei din Pipera spun că fac haiducie, că le iau bani pentru a investi în Voluntariul Vechi. Visul meu este să echilibrez cele două părţi, indiferent ce vor spune unii”.

Primarul recunoaşte că, până în prezent, a reuşit să rezolve 51 la sută din problemele Voluntariului - a şcolilor, a canalizării, a străzilor -, dar „mai avem atâtea lucruri de făcut!

Vizita jurnaliştilor este pe sfârşite. Cuvintele de final ale lui Florentin Costel Pandele sintetizează tot ceea ce simte în legătură cu lăcaşul de cult: „nu eu v-am plimbat prin Catedrală, ci sufletul”.

Georgeta Istrate

P.S. Mai multe amănunte despre Catedrală am scris aici:

http://www.revistafelicia.ro/articol_1008357/catedrala_din_voluntari_un_miracol_ivit_in_miez_de_criza.html