Machiajul semipermanent sau arta de a fi frumoasă tot timpul 2



Dacă ninge, dacă plouă, machiajul nu dispare!

      Poţi să completezi o întrerupere de sprânceană, poţi să dai senzualitate buzelor, să elimini un defect sau să reconstruieşti ceva ce ai pierdut. Astfel poţi scăpa de orice complex de inferioritate! Probabil că dimineaţa stai minute în şir în faţa oglinzii să dai contur ochilor cu ajutorul tuşului. Şi când crezi că mai ai puţin până să creezi o adevărată operă de artă, neinspirat, telefonul se apucă să sune. Mâna îţi alunecă şi… trebuie s-o iei de la capăt.Te gândeşti cu groază că iar o să-ţi atragă atenţia şeful pentru întârziere. Apoi zici că fie ce-o fi, nu ieşi nearanjată din casă. Ei bine, acum poţi să împaci şi capra, şi varza: ai la îndemână o nouă tehnică de păstrare a frumuseţii cât mai mult timp, de corectare, printr-un machiaj permanent fără riscuri. În plus, dacă ninge, dacă plouă, dacă eşti tristă sau veselă, tu eşti frumoasă 24 din 24 de ore. Iată ce spune Florica Munteanu, specialist în domeniu: “  Machiajul semipermanent efectuat cu un aparat profesional, durează între 3 şi 5 ani. În funcţie de tipul de piele, machiajul acesta poate fi folosit  de orice femeie, indiferent de vârstă. Doar doamnele care suferă anumite afecţiuni ale pielii nu pot beneficia de el. Substanţele folosite sunt  biodegradabile, deci nu afectează în niciun fel sănătatea.Aceste substanţe, cu timpul, se elimină din organism prin transpiraţie sau urină.Operaţiunea este neinvazivă şi are efecte imediate. Poţi să pleci din cabinetul de cosmetică direct la teatru, la nuntă sau...la examen!  Linerul electronic este introdus  la 0,2 milimetri sub piele cu ajutorul acelor de acupunctură de cea mai mare fineţe, de grosimea unui fir de păr. În funcţie de cerinţe, pot fi pigmentate sprâncenele, pleoapele superioare şi inferioare, conturul buzelor sau chiar pigmentarea totală a lor”.

Georgeta Istrate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

La psiholog. De vorbă cu Florentina: Forța cuvintelor stă în emoția rostirii

  - Cât de importante sunt cuvintele? Care este puterea lor?   -   Cuvintele se formează în interiorul nostru. Limbajul este un rezult...