luni, 8 august 2016

Radu Sergiu Ruba – un destin de excepţie (I)







“… Şi crezi că se-ntreabă vreunii/ cum scrii cu adevărat tu/care nu-ţi vezi scrisul?/S-or fi gândind câţiva că ştii să ţi-l pipăi/dar cei mai mulţi/te asigur/ îşi imaginează că dictezi…”(Radu Sergiu Ruba,Ochiul dintre sprâncene)



  Când am intrat în biroul său, am tresărit. Calculatorul scotea sunete neobişnuite sub provocarea degetelor, care alergau pe tastatură ca într-o competiţie. Mai târziu am aflat că, în momentul în care sunt atinse, tastele se prezintă printr-o voce electronică... Ochii bărbatului care  manevra literele, erau ascunşi după nişte ochelari negri însă i-am intuit privirea frumoasă şi inteligentă, probabil după zâmbetul discret şi autentic de pe buze. M-am simţit privită, chiar dacă el nu poate să vadă. Era pentru prima dată când îl întâlneam pe Radu Sergiu Ruba. La acel moment ştiam doar că este pasionat de literatură, că  a scris poezie, proză şi chiar a făcut traduceri. Nici nu-mi trebuia mai mult să-mi dau seama că aveam în faţă un om  de excepţie, dar ceea ce m-a cucerit din prima clipă a fost farmecul neobişnuit. Un amestec de cultură, optimism, spontaneitate, o şcoală a vieţii însuşită şi o imaginaţie care le leagă pe toate, aşa ca într-o reţetă misterioasă şi fascinantă...  

Copilăria umbrită de pierderea vederii

  S-a născut la 14 octombrie 1954, în localitatea Ardud din Satu Mare. Se pare că atracţia pentru limbile străine îşi are rădăcinile pe strada copilăriei, în care partenerii de joacă erau unguri. Engleza a venit într-un mod original înspre el, prin străbunica Floarea, care avusese ocazia să stea în America timp de 14 ani la început de secol XX. Pe la 5 ani era “foarte trilingv“ fascinat de poveştile incredibile ale străbunicii despre o Americă supertehnologizată, cu metrouri care umblă pe deasupra caselor şi alte minunăţii care pentru el erau de domeniul fantasticului. La toate acestea se adaugă  personajele seducătoare  ale basmelor şi mitologiei româneşti, împletite cu o sete de ficţiune  înnăscută şi care, într-o anumită măsură, îi satisfăceau curiozitatea. Se prea poate ca cei din jur să-şi  fi dat seama de inteligenţa sa neobişnuită tocmai din această curiozitate . Toate ar fi fost bune şi frumoase dacă un glaucom congenital nu i-ar fi stins lumina din ochi, puţin câte puţin. Ca urmare, familia a hotărât să-l trimită la o şcoală de nevăzători din Cluj. Până pe la vârsta de 11 ani, când soarele nu a vrut să mai răsară , apucase să se familiarizeze cu alfabetul Braille, deci, până în momentul fatal, îşi formase o memorie vizuală bună. Pe această “fundaţie “ s-a ridicat mai târziu, profesorul de franceză şi română, poetul, scriitorul, jurnalistul, traducătorul,omul de radio,  preşedintele Asociaţiei Nevăzătorilor din România, Radu Sergiu Ruba. A ajuns într-un punct în care niciun gen literar nu-i este străin. Mediul livresc în care şi-a trăit viaţa, călătoriile în străinătate, cele 7 limbi pe care le vorbeşte şi volumul imens de cunoştinţe pe care le-a acumulat, şi-au pus amprenta pe caracterul său.Poate că fiecare dintre ele reprezintă o linie şi, toate la un loc, alcătuiesc portretul unui om pe care merită să-l cunoşti, măcar prin opera sa.


Georgeta Istrate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu