Filip (roman) - 1

  

De ce ţi se spune Filip cel Rău?

    Şedinţa de terapie începuse de vreun sfert de oră. După ce analiză mai bine dosarul, Eliza  îşi  întrebă pacientul:

-         De ce ţi se spune Filip cel Rău?

-         Chiar vrei să ştii de ce?

-         Desigur. Mor de curiozitate. Uneori,  poreclele spun foarte multe despre caracterul unui om. Doar că vreau să povesteşti singur.

-         Dacă insişti...Bănuiesc că eşti interesată şi din cauza profesiei tale de psiholog. De aceea îţi voi povesti viaţa mea, din care reiese că îmi merit acest nume cu prisosinţă. Aşadar, m-am născut în mai 1974. Pe timpul sarcinii, mama a suferit foarte mult. A avut ceea ce se cheamă în termeni medicali „sarcină toxică”. Se pare că eu am fost karma ei cea mai dură, fiindcă din momentul în care m-a conceput, am chinuit-o. Şi încă o mai fac. Să ştii că îmi dau seama că îi provoc suferinţă, dar nu mă pot opri. E ca în Noul Testament, parcă în capitolul Romani spune exact despre comportamentul meu „ Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!”

-         ...

-         Spuneam că, în timpul sarcinii, mama leşina des, voma tot ce mânca, de multe ori se hrănea doar cu lămâi. Slăbise aşa de mult încât oasele păreau că vor să iasă din piele.

-         De unde ştii toate astea, Filip?

-         Ce întrebare! De la mama, de la tata, de la cei care au fost cu voia sau fără voia lor lângă ea. Unii care au fost martori ai căsniciei lor mizerabile, mi-au spus că din cauza faptului că mama slăbise în halul acela, tata îi arunca des în faţă că e urâtă şi că vrea s-o lase. În realitate, mama este o fiinţă foarte frumoasă, are un chip neobişnuit, aş putea spune angelic… Apropo, am citit undeva, nu-mi mai amintesc unde, că oamenii care au RH-ul negativ nu ar avea originile pe planeta asta. Ei bine, ea are acest RH. Şi, mai în glumă, mai în serios, spune că ea este o zeiţă… Dar să revin la ce spuneam. Da… tata începuse să se uite după altele…

-         Te asigur că toţi bărbaţii, fie că au zeiţe sau fiinţe umane lângă ei, se uită după altele, ţinu să adauge Eliza.

-         Poate că ai dreptate, dar eu am auzit că au fost la un pas de divorţ din cauza asta.

-         Să înţeleg că ţi-ar fi părut rău dacă ai tăi ar fi divorţat?!

-         Chestiunea asta mă lasă rece. Pe mine mă interesează doar persoana mea. Restul să se ducă dracului!

-         Nu cred că ai un suflet atât de egoist…

-         Ei, dacă vrei să-ţi spun şi nişte cuvinte dulci, fie. Oricum, subiectul acesta mă depăşeşete, iar dacă vrei părerea mea, chiar dacă m-am născut pe lumea asta să-mi rănesc mama, recunosc că i-ar fi fost mult mai bine fără tata. Şi fără mine… Nu ştiu ce a făcut zeiţa în alte vieţi să merite o asemenea soartă… De ce zâmbeşti?

-         Repet, cuvintele tale îmi dovedesc încă o dată că în tine există mai multă lumină decât vrei să laşi să se vadă.

-         Aşteaptă să vezi câte “nebunii planificate” le-am făcut. Atunci  o să vezi ce negru e dracul. Şi nu-mi pare rău deloc. Unii spun că cei care fac rău altora intenţionat sunt adevăraţi profesori!

-         Ohohooo, râde Eliza ! Hai mai bine să ne întoarcem la ideea de început, aceea a naşterii tale. Ce ştii despre asta?

Georgeta Istrate

Va urma