miercuri, 10 august 2016

Mergi cu bine spre lumină, Regină Ana!


   



    Am trecut în această seară pe la Palatul Regal. La poartă erau foarte mulţi jandarmi, iar poliţiştii înconjuraseră zona. Bucureştenii aprindeau candele şi depuneau flori lângă fotografia Reginei Ana. Chipul ei, luminat de un zâmbet cald, mi-a tremurat inima. Am spus însoţitorului meu: 

    - Ciudat, cât a fost în viaţă, nu am simţit pentru ea ceva special, ştiam că există şi atât. Acum însă, nu ştiu de ce, îmi simt inima învăluită într-o tristeţe care mă alunecă spre un hău interior pe care nu-l pot controla... Ce frumoasă era! Sunt convinsă că era şi bună, căci acest zâmbet parcă te îmbrăţişează. Are chip de mamă, de mamă a tuturor, nu doar a copiilor ei. Păcat că Destinul nu i-a dat voie să ne iubească, a ţinut-o departe de noi, să vadă probabil cât vom supravieţui ca nişte orfani, neluaţi în braţe, nealintaţi, neocrotiţi, lipsiţi de zâmbetul ei atât de cald şi de dulce. Poate, într-o altă viaţă, vom avea această şansă... Mergi cu bine spre lumină, Regină Ana!  


Georgeta,
10 august 2016





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu