sâmbătă, 27 august 2016

Filip - 2







O naştere grea

-         Aha da, momentul naşterii...Se pare că mama s-a chinuit mai mult de 24 de ore înainte să mă aducă pe lume. Ţipa de răsuna spitalul, dar  nimeni nu se uita la ea. Toţi surziseră. Ştii şi tu cum sunt doctorii: dacă nu plăteşti, te lasă să mori ca  pe un câine. Şi cum părinţii mei erau foarte săraci, iar mama avea la ea doar 100 de lei, medicii lui peşte prăjit au lăsat-o să se chinuie ore în şir fără să le pese.  
-         Eşti cam revoltat. Asta înseamnă că ţii la mama ta?
-         Nici vorbă! Uiţi că vorbesc despre naşterea mea. Puteam să mor...
-         Nu te cred. Îţi ascunzi sentimentele ...după deget? (râde).
-         Prostii!... Când acele dureri, pe care voi le numiţi ale naşterii, porneau, ea striga cât o ţinea gura la Dumnezeu să o ajute. Era doar o copilă de 18 ani, dar acest lucru nu a înduplecat inimile medicilor . Răsuna maternitatea de  „Tatăl nostru” , de corul tuturor gravidelor din salonul cu 12 locuri, toate ocupate. Căci strigătele mamei mele au fost de-a dreptul molipsitoare, ca un refren dintr-un cântec ale cărui versuri strigă viaţa pe nume. Of!...Mama spunea că se chinuia aşa de tare, încât nu mai spera să vadă răsăritul soarelui vreodată. La naiba cu sărăcia! Este o boală de care umanitatea nu ar trebui să sufere.
-         Şi totuşi...
-         Şi totuşi, în duminica aceea de mai, când primăvara este în  toată splendoarea ei, ea a născut un băiat de 3,400 kg. Eram eu, mărişor, frumos foc, după cum se vede şi acum, aveam părul lung de puteai să mi-l împleteşti. Babele pe la ţară spun că de-aia avea mama aşa greţuri cu mine, că aveam părul neobişnuit de mare. Ei, doar mă născuse o zeiţă! Şi zeiţa avea să-l vadă pe dracul în următorii ani... Aşadar, pe la 8,30 dimineaţa venisem pe lume, făcând ravagii în trupul mamei, care acum se afla pe masa de operaţie, căci trebuia să fie cusută. N-am vrut în ruptul capului să ies, cică din cauză că mama era epuizată de atâta durere şi strigăte, nu mai avea putere să mă ajute să mă nasc. Şi atunci au vrut să mă scoată cu forcepsul. Auzind asta, mama a strigat tare că nu vrea acel instrument care ar putea să-mi lezeze o parte din trup. Nuuuuuuu!!!Apoi  şi-a adunat ultimele forţe, a împins cât a putut. Spunea că  a ajutat-o o asistentă solidă, apăsând cu cotul deasupra burticii. Şi iaca primul ţipăt! Au zis că am luat nota zece...  
-         Ei, dar năzuros ai mai fost, spuse Eliza pe un ton glumeţ. Pesemne îţi plăcea în pântecul mamei, în raiul de început. Şiiii?
-         Şi, exact când m-am născut, la câteva minute, a apărut şi tatăl meu, sătul de somn şi dornic de un motiv de băutură. A întrebat asistenta ce i-a născut nevasta, iar după ce a aflat, s-a oprit direct la cârciumă, evident, să celebreze evenimentul. Când a revenit la spital, era beat criţă şi, bineînţeles că a trezit-o pe mama, care adormise.
-         Filip, ştii că ai talent de povestitor?!
-         Ei, fetiţo, dar ce talente n-am! răspunse acesta pe un ton glumeţ, de puteai să juri că te afli în faţa celui mai vesel om de pe pământ.
-         Ei, şi cum spuneam, tata intrase să-şi facă numărul. Vorbi frumos, de parcă nu era el: „Larisa, draga mea, îţi mulţumesc pentru că mi-ai dăruit un băiat!” Mama, săraca, i-a răspuns ironic: „Şi dacă era fată, nu-mi mulţumeai?” La care tata, plin de maniere, îi răspunse că: „mereu mi-am dorit o fetiţă care să semene cu tine  şi să aibă sufletul tău, dar mă mulţumesc şi cu un băiat”. Mama a zâmbit şi a închis ochii, fiindcă era moartă de oboseală...

Georgeta Istrate

Va urma

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu