luni, 18 iulie 2016

Portret de artistă – Silvia Maria Antemia, ultima parte





Când timpul se opreşte…
   Îşi antrenează vocea singură  cam o oră pe zi, dar repetiţiile oficiale, pe care le face  în corul operei, au un program strict. Şi anume,  după aproximativ 20 de minute de încălzire, urmează cam trei ore de repetiţii. Cântăreţii au un program diferit de cel al instrumentiştilor, în sensul că, atunci când îţi foloseşti vocea prea mult, poţi obosi şi asta se vede la spectacole. O motivează spectacolele în care  intepretează un rol consistent sau când are de învăţat un nou rol. Caută să îşi depăşească limitele, vrea să vadă cât de mult poate. Un rol nou înseamnă o altă provocare, o altă poveste, alt personaj pus în alte circumstanţe.Cum spuneam,  provocările o motivează, la fel şi concursurile, căci  în astfel de situaţii poate să se autoevalueze.  Când se află  pe scenă are iniţial  emoţii, dar ele dispar pe măsură ce  se transpune în rolul personajului pe care  îl joacă. Şi o face natural, ca şi cum ar fi propria viaţă. Cu alte cuvinte, frumoasa artistă iubeşte scena căci îi dă posibilitatea să experimenteze alte vieţi : “Acestea sunt momentele în care nu mai sunt Silvia, ci personajul pe care îl interpretez. Tot ce se întâmplă pe scenă  trăiesc cu atâta exactitate, încât simt că timpul se opreşte, iar toate acele mişcări sunt făcute cu încetinitorul. Cine ştie, poate chiar stă timpul în loc! Oricum este o trăire foarte specială şi intensivă”.

Româncă şi nemţoaică. Sau invers?

     Silvia Maria Antemia spune că ea,  astăzi, este suma  a ceea ce a  văzut în familie şi la şcoală. Dar recunoaşte că o amprentă puternică  reprezintă faptul de a fi trăit în două lumi diferite. Părinţii fetei sunt români, dar a fost crescută în Germania, unde oamenii sunt mai reci, dar politicoşi, credincioşi, corecţi şi foarte disciplinaţi. Pe de altă parte, acasă a  avut parte de o educaţie românească: “ Acum sunt foarte fericită în România, parcă uit să fiu nemţoaică. Cu toate acestea, când merg în Germania, mă comport ca o nemţoaică. Cred că, într-un fel, trăiesc  două personalităţi formate în două culturi diferite, dar nu pot spune care este mai bună. Fiecare are părţi bune şi părţi mai puţin bune.
" Timpul nu aşteaptă pe nimeni"!
    În încheiere, am întrebat-o pe Silvia dacă are un motto după care se ghidează în această călătorie numită viaţă:  “Da am un motto, pe care l-am împrumutat dintr-un film japonez intitulat " Fata care sărea prin timp". Ei bine,  motto-ul meu este următorul : " Timpul nu aşteaptă pe nimeni"! De aceea sunt de părere că toate lucrurile  trebuiesc făcute la timpul lor. Mai mult, e bine  să te bucuri de orice moment din viaţă pentru că totul se schimbă -  oamenii, locurile sentimentele…
Georgeta Istrate


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu