miercuri, 6 iulie 2016

Absolvent de şcoala vieţii - aroganţă


 
Partea plină a paharului




    Chiar dacă iniţial nu vedea nicio satisfacţie în munca pe care o făcea, cu timpul, fata  s-a obişnuit măcar cu ideea că pe cartea de muncă poate să acumuleze ceva vechime, iar bănuţii pe care îi primeşte la salariu, o ajută să-şi plătească facturile. Şi cum cei mai înţelepţi decât ea spuseseră că e mult mai bine pentru psihic să privească partea plină a paharului, începu să-l studieze îndeaproape. Într-adevăr, ce rost are să te uiţi la partea goală, căci nu vei găsi vreo urmă de fericire, numai neîmpliniri şi vise …goale! Aşadar, privi la partea plină, oricât de mică ar fi. Şi găsi  că meseria pe care o are este una ce îi oferă mai multe oportunităţi de a cunoaşte lumea: psihologie practică, modă, artă, caractere, aroganţă, cumsecădenie, răutate, bunătate, respect, obrăznicie, culoare, gesturi, vulcan, apă liniştită – că toate acestea îi sunt la îndemână ca obiect de studiu pentru viaţă. Fiecare zi este o filă din cartea vieţii ce trebuie trăită mai mult sau mai putin dureros. Nu mai ştiu autorul catrenului pe care vi-l voi scrie, dacă voi îl ştiţi, vă rog să mi-l spuneţi, dar aceste versuri sunt geniale: “există o şcoală unde-nveţi/ să dai cu capul de pereţi/ şi când ai dat de toţi pereţii/ eşti absolvent de şcoala vieţii”.

De ce?


        Ziua aceea de iulie era una cam agitată, se anunţase un spectacol cu invitaţi de seamă. Asta nu prea îi plăcea, căci se făceau diferenţe, aceste persoane fiind considerate un fel de spumă a societăţii.   În mintea ei, oamenii erau cu toţii egali. Nu înţelegea de ce un domn îmbrăcat la patru ace, care avea bani sau un nume “celebru” este mai valoros decât unul care repară maşini. De ce o doamnă care-şi permite să poarte haine de firmă şi coboară dintr-o maşină luxoasă e mai preţioasă decât o vânzătoare care munceşte pentru un salariu de câteva sute de lei pe lună. De ce sunt atâtea diferenţe?
De ce “dacă întâlnim pe cineva care ni se pare mai bun decât noi într-un anume fel, atunci acesta trebuie ori să ne devină duşman, ori îl punem pe un piedestal şi visăm să ajungem ca el. Însă, la un nivel mai profund al minţii noastre, îl vom urî pentru că este mai bun decât noi”.
 Ce facem de fapt? “ Când dăm de cineva pe care îl considerăm inferior, va exista dorinţa de a păstra respectiva persoană aşa cum este, pentru ca noi să putem părea superiori prin contrast”. (Vindecarea cauzei – o cale spre iertare, de Michael Dawson, p.101).


Fiecare pasăre pe limba ei piere



   Se poate şi mai rău de atât? Sigur că da. Şi viaţa i-a dat un exemplu pe loc. Două doamne, cu atitudine aristocrată, mari cunoscătoare sau nu de artă, au ajutat-o să înţeleagă că diferenţele stabilite de fiinţa umană sunt nelimitate şi de netrecut: “Scuzaţi că vă întrerup, spuse fata  pe un ton scăzut, v-aş ruga să păstraţi o distanţă faţă de lucrări de cel puţin 20 de centimetri”. Cum să le spună fata că, atunci când ele  îşi apropie unghiile mari de pânză la un milimetru, tremură atât pânza cât şi inima ei?
   Un sfert de oră au comentat sfidător acele doamne, având grijă să întrebe cu voce tare: “dumneata nu ştii cine suntem noi?!”
    Fata a găsit de cuviinţă să tacă. Ştia că dacă ar răspunde aroganţei acestor doamne, ar fi mai rău. Ar fi ca şi cum ar pune paie pe foc. Îşi făcuse doar datoria să le atenţioneze. Restul… e caracterul lor. Aristocratic sau maidanez?  Oricum, fiecare pasăre pe limba ei piere!


Georgeta,

Iulie 2016




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu