Portret de artistă – Silvia Maria Antemia I



   Este tânără, frumoasă, talentată. S-a afirmat în România, iar scena este raiul care o răsfaţă. Când interpretează un rol, timpul nu mai există. Emoţia momentului o transfigurează transformând-o în personajul pe care îl interpretează. Trăirea nu suportă comparaţii, iar cuvintele sunt prea sărace ca să o descrie…



    Unele lucruri ne sunt destinate! Am observat că, atunci când TREBUIE să interacţionezi cu cineva, o faci chiar şi fără să îţi propui acest lucru. Aşa mi s-a întâmplat de curând, când am întâlnit-o pe Silvia Maria Antemia pentru prima dată. Sper să nu fie şi ultima…
   Cum spuneam, nu e pentru prima oară când simt impulsul acesta, ca un motor ce porneşte din senin, scoţându-mă din inerţia banalului zilnic. Acum voi povesti cum se manifestă această emoţie unică.

Ispitele Destinului

     O zi ca toate celelalte. Mă aflu la Muzeul de Artă al României, într-o expoziţie temporară cu tema “Oglinzile Orientului”. La un moment dat, privirea mi se opreşte pe veşmintele a două fete. Este ceva neobişnuit cu aceste haine. Par două bucăţi de material înfăşurate pe trup, legate într-un anume fel în zona gâtului. Dar este fascinant, căci materialele sunt de-a dreptul seducătoare, culorile sunt împrumutate parcă din curcubeu şi strălucesc asemenei razelor soarelui. Se potrivesc mănuşă cu tema expoziţiei. Zici că sunt două opere de artă vii, ieşite din rama unui tablou unic şi se plimbă nestingherite printre lucrările tăcute de pe galerie.  Probabil că Destinul a vrut să se folosească de acest lucru, ca o ispită, să mă determine să interacţionez cu fetele. La un moment dat, mă trezesc întrebând: spuneţi-mi, vă rog, cum sunt prinse aceste bucăţi de mătase? Spre surprinderea mea, una dintre ele, Maria Silvia Antemia, este foarte amabilă şi-mi explică cu lux de amănunte provenienţa materialului. Ba chiar îmi dă voie să fac poze ca să descifrez mai bine tehnica. Comunicarea dintre noi este una dintre cele mai bune. Din vorbă în vorbă, aflu că Silvia Antemia este mezzo-soprană. De-abia acum îmi explic de ce am simţit ceva special la această fată, ca şi cum ar fi fost o amprentă magică pe chipul ei frumos. Mi se face dor de scris, aşa că îi cer permisiunea să-i fac portretul….
Georgeta Istrate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

La psiholog. De vorbă cu Florentina: Forța cuvintelor stă în emoția rostirii

  - Cât de importante sunt cuvintele? Care este puterea lor?   -   Cuvintele se formează în interiorul nostru. Limbajul este un rezult...