Te iubesc atât de mult...
Cum îţi spuneam, viaţa este un
capital pe care nu-ţi dă mâna să-l iroseşti. Înmulţeşte talanţii, fă-i să
rodească, fă ca viaţa să nu-ţi mai fie întunecoasă. Menirea ta este să
faci să strălucească propriul soare, să faci o grădină din viaţa ta, nu-ţi fie frică
s-o îngrijeşti cum ştii tu mai bine, să nu-ţi fie teamă de gândacii care vor să
strice grădina, ei sunt doar nişte gândaci amărâţi care se târăsc pe pământ. Dacă
ai grijă de ea, într-un final aceşti dăunători se vor recunoaşte înfrânţi şi
vor pleca spre grădini neroditoare, neîngrijite, vulnerabile deci. Nu-ţi fie
teamă să trăieşti, chiar dacă vei merge din greşeală în greşeală, chiar dacă
unii te vor umili sau vor arunca cu pietre. Din aceste pietre, într-o zi, îţi
vei face un piedestal; din lacrimile provocate de umilinţele pe care le-ai
îndurat, vei face diamante strălucitoare
care-ţi vor netezi drumul spre absolut. Dalta, ciocanul şi alte
instrumente dureroase nu fac decât să te şlefuiască, să te înflorească, să te
strălucească. Ele sunt doar nişte
instrumente care te ajută să te ridici.
Lasă-le să te transforme! Atunci,
urmele paşilor tăi se vor transforma în aripi, în vânt, în zbor. Când vei fi
plecat din această lume, vei lua cu tine toate experienţele şi ele îţi vor
servi drept vehicul de zbor, propriul tău vehicul, care te va purta pe o
treaptă superioară a evoluţiei. Nu fi supărat pe mine dacă îţi dau câte o
sugestie, nu o fac din răutate, o fac fiindcă te iubesc atât de mult încât,
dacă acum ţi-ar trebui o inimă, aş scoate-o din piept şi ţi-aş oferi-o. Oricâte
suferinţe ne-ar da viaţa, prin oricâte labirinturi ne-ar duce, ea merită
trăită.
Georgeta
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu