miercuri, 4 iulie 2012

Diferențe între catolici și ortodocși (partea I)

     

     Cum e posibil,veţi spune,  dacă există o singură credinţă şi un singur Dumnezeu  iar scopul este comun adică  mântuirea sufletului, să existe două biserici? Şi cum s-a ajuns la acest lucru? Oare diferenţele  sunt cu adevărat importante sau este doar o chestiune de orgoliu din partea ambelor părţi?

Neînțelegeri...

    Cele doua biserici se formează  prin divizarea bisericii primare,  având la bază un motiv politic; primatul papal ce oferă episcopului de Roma supremaţia întregii biserici. Partea greacă nu este de acord , prin urmare rezultă două biserici  născute din aceeaşi mamă , deci surori.Cei care păstrează  tradiţia veche îşi iau denumirea de Biserica Dreptei Credinţe sau Ortodoxă,  iar cei noi iau denumirea de Biserica Universală  sau Romano-Catolică. Înainte de a vorbi despre diferenţele dintre catolici şi ortodocşi să răsfoim puţin paginile istoriei şi să  readucem  în actualitate evenimentele care au dus la scindarea bisericii originare.S-a întâmplat acum aproape o mie de ani…

Marea despărțire

       Cea mai gravă ruptură dintre cele două biserici are loc la 16 iulie 1054,  sub denumirea de Marea Schismă. Totuşi, divergenţele dintre cele două culte creştine au fost  înainte, dar şi după această dată. 
        Prima scânteie se aprinde  în anul 858 .Ca urmare a unor reproşuri primite de la patriarhul Ignatius  privind viaţa particulară nu tocmai corectă , Împăratul  Constantinopolului îl obligă  pe acesta să demisioneze şi îl exilează. Îl înlocuieşte imediat cu  cu un filozof laic considerat  “cel mai deosebit politician şi diplomat “al vremii sale. Numele lui este Photius. Dorind să fie recunoscut de autoritatea  religioasă de la Roma, mai noul patriarh trimite o scrisoare în acest sens Papei Nicolas 1.Acesta  însă cunoaşte motivul exilării lui Ignatius şi chiar dacă oamenii lui decid că numirea este legitimă, el reconsideră  cazul şi respinge cererea lui Photius. Începe conflictul. Bizantinii ignoră decizia papei şi  nu răspund scrisorii,  considerând  ca Nicolas îşi depăşeşte atribuţiile intervenind personal în problemele altui patriarhat. Divergenţele continuă .
     Apogeul conflictului este  atins în vara anului 1054,  când Patriarhul Mihail Cerularie închide bisericile  latine din Constantinopol,  alungând călugari şi preoţi. Intervine Papa Leo al lX-lea care trimite o delegaţie pentru împăcare. Aceasta nu este acceptată.Ca urmare, cardinalul Humbert, însoţit de  alţi trimişi ai Papei,  intra în biserica Hagia Sofia din Constantinopol şi chiar înaintea slujbei pune pe altar o bulă papală, document ce îi excomunică pe  patriarhul Cerularie şi afiliaţii lui. Aceştia neagă la rândul lor autoritatea papei.
     La timpul respectiv nimeni nu a putut evalua marea ruptură dintre cele două parţi.Ca dovadă, chiar şi după 1054 relaţiile de prietenie au continuat. Părea o neînţelegere care se putea rezolva cu tact pe cale diplomatică. Însă cruciadele  au adâncit prăpastia atât de mult încât …

 Moarte in numele iubirii

     Cruciadelor li se mai spun şi războaie sfinte,  pentru că obiectivul principal îl constituie eliberarea aşa numitelor locuri sfinte (Ierusalim) de sub dominaţie musulmană. La aceste expediţii participă toate clasele sociale fiecare având propriile interese: ţăranii pentru că sunt foarte săraci,  dar solidari ; orăşenii speră în posibilitatea unei noi pieţe de desfacere; principii urmăresc  dobândirea unor noi stăpâniri , prestigiu şi …glorie!
      Iniţiate la apelurile diverşilor papi , care voiau să înlăture efectele schismei şi doreau să-şi impună supremaţia asupra întregii lumi sub o ideologie creştină , cruciadele au degenerat în adevărate războaie mânate de ambiţiile mai marilor vremii. Astfel, în numele iubirii au loc masacre ,jafuri, oamenii sunt exploataţi , execuţiile  individuale sau în masă sunt la ordinea zilei, etc .Nu sunt cruţate  nici  femeile, bătrânii sau copiii nevinovaţi. Aceste războaie ,care-şi pierd pe parcurs idealul, se întind pe o perioadă de două sute de ani şi sunt enumerate după perioadele în care se desfăşoară.
      Totuşi, din această nebunie rezultă un amestec, o alchimie  care uneşte orientul cu occidentul.Astfel  două civilizaţii,două culturi diferite se influenţează reciproc  şi are loc o infuzare de literatură, arhitectură , filozofie care nu face decât să îmbogăţească şi să lărgească orizonturi până atunci limitate.

  
Georgeta Istrate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu