Cum e posibil,veţi spune, dacă există o singură credinţă şi un singur
Dumnezeu iar scopul este comun adică mântuirea sufletului, să existe două biserici?
Şi cum s-a ajuns la acest lucru? Oare diferenţele sunt cu adevărat importante sau este doar o
chestiune de orgoliu din partea ambelor părţi?
Neînțelegeri...
Cele doua biserici se formează prin divizarea bisericii primare, având la bază un motiv politic; primatul papal
ce oferă episcopului de Roma supremaţia întregii biserici. Partea greacă nu
este de acord , prin urmare rezultă două biserici născute din aceeaşi mamă , deci surori.Cei
care păstrează tradiţia veche îşi iau
denumirea de Biserica Dreptei Credinţe sau Ortodoxă, iar cei noi iau denumirea de Biserica Universală sau Romano-Catolică. Înainte de a vorbi
despre diferenţele dintre catolici şi ortodocşi să răsfoim puţin paginile
istoriei şi să readucem în actualitate evenimentele care au dus la scindarea
bisericii originare.S-a întâmplat acum aproape o mie de ani…
Marea despărțire
Cea mai gravă ruptură dintre cele două
biserici are loc la 16 iulie 1054, sub
denumirea de Marea Schismă. Totuşi, divergenţele dintre cele două culte creştine
au fost înainte, dar şi după această
dată.
Prima scânteie se aprinde în anul 858 .Ca urmare a unor reproşuri primite
de la patriarhul Ignatius privind viaţa
particulară nu tocmai corectă , Împăratul Constantinopolului îl obligă pe acesta să demisioneze şi îl exilează. Îl
înlocuieşte imediat cu cu un filozof
laic considerat “cel mai deosebit
politician şi diplomat “al vremii sale. Numele lui este Photius. Dorind să fie
recunoscut de autoritatea religioasă de
la Roma, mai noul patriarh trimite o scrisoare în acest sens Papei Nicolas
1.Acesta însă cunoaşte motivul exilării lui
Ignatius şi chiar dacă oamenii lui decid că numirea este legitimă, el
reconsideră cazul şi respinge cererea
lui Photius. Începe conflictul. Bizantinii ignoră decizia papei şi nu răspund scrisorii, considerând
ca Nicolas îşi depăşeşte atribuţiile intervenind personal în problemele
altui patriarhat. Divergenţele continuă .
Apogeul conflictului este atins în vara anului 1054, când Patriarhul Mihail Cerularie închide
bisericile latine din Constantinopol, alungând călugari şi preoţi. Intervine Papa
Leo al lX-lea care trimite o delegaţie pentru împăcare. Aceasta nu este
acceptată.Ca urmare, cardinalul Humbert, însoţit de alţi trimişi ai Papei, intra în biserica Hagia Sofia din Constantinopol
şi chiar înaintea slujbei pune pe altar o bulă papală, document ce îi excomunică
pe patriarhul Cerularie şi afiliaţii lui.
Aceştia neagă la rândul lor autoritatea papei.
La timpul respectiv nimeni nu a putut
evalua marea ruptură dintre cele două parţi.Ca dovadă, chiar şi după 1054 relaţiile
de prietenie au continuat. Părea o neînţelegere care se putea rezolva cu tact
pe cale diplomatică. Însă cruciadele au
adâncit prăpastia atât de mult încât …
Moarte in numele iubirii
Cruciadelor li se mai spun şi războaie
sfinte, pentru că obiectivul principal îl constituie eliberarea aşa numitelor
locuri sfinte (Ierusalim) de sub dominaţie musulmană. La aceste expediţii
participă toate clasele sociale fiecare având propriile interese: ţăranii
pentru că sunt foarte săraci, dar solidari
; orăşenii speră în posibilitatea unei noi pieţe de desfacere; principii
urmăresc dobândirea unor noi stăpâniri ,
prestigiu şi …glorie!
Iniţiate la apelurile diverşilor papi , care
voiau să înlăture efectele schismei şi doreau să-şi impună supremaţia
asupra întregii lumi sub o ideologie creştină , cruciadele au degenerat în
adevărate războaie mânate de ambiţiile mai marilor vremii. Astfel, în numele
iubirii au loc masacre ,jafuri, oamenii sunt exploataţi , execuţiile individuale sau în masă sunt la ordinea zilei, etc .Nu
sunt cruţate nici femeile, bătrânii sau copiii nevinovaţi. Aceste
războaie ,care-şi pierd pe parcurs idealul, se întind pe o perioadă de două
sute de ani şi sunt enumerate după perioadele în care se desfăşoară.
Totuşi, din această nebunie rezultă un
amestec, o alchimie care uneşte orientul
cu occidentul.Astfel două civilizaţii,două
culturi diferite se influenţează reciproc şi are loc o infuzare de literatură,
arhitectură , filozofie care nu face decât să îmbogăţească şi să lărgească
orizonturi până atunci limitate.
Georgeta Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu