Masajul la patru mâini


   
   Astăzi,  am să vă povestesc  o experienţă interesantă. Este pentru prima oară când mi se face masaj în “duet”,o terapie combinată,  care ar trebui să-mi armonizeze trupul, mintea şi sufletul. Aşadar, mă las pe mâna specialiştilor: Nicu Ghergu îmi face reflexoterapie plantară, iar Mariana Buică un masaj de relaxare,  în zona capului. Specialistul îmi vorbeşte despre efectele benefice ale acestui masaj, dar şi despre activarea unui hormon cerebral numit endorfină, cunoscut şi ca hormonul fericirii. Ei bine, cum să refuz o terapie care promite să mă facă fericită? Înainte să trecem la treabă, simt nevoia să precizez că, din punct de vedere chimic, endorfinele au efect analgezic, adică suprimă durerile de orice fel.

„Durerea nu trebuie să te sperie!”
                                        
Mariana îmi  face masaj de relaxare în zona capului.  Îmi place! La celălalt capăt al trupului, terapeutul Nicu Ghergu îmi masează tălpile, folosind o cremă pe bază de aloe vera. La început, îmi face un masaj uşor pentru încălzire. Progresiv, măreşte ritmul. Simt o oarecare durere la degetul mare, locul ce corespunde  glandei hipofize. „Durerea, îmi spune specialistul, nu trebuie să te sperie, ea este un indiciu că există nişte impurităţi care-ţi blochează anumite zone energetice din organism”.  Pe măsură ce lucrează, durerile apar şi în alte locuri, semn că şi alte organe au probleme: „ Astăzi, ţine  să precizeze specialistul, voi pune accentul pe sistemul nervos!”.

Sănătatea sub lupă

     Pe măsură ce lucrează,  îmi enumeră problemele: „ sistemul limfatic este foarte  încărcat, asta înseamnă că nu bei suficientă apă şi  nu prea faci mişcare... Ştii, sistemul limfatic este foarte important. El ţine organismul stabil, de aceea ar trebui sa fie cât mai liber.Gândeşte-te că eşti într-o casă în care sunt înfundate canalizările. Dacă nu exista scurgere, ştii ce se întâmplă!  La fel şi cu organismul: se intoxică, nu este oxigenat cum trebuie,  se încarcă, se îmbâcseşte, iar dimineaţa poţi avea o limbă încărcată şi corpul se mişcă greoi. Problema influenţează starea psihică, parcă îţi este greu să faci faţă treburilor zilnice. Când nu te simţi bine, nici nu te poţi bucura de soare, de flori şi alte minunăţii. O să vezi,  după masajul ăsta,  vei elimina toxinele din organism”. Şi cum îmi dau seama că le elimin? , îl întreb. „ Mare parte prin urină, care va avea şi o culoare mai limpede. Ştii, acumulările de toxine dau o culoare tristă  ochilor, iar durerile pe care le simţi nu sunt altceva decât blocaje energetice. Ţi-am spus  şi altă dată că boala apare mai întâi  la nivel energetic, iar omul nu-şi poate explica  de ce se simte rău. Aceasta este cea mai  înşelătoare  formă de boală , căci analizele ies bine, dar omul nu se simte bine deloc. Starea normală revine după ce are loc o detoxifiere, care se traduce printr-o relaxare profundă. De-abia atunci omul  realizează ce bine se simte”.  

Un duet formidabil

     Între timp, Mariana îmi  face un drenaj facial  şi un masaj general al capului care, precizează ea, are şi  efecte cosmetice. Terapeuta mă asigură că  am chipul mai luminos, apoi îmi povesteşte despre calităţile profund hidratante ale cremei pe care o foloseşte. Mai mult,  masajul cu acea cremă, ce  conţine şi vitamina C, are efecte pozitive şi asupra ridurilor. În momentele astea nu mă gândesc decât la oglindă, dar mă aduce cu picioarele pe pământ Nicu Ghergu, care îmi semnalează disfuncţii pe sistemul endocrin şi nici cu pancreasul nu stau aşa bine. În timp ce vorbeşte, mâinile lui lucrează. Nu pot să nu le compar cu un aspirator ce risipeşte toate impurităţile şi face posibil miracolul vindecării. Suplimentar, specialistul îmi face o reflexologie palmară apoi, îmi  stimulează zona timusului, circular, în sensul invers acelor de ceasornic. Mă întreabă dacă mă doare. Ce-i drept, mă cam doare, dar recunosc doar pe jumătate. Şi acum vine explicaţia întrebării:  cu cât locul este mai dureros, cu atât omul a acumulat mai multă supărare, mai multe emoţii negative. Acea rotire în zona timusului face posibilă o foarte bună circulaţie energetică în întregul organism.
      Masajul e pe sfârşite, dar nu plec fără să aflu de câte şedinţe am nevoie ca organismul să-şi recapete echilibrul: „ cincisprezece şedinţe intensiv, iar după aceea îţi fac doar pentru întreţinere”.

Una din cele mai eficiente metode de vindecare

      Reflexoterapia este una din cele mai eficiente metode de vindecare. În talpa piciorului există o proiecţie spaţială a corpului nostru. Metoda nu presupune niciun fel de medicaţie, se bazează pe o tehnică veche de mii de ani, capabilă să identifice şi să relaxeze, apoi să vindece trupul, mintea şi sufletul. Se poate spune că reflexoterapia reaşează sistemul energiei interioare, deblochează canalele care o opresc să circule. Întâi simţi durere, apoi observi că dormi mai bine, te concentrezi mai uşor, devii mai calm, tranzitul intestinal se normalizează şi multe alte dureri dispar. Terapia se adresează  tuturor categoriilor de vârstă pentru anumite afecţiuni, dar si pentru prevenire.
Contact Nicu Ghergu -  tel: 0723.132.876 sau 0766.671.103.


Georgeta Istrate

3 comentarii:

  1. Vad ca-ti place masajul...la patru maini! Ai descris frumos, ca intotdeauna. Poate o sa il vizitez si eu pe terapeutul asta ca prea il lauzi.

    Mircea

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt geloasă, să ştii. Credeam că eu îţi fac cel mai bun masaj din lume...:P

    RăspundețiȘtergere
  3. Asa si este, Georgiana. Tu esti maseuza mea preferata. Ar fi bine sa te ocupi de mine mai des.
    Te-am facut sa zambesti?!

    RăspundețiȘtergere

Abia acasă m-a apucat plânsul! - Murivale Mureșan Vasile, Expoziția Marian din Măgura

           Nu mă satur să vorbesc cu Maestrul Murivale Mureșan Vasile! El descrie atât de viu sentimentele pe care le are în legătură cu via...