Biserica Densuş, ipoteze

Cine, când şi în ce scop a construit monumentul ?

   Biserica Sf. Nicolae de la Densuş este cea mai vestită, dar şi cea mai controversată biserică, deoarece nu se poate stabili cu exactitate cine, când şi în ce scop a construit-o. În jurul ei, cercetători, istorici, jurnalişti, feţe bisericeşti au construit ipoteze, care se bazează pe anumite particularităţi. Să vedem de ce unii susţin că a fost templu dacic dedicat zeului Zalmoxis. Părintele  Alexandru Gherghel  spune că,  în urma săpăturilor arheologice efectuate  înainte de 2005,  s-a găsit o bucată de ulcior pe care scrie Koson, numele regelui dac în timpul căruia fusese bătută moneda; o altă descoperire se referă la  un scut dacic pe care este reprezentat un leu ; o inscripţie, în limba latină,  ce vorbeşte despre celebrarea Daciei. 

   În sprijinul  afirmaţiei că ar fi fost un templu dedicat zeului Marte, părintele Gherghel  vine cu următoarele indicii:  altarul este orientat spre sud, nu spre est,  aşa cum au bisericile creştine; masa altarului   este o piatră funerară romană ce datează din secolele II-III; cei doi lei din piatră de pe acoperiş aşezaţi deasupra altarului; cele opt altare păgâne romane.

   O altă ipoteză este aceea că monumentul ar fi fost un mausoleu închinat generalului roman Longinus Maximus , deoarece   s-a găsit o piatră de mormânt romană,  acum parte a unui stâlp din interiorul bisericii,  pe care este scris numele primului  guvernator roman al provinciei. Se crede că inscripţia i-a fost dedicată de  către soţia sa, Iulia Afrodisia. 

      Indiferent care ar  fi adevărul, nu putem nega faptul că, datorită acestei biserici s-au păstrat multe  monumente romane,  care altfel s-ar fi pierdut.

 Controverse legate de vechime

      Prof. univ. dr. Ioan Piso, directorul Muzeului Transilvaniei,  susţine ipoteza că monumentul este  „o biserică cnezială din secolele XII-XIII,  construită din monumentele aduse de la Sarmizegetusa sau chiar din unele vile rustice romane din apropiere. Biserica poate fi considerată romanică în stil popular”.  

       Deşi  istoriografia consemnează că biserica  Sfântul Nicolae  din Densuş este o biserică de secol XIII, am văzut că există  elemente ce contrazic această variantă. De altfel, nici părintele Alexandru Gherghel,  care slujeşte acolo, nu este de acord cu această datare. Sfinţia sa spune că s-a făcut o hartă cu rezonanţă magnetică,  ce atestă  faptul că biserica  este înconjurată de o ruină. Este adevărat, încă nu s-a putut stabili dacă e dacică, romană sau de ev mediu. Din punct de vedere arhitectural,  monumentul nu se încadrează în nicio epocă, fiind alcătuit din o mulţime de elemente specifice unor perioade diferite. Varietatea materialelor  de construcţie şi  multitudinea de inscripţii derutează, dar şi fascinează în acelaşi timp. 

   De altfel, vechimea bisericii este  analizată şi după provenienţa materialelor de construcţie. De exemplu, în spatele bisericii, în partea de jos, construcţia este alcătuită din blocuri fasonate de calcar, specifice construcţiilor dacice;  partea superioară este construită  din piatră de râu cimentată, folosită de romani;  coloanele sunt tipice perioadei medievale; o mulţime de pietre de mormânt romane, simboluri romane, dacice, ortodoxe, etc.  

Culte diferite, o singură clădire

    Biserica din Densuş este considerată nu numai una din cele mai vechi din România, ci şi din Sud-Estul Europei! Înainte de anul 1989, imaginea Bisericii din Densuş se afla pe unul dintre cele mai răspândite timbre poştale, cu valoare de 40 de bani.

    S-au făcut numeroase investigaţii pe tema stabilirii cu exactitate a originii monumentului, dar acesta încă  nu şi-a dezvăluit tainele. Astfel, tradiţia creştină o plasează în secolul IV e.n. Oameni ai bisericii susţin că , la Densuş, ar fi existat un lăcaş de cult creştin  cu mulţi ani înainte de sosirea Legiunilor lui Traian. Unii istorici  sunt de părere că, după plecarea romanilor, templul păgân s-a încreştinat şi de atunci se tot fac slujbe aici. Părintele paroh, Alexandru Gherghel, povesteşte despre o cameră ascunsă în turla bisericii, care servea drept ascunzătoare în vremuri de restrişte...      

    Cert este că monumentul  a suferit mari modificări de-a lungul timpului, mai ales spre sfârşitul sec. al XIII-lea. A fost folosit ca biserică de către românii care s-au  convertit la calvinism, apoi,  după unirea românilor transilvăneni cu biserica Romei a devenit greco-catolică. În 1948, odată cu interzicerea bisericii române unite cu Roma, lăcaşul a fost trecut de autorităţi în folosinţa Bisericii Ortodoxe Române.

    Lucrurile sunt aşa de amestecate şi se tolerează reciproc, încât,  dacă am încerca să le descâlcim n-am avea sorţi de izbândă. Aici, poţi simţi parfumul istoriei care te debarcă pe ţărmul altei lumi, una misterioasă, pe care  chinui în zadar s-o desluşeşti. O lume alcătuită din atâtea altele! Un loc ce pare simplu, dar care , în realitate este atât de complex, tocmai prin împletirile diverselor faţete pe care le-a avut de-a lungul istoriei.