Mănăstirea Snagov - credinţă, istorie şi legendă

  Aflată pe o insulă în mijlocul  Lacului Snagov, mănăstirea cu hramul “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” seamănă cu un  nufăr înflorit…

   Intenţionez să vizitez Mănăstirea Snagov. Ajung  la debarcader şi mă alătur unui grup de studenţi la istorie. Încercăm să să negociem cu câţiva barcagii preţul trecerii apei până la mica insulă. Pentru că preţul este destul de piperat, o profesoară are inspiraţia să-l sune pe stareţul Varahiil Bănăţeanul. Acesta ne asigură că vine personal să ne treacă apa. O exclamaţie de bucurie taie văzduhul. Toţi aşteaptă să vadă cum îi stă unui preot la cârma unui vas. Între timp admirăm peisajul, pentru că locul este de-a dreptul romantic, lacul fiind înconjurat de păduri ce amintesc de versuri eminesciene. După vreo zece minute,  după un pâlc de stufăriş apare vaporaşul, în timp ce  vocea glumeaţă a monahului ne invită pe vas.

Depinde din ce unghi priveşti lucrurile …

       Păşim pe insulă, o adevărată oază de linişte parfumată de fânul proaspăt cosit. Biserica, aurită de razele soarelui de amiază pare un palat din altă lume. Într-un ţarc, sunt câteva capre cu puii lor, care atrag curiozitatea vizitatorilor. Un câine stă tolănit pe treptele stăreţiei şi câţiva pisoi se alintă sub mângâierile musafirilor. Nimic nu confirmă zbuciumul de care vorbesc legendele ( poate că spiritul neliniştit al prinţului fără moarte îşi face siesta! ). Suntem invitaţi înăuntru. Dintr-un colţ  îmi atrage atenţia un panou cu extrase din viaţa mănăstirii pe care şi-au pus amprenta pe rând Mircea cel Bătrân, Vlad Ţepeş, Constantin Brâncoveanu, Neagoe Basarab, Mircea Ciobanu şi alţii.

        Mănăstirea Snagov este locul în care istoria se împleteşte cu legenda, un loc din care a pornit spre întreaga lume un râu de cultură românească, un loc în  care rugăciunea face legătura între pământ şi cer de sute de ani. Într-o perioadă întunecată mănăstirea  a fost folosită  ca închisoare şi execuţie  pentru hoţi şi trădători. Lucrurile sunt prea amestecate şi este mult prea greu să-ţi dai seama ce e bine şi ce e rău. Probabil că depinde din ce punct de vedere priveşti lucrurile. Apropo de privit, primul lucru care-mi atrage atenţia  este portretul lui Vlad Ţepeş. Un fior rece îmi mută privirea  în faţa altarului, unde se află mormântul prinţului despre care se spune că a fost crud şi necruţător. Ah! Se cutremură tot trupul şi o răceală cuprinde tâmplele  la gândul că spiritul lui Dracula rătăceşte încă pe aceste locuri.Să fie doar autosugestie?! 

Biserica, un nufăr înflorit

   Auzisem despre  Ieromonahul Varahiil Bănăţeanul că ar fi trecut iarna cu Dacia pe lacul îngheţat:  “Da, confirmă părintele, am trecut cu maşina pe gheaţă, cu gând să opresc atacurile ţiganilor care veneau la furat. Când am văzut că ţine figura, am făcut aşa o săptămână. Ţiganii au zis că ori sunt sfânt, ori sunt nebun. Şi eu le-am spus: feriţi-vă  de nebuni,  dar şi de sfinţi ! »

    Atmosfera se înveseleşte de-a binelea. Apoi, după o pauză de câteva minute, părintele devine extrem de serios,  amintindu-şi probabil că musafirii studiază istoria. Îşi pregăteşte discursul pe o temă adecvată, fără să uite să precizeze că « aici,  la Snagov, sunt foarte multe lucruri frumoase de văzut şi de trăit. Să ştiţi că, în urmă cu doi ani,   s-au împlinit 600 de ani de atestare documentară a locului şi tot atâţia ani de credinţă şi istorie. Prima aşezare monahală a fost ridicată din lemn în secolul al XI-lea. Alte mărturii legate de acest loc vorbesc despre voievodul Dan I ( 1383-1386), dar prima biserică din piatră şi cărămidă a fost ctitorită de  Mircea cel Bătrân. Domnitorul iubea acest lăcaş atât de mult încât i-a spus  “ mănăstirea domniei mele”. Din timpul lui Mircea, astăzi  se mai păstrează doar clopotniţa. Şi pentru că studiaţi istoria, vă spun că săpăturile arheologice au scos la lumină vestigii dacice, unelte şi vase din epoca bronzului şi cea a fierului, monede romane şi bizantine, ceea ce confirmă faptul că insula a fost locuită din cele mai vechi timpuri.  După cum probabil ştiţi, Vlad Ţepeş face parte, de asemenea,  din cinul ctitorilor acestei mănăstiri. Dintre toţi, el a investit cel mai mult la Snagov. Ţepeş a construit ziduri de apărare, podul de lemn, un tunel de refugiu  sub apă, o puşcărie …probabil ştiţi versurile eminesciene care spun « Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,/Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,/Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,/Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!… ».  Ei bine, poetul despre puşcăria asta vorbea, în Scrisoarea a III-a!  Pe vremea aceea  Mănăstirea Snagov avea prăvălii, case de oaspeţi, terenuri, păduri, lacuri... Acum , spune părintele cu părere de rău, ne-a mai rămas bijuteria aceasta, ca un nufăr ce înfloreşte . Singura sursă de viaţă de pe insulă este  sfânta fântână a lui Ţepeş, de la 1456, despre care se spune că ar fi fost săpată cu mâinile de primii întemniţaţi aduşi la Snagov”. 

Poveşti înfricoşătoare

    Poveştile despre  Mănăstirea Snagov, spuse la gura sobei sau şoptite pe la colţuri, vorbesc despre urlete înfricoşătoare de lupi în noaptea Sfântului Gheorghe, focuri misterioase roşii-albăstrui  ce plutesc noaptea pe luciul apei fântânii lui Vlad şi despre  misterul care face ca apa din fântână să nu se strice niciodată. Bătrânii din satele din jur  vorbesc despre o biserică  înghiţită de ape, ca despre un lucru înfricoşător. Pe vreme rea, când furtuna urlă tulburând apele,  se aud clopotele bisericii scufundate în adâncuri ca o un plânset de jale, ca o chemare tainică. Povestea are la bază un adevăr, deoarece, pe la anul 1600, un seism puternic a făcut ca paraclisul cu hramul “Buna Vestire”  construit de Vladislav al II-lea  în anul 1453, să fie înghiţit de ape. Aici, legenda şi adevărul se împletesc, construind o aură unică în jurul mănăstirii, mai ales că , în locul acesta, multe suflete şi-au pierdut viaţa. Cea mai teribilă legendă este legată de închisoarea construită de Vlad, care avea o cameră de tortură pentru  hoţi şi trădători. Întemniţaţii erau  puşi să se roage pentru iertarea păcatelor în faţa icoanei Maicii Domnului. În timpul rugăciunii, un mecanism special făcea ca podeaua să le fugă de sub picioare şi ajungeau într-o groapă adâncă în vârful unor ţepi care le străpungeau trupurile.

  Ca şi cum lacul ar fi avut nevoie de mai multe  jertfe , prin anul 1853, la ceas de seară, un convoi de ostaşi care aduceau în închisoare mai mulţi condamnaţi şi-au pierdut vieţile,  în timp ce încercau să treacă podul. Acesta a cedat sub greutatea trupurilor,a lanţurilor grele de fier, cătuşelor şi armelor.Atunci au murit 54 de revoluţionari de la 1848 şi 20 de gardieni de care erau înlănţuiţi.

Ce se vede...

    Actuala biserică a fost construită de Neagoe Basarab  între anii 1517-1521 şi are o lungime de 23 m şi o lăţime de 10 m. Are formă de trifoi şi este clădită din cărămidă aparentă , cu jocuri de firide, arcade şi cornişe zimţate. Pictura bisericii a fost executată de Dobromir cel Tânăr, la 1563. Începând cu anul 1840 biserica a servit ca loc de exil şi înmormântare pentru cei prigoniţi de domnie. Aşezământul a  avut însă şi un puternic rol cultural, aici funcţionând tipografia înfiinţată de Antim Ivireanul, care a tipărit primele cărţi în limba română folosind caractere latine. După secularizare,  toate chiliile au fost dărâmate, iar biserica a fost lăsată în paragină până în anul 1904, când s-a început prima dintr-un şir întreg de restaurări.

 

 Mormântul domnitorului 

      Dispariţia lui Vlad Ţepeş, supranumit  Dracula, rămâne învăluită în mister. Legendele vorbesc despre faptul că straniul prinţ ar trăi şi acum, bântuind locul, deoarece şi-ar fi vândut sufletul diavolului, ca urmare a unei iubiri interzise.  Istoria are mai multe  variante ale morţii domnitorului decapitat. Unii spun că aici, la Snagov , se află doar capul domnitorului, alţii cred că trupul, însă părintele Varahiil ne lămureşte: “ Spuneţi că aţi auzit multe variante legate de mormântul lui Vlad Basarab Ţepeş?!  Ei bine, eu vă spulber toate îndoielile şi vă  spun că acolo, în faţa catapetesmei, sub lespedea aceea luminată de o candelă, se află mormântul domnitorului... şi nu doar capul sau trupul, ci amândouă!”.  

        Georgeta Istrate