Cultura Cucuteni - Ceramica, tehnică şi artă




Pictura -  formă de comunicare

  Încă de la descoperirea ei, cultura Cucuteni a fascinat lumea, care s-a întrebat cum de a putut să existe oameni a căror creativitate să uimească şi după 6000 de ani. Meşterii olari, prin măiestria lor, au reuşit să dea viaţă lutului. Şi pentru că din acea perioadă nu avem izvoare scrise, aceste vase pot fi considerate o formă de comunicare. Un „alfabet” care să ne ajute să înţelegem şi să ne cunoaştem strămoşii. Privindu-le lucrările putem să ne dăm seama că modelarea lutului este o adevărată poezie, chiar dacă ieşită cu sudoare. Cucutenienii au luat argila de pe înălţimi, au dospit-o, au frământat-o şi au modelat-o cu mâinile lor. Şi în această frământare au imprimat în lut gândurile şi visurile lor cele mai frumoase, pe care le-au ars odată cu vasele în cuptoare încinse dându-le astfel durabilitate. S-or fi gândit, oare, că noi, descoperind aceste lucrări, îi vom fi descoperit pe ei şi, în final, pe noi înşine? Aceste obiecte pot fi considerate, pe bună dreptate, un testament pentru generaţiile de azi. Lumea lor e ca o magie, ca o candelă ce arde încă pe altarul istoriei.

Olăritul,  adevărată profesie 



 În tot eneoliticul, deci şi în cultura Cucuteni[1], olăritul devine un meşteşug, realizat de profesionişti. Dacă în epoca timpurie, se presupunea că vasele erau realizate de femei, căci ele ştiau cel mai bine ce le trebuie în gospodărie, în eneolitic situaţia se schimbă. Aceşti meşteri produc vase în cantităţi mari, fapt ce presupune un efort mult mai mare de obţinere a materiei prime şi chiar de frământare a lutului. Ar mai fi şi aprovizionarea cu material combustibil pentru întreţinerea arderii, la care se adaugă cunoştinţe speciale în folosirea şi reglarea acestor cuptoare. Înalta calitate tehnică a preparării lutului şi a modelării formelor, arderea vaselor în cuptoare oxidante la o temperatură ce ajungea la 900 grade C, ca să nu mai vorbim de ornamentarea pictată, dovedesc, după convingerea noastră, o indiscutabilă specializare, iar aceasta ni se pare că exclude posibilitatea confecţionării olăriei de către orice membru al unei comunităţi cucuteniene.(Dumitrescu, 1979, p. 14).
 În concluzie, după măiestria meşterilor putem concluziona că olăritul era o adevărată meserie, căci acest  meşteşug cere timp, forţă, stăpânirea unei metode de lucru. Tehnica ceramicii pictate cucuteniene este aproape perfectă; în special pentru vasele mai mici, cu pereţi fini, având uneori abia 1-2 mm grosime, lutul era foarte bine preparat, curăţat de impurităţi şi amestecat numai într-o mică măsură cu nisip cu bobul imperceptibil de mic, care constituia degresantul neapărat necesar pentru a împiedica crăparea pereţilor vasului după sau în timpul uscării. Odată vasele modelate, ele erau de cele mai multe ori cufundate într-o zeamă groasă de lut, care le acoperea ca un înveliş uniform extrem de fin, şi apoi uscate în aer liber, mai probabil la umbră decât la soare, tocmai pentru ca uscarea să nu fie prea rapidă şi să provoace contractarea pereţilor şi crăparea lor. Abia după uscare se executa decorarea, cu culori minerale, şi numai în ultimă instanţă vasele se puneau în cuptorul pregătit [2] dinainte.(Dumitrescu, 1979, p. 15).
 Vasele care urmau să primească un decor adânc incizat sau să fie canelate erau decorate încă de când pereţii erau umezi. În urma arderii oxidante pereţii vaselor căpătau o culoare cărămizie brun-roşcată. Uneori, din cauza unei grosimi mai mari a pereţilor vasului, din cauza faptului că nu era bine pătruns, culoarea era ceva mai închisă. Pentru vasele bicrome din primele două etape ale fazei Cucuteni A nu se folosea o ardere perfect oxidantă şi din această pricină miezul pereţilor vaselor nu era ars la roşu, rămânând brun şi uneori chiar negriu-cenuşiu şi de multe ori chiar negru, formând un contrast destul de plăcut cu ornamentarea lor pictată cu alb-benzi, linii, pastile şi succesiuni de puncte, combinate cu caneluri sau cu linii incizate, pe învelişul puternic lustruit, culoarea roşie fiind mult mai rar folosită.(Dumitrescu, 1979, p. 16).


Bibliografie 

·     Dumitrescu, Vladimir, Arta culturii Cucuteni, Editura Meridiane, Bucureşti, 1979.
  

Georgeta Istrate 


[1] Cultura cucuteni face parte din eneoliticul mijlociu
[2] Aceasta se obţinea prin asigurarea pătrunderii aerului în camera de copt a cuptorului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

La psiholog. De vorbă cu Florentina: Forța cuvintelor stă în emoția rostirii

  - Cât de importante sunt cuvintele? Care este puterea lor?   -   Cuvintele se formează în interiorul nostru. Limbajul este un rezult...