Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa (I)




« Singurul lucru pozitiv este credinţa în Hristos »

      Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa s-a născut la 23 noiembrie 1925, la Mahmudia (Tulcea), fiind mezinul într-o familie cu 11 copii.A a fost închis pentru prima dată, în anul 1948 pentru că a îndrăznit să-şi mărturisească credinţa şi şi-a exprimat deschis părerile anticomuniste. În 1964, a fost eliberat ca urmare a unei amnistii generale. A continuat studiile, urmând filologia şi teologia, iar pentru aceasta din urmă, autorităţile comuniste i-au interzis să-şi susţină teza de doctorat. La 1 mai 1977, protestează împotriva demolării bisericii Enei, fapt care a deranjat şi a reînviat ura comuniştilor împotriva sa. Era urmărit continuu, iar predicile pe care le ţinea la mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti, au fost decisive pentru o nouă condamnare. Purtat din închisoare în închisoare, la Jilava, Aiud, Piteşti, părintele devenise imun la insulte, iar torturile la care era supus le îndulcea cu rugăciunea interioară de unde-şi trăgea forţa ca să meargă mai departe. A fost apreciat şi contestat. A fost iubit în măsura în care a fost şi urât. Însă familia i-a rămas mereu aproape, iar asta l-a încurajat.Ca urmare a unor intervenţii din străinătate, în 1984, a fost eliberat, iar în 1985 obligat să părăsească ţara. Din exil, a continuat să lupte pentru credinţa în Dumnezeu. A iniţiat « Romfest » cel mai mare festival al românilor de pretutindeni. Opera sa se extinde la publicaţiile “Hristos te cheamă “, “Şapte cuvinte către tineri “, “ Rugăciune şi lumină mistică”.
      Este greu, aş zice aproape imposibil sa redai viaţa unui om în câteva cuvinte.81 de ani în care fiecare clipă a fost o redută de câştigat pe altarul vieţii veşnice, o luptă cu el însuşi pentru binele semenilor şi slava lui Dumnezeu. La conferinţele sale spunea deseori că  « singurul lucru pozitiv în aceasta lume este credinţă în Hristos ».

   Georgeta Istrate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

La psiholog. De vorbă cu Florentina: Forța cuvintelor stă în emoția rostirii

  - Cât de importante sunt cuvintele? Care este puterea lor?   -   Cuvintele se formează în interiorul nostru. Limbajul este un rezult...