sâmbătă, 26 august 2017

Cultura Cucuteni - Ucenicii care şi-au depăşit maeştrii




Spectacol pentru privitor


 Civilizaţia cucuteniană este considerată una dintre cele mai importante şi avansate culturi neolitice din lume şi leagănul civilizaţiei europene. Prin puterea de abstractizare, atât vasele cât şi statuetele sunt tulburătoare. Ele depăşesc epoca în care au fost create, conducându-ne  parcă spre un viitor nedefinit. Echilibrul formelor şi al culorilor constituie un adevărat spectacol pentru privitor. Diversitatea formelor vaselor uimeşte şi astăzi printr-o eleganţă desăvârşită, dovedind o bună stăpânire a proporţiilor. Atât din punctul de vedere al preparării lutului şi al curăţirii lui de orice impurităţi, cât şi din acela al arderii în cuptor la o temperatură înaltă, care a dat pereţilor vaselor o rezonanţă şi o omogenitate aproape întotdeauna perfecte, olăria pictată cucuteniană se situează în cea mai mare parte la un nivel aproape neegalat în ceramica celorlalte culturi neolitice. Numai ceramica culturii Petreşti poate sta, din acest punct de vedere, alături de ea. Fireşte, nu dintru început ceramica pictată cucuteniană a atins această culme, deşi însăşi trecerea de la ceramica pictată după ardere a culturii Precucuteni la ceramica pictată înainte de arderea în cuptor a vaselor constituie un mare salt calitativ, fără acest mare pas tehnic, progresul nu ar fi fost posibil sau, în niciun caz, nu ar fi avut aceeaşi amploare. Faptul că acest progres se datoreşte, cel puţin iniţial, influenţei probabile a culturii Petreşti şi aceleia sigure a culturii Gumelniţa nu scade întru nimic meritul olarilor cucuteninei, care au ştiut să fructifice învăţămintele dobândite de la maeştrii lor şi să-i depăşească.(Dumitrescu, 1968, p. 26)

Materiale şi metode de modelare 


 Ca să-ţi iasă o operă de artă durabilă, nu poţi lua lutul pur şi simplu, apoi să treci la modelarea lui! Îţi trebuie o adevărată ştiinţă pentru pregătirea materiei prime, ca să nu mai spun de îndemânare şi răbdare. Mai întâi, lutul necesită curăţare, apoi spălare şi strecurare. După toate aceste operaţii pregătitoare, trebuie lăsat să se odihnească vreme de mai multe săptămâni. Când vine momentul modelării, ca să împiedici apariţia crăpăturilor pe vas, în timpul uscării sau al arderii, trebuie să-i adaugi degresanţi. Purtătorii culturii Cucuteni foloseau nisip, praf de piatră, paie tocate, scoici pisate, etc. Amestecau ca pe un aluat argila şi degresanţii până la omogenizare, apoi creau vasele minune. Şi nici acum procesul nu era încheiat, căci urma uscarea la soare, apoi, într-o fază incipientă a evoluţiei acestui meşteşug, aceste vase erau arse pe vetre sau în gropi, iar când s-au mai specializat, procesul arderii avea loc în cuptoare cu reverberaţie. Produsul final ieşit din mâna meşterilor era fantastic, prin frumuseţea şi puritatea elementelor decorative. Nu numai materialul din care erau confecţionate, ci şi formele au evoluat, unele atingând perfecţiunea.
 Nici pentru un specialist din zilele noastre nu este uşor să analizeze şi să studieze ceramica, din orice epocă ar veni ea. Trebuie să cunoşti pasta şi materia primă folosită pentru frământare, metodele de modelare, tipologia formelor ceramice, tehnicile şi ustensilele pentru ornamentare, motivele decorative şi procedeele folosite pentru ardere. Doar aşa poţi întocmi un raport complet. Iar modelarea este o adevărată provocare. Având în vedere că roata olarului apare pe la anul 450 î.e.n, nici nu se pune problema modelării ceramicii cucuteniene cu ajutorul acestui instrument: „ toată ceramica cucuteniană–ca de altfel toată ceramica preistorică din România şi din restul Europei, până la începutul celei d-a doua epoci a fierului, deci aproximativ până la mijlocul mileniului I î.e.n., a fost lucrată cu mâna, fără folosirea roţii olarului. Tocmai de aceea perfecţiunea diferitelor recipiente poate fi socotită remarcabilă. E adevărat că unele detalii observate cu prilejul studierii şi întregirii ceramicii cucuteniene arată că aceşti îndepărtaţi precursori ai ceramiştilor din vremurile noastre foloseau unelte de lemn, de os şi de lut ars pentru modelarea vaselor, interiorul pereţilor multora păstrând urmele vădite ale folosirii unor asemenea unelte, iar netezirea perfectă a pereţilor exteriori (dar de multe ori şi acelora interiori), pe care a fost realizată apoi ornamentarea (pictată sau de alt fel), nu putea fi realizată cu degetele, care ar fi lăsat amprente, ci tot cu unele unelte ajutătoare, de os şi de lut ars.(Dumitrescu, 1979, p. 14)
 Tehnicile de modelare pot fi stabilite la un studiu atent al exteriorului şi interiorului vasului şi explicate prin modul în care a crăpat[1]. De exemplu, pentru vasele miniaturale, se frământa o bucată de lut, apoi se se scobea. O altă tehnică, numită de specialişti „au columbian” avea următoarele etape: se realiza fundul vasului, rotund şi plat, peste care se aşezau colăcei din lut din care se făceau pereţii. Aceştia se netezeau atât în exterior, cât şi în interior. O a treia metodă este construirea vasului era din fâşii, benzi de argilă lipite de fundul vasului. În general, vasele au fundul plat, dar sunt şi situaţii în care au formă plan-concavă, la care probabil s-a folosit un suport uşor curbat, care făcea ca vasul să fie rotit cu uşurinţă. Este posibil ca acest suport să fi fost prima idee sau primul pas spre inventarea roţii olarului. Cert este că suportul respectiv expunea vasul mai puţin la deformări, mai ales în momentul realizării decorului, căci nu mai era rotit vasul, ci suportul.

Bibliografie
·        Dumitrescu, Vladimir, Arta neolitică în România, Editura Meridiane, Bucureşti, 1968.
·        Dumitrescu, Vladimir, Arta culturii Cucuteni, Editura Meridiane, Bucureşti, 1979.

 Georgeta Istrate


[1] De obicei, vasul crapă în locurile vulnerabile, cum ar fi locurile de îmbinare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu