vineri, 20 martie 2015

Viața înseamnă această clipă!

   Într-un moment de liniște, fata se retrase în camera ei, unde jurnalul, prietenul tăcut, aștepta pe mica măsuță din lemn de nuc. Toată după amiaza reflectase asupra vieții și a morții, așa că scoase capacul stiloului, deschise jurnalul la ultima filă și începu să scrie...



Fac ce fac și tot la tine mă  gândesc!

      Te simt înconjurându-mă cu dragoste.Oare vei reveni în viața mea? Spuneai, râzând, că ești fiul preferat al Universului și că, atâta vreme cât te voi iubi, tu nu vei pleca printre stele. Și eu te credeam pe cuvânt, nici nu mă gândeam să pun la îndoială afirmația asta. De vreme ce ne întâlniserăm așa târziu, nu credeam că Universul sau Dumnezeu ar fi atât atât de cruzi încât să-și dorească să ne despartă. Așa cum tu credeai că ești fiul preferat al lui Dumnezeu , tot așa credeam și eu că sunt fiica preferată a Lui și că, alături de tine, venise vremea să cunosc fericirea . O așa mare iubire cerea obligatoriu  și o atenție deosebită din partea Creatorului. Dar el a ales să nu se implice  sau s-a implicat atât de mult încât a găsit de cuviință să te ia lângă El.

 Sau  poate că zeii

     au fost geloși pe așa o mare iubire. Poate că nici ei, cu puterea lor cea mare nu au simțit niciodată ceea ce am simțit noi, niște  biete ființe muritoare. Căci toate momentele petrecute alături de tine au fost speciale, nepământene, au fost momente magice pe care nu le-am mai trăit  alături de nimeni și sunt conștientă  că nici nu le voi mai regăsi, doar dacă nu cumva vei reveni chiar tu din lumea întunecată  a morții și vei reface fericirea  pierdută. Nu știu dacă doar tu poți face asta, dar știu că atunci când suntem împreună, are loc o reacție chimică extraordinară, care are darul de a ne purta pe aripile  unei bucurii fără margini. E ca și cum am ieși din acest timp și spațiu și am avea acces la o altă dimensiune. Sau poate că unirea noastră reprezintă cheia unui astfel de rai.

Cu toate acestea,

     în acest moment, cred că omul, oricât succes ar avea, oricât de împlinit s-ar crede, nu este fericit pe pământ. Mediul, nevoile, grijile, lupta - toate îl macină. Chiar și un făuritor de artă obosește. Lumea te secătuiește de energie cu cruzime, apoi te aruncă în mrejele disperării sau chiar ale morții. Tot ce ne rămâne și ne aparține de fapt, este clipa prezentă, efemeră, cu bucuriile și tristețile ei. Restul e nimic, e deșertăciune. Doamne, ce tristețe!
   Ca să te bucuri cu adevărat, ar trebui să te lași uimit, să lași ca tot ce te înconjoară să treacă prin tine, să lași sufletul să fie impresionat de frumusețea naturii, de caracterele frumoase, de șoaptele copacilor sau vorbele clopotelor care bat, căci toate vorbesc, dar nu toți știu să asculte. Viața are infinite definiții. Și dacă o compari cu o picătură de ploaie ce cade pe un pământ crăpat de secetă, până să te dezmeticești, dispare. Privind în trecut, viața pare un vis, te întrebi dacă tu ai fost ființa aceea care a dus atâtea pe umerii ei, care a suportat suferința cu resemnare. Dacă te uiți în viitor, viața pare un mister. Este atât de încețoșat totul încât nu merită să pierzi clipa prezentă ca  să o poți desluși.

  Prin urmare, Viața înseamnă această clipă!


Georgeta Istrate

2 comentarii:

  1. Adevărat! Viața e clipa prezentă...Mulțumesc că mi-ai reamintit, Getuța!

    RăspundețiȘtergere
  2. 👍Doamne Ajută. Vai cît de frumos vă mulţumim și aşteptăm şi alte articole asemenea †††

    RăspundețiȘtergere