vineri, 20 martie 2015

Cultura Gumelniţa





 A fost numită aşa după numele unei măguri de lângă Olteniţa rurală şi a fost cercetată începând cu anul 1924. A apărut pe fondul anterior al culturii Boian şi a unor influenţe Hamangia şi sud dunărene. Este una dintre cele mai strălucite culturi neolitice ale sud-estului european. Cuprinde nu numai întreaga arie meridională a României, dar pătrunde înspre nord-est în sudul Moldovei şi chiar dincolo de Prut, iar la sud de Dunăre acoperă atât zona de la nord de Munţii Balcani şi sudul Bulgariei, ajungând chiar până în imediata vecinătate a Mării Egee.
 Purtătorii culturii Gumelniţa (partea de răsărit dintre Carpaţi şi Haemus) se caracterizează printr-o îmbunătăţire a arhitecturii a locuinţelor, care sunt construite la suprafaţă, au formă rectangulară, iar unele au chiar şi pridvor. Pentru că aria de întindere cuprinde şi sudul Moldovei, interferenţele cu complexul Precucuteni III au fost inevitabile. Din această simbioză a rezultat un aspect aparte numit Aldeni-Stoicani-Bolgrad, cu întindere de la Subcarpaţii de Curbură până în bazinul Nistrului. Gumelniţenii au interferat, de asemenea, cu cei din cultura Cucuteni şi cu limita vestică, mai precis cu cei din cultura Sălcuţa din Olt. Unele triburi gumelniţene s-au stabilit chiat spre vest până la cursul Jiului. Ei au preluat tipul de aşezare tell de la cei din cultura Boian, cele mai multe aflându-se în preajma Dunării sau pe afluenţii acesteia: Sultana, Căscioarele, Glina, Gumelniţa, Andolina, Atmageaua Tătărască, Olteniţa, Calomfireşti, Teiu, Chirnogi, Borduşani, Hârşova, Tangâru. Locuinţele aveau platforme masive de lut de formă rectangulară, unele aveau şi pridvor, iar acoperişurile erau construite în două ape, unele case având chiar şi fronton ornamental. Ei s-au aflat în perioada de maximă înflorire a tehnicii cioplirii pietrei, o adevărată renaştere a prelucrării silexului. Din acest material se fac utilaje, mai cu seamă topoarele masive şi lamele de mari dimensiuni. Obiectele de cupru apăruseră sporadic, iar podoabele de aur se răspândesc semnificativ, de exemplu, tezaurul de la Sultana, cu pandantive antropomorfe stilizate.
 Ceramica lor este variat decorată, de o rară frumuseţe. Vasele sunt de mari dimensiuni, pictate cu grafit, iar pe unele se întrebuinţează pictura cu roşu. Gumelniţenii foloseau în ornamentaţie motive incizate, barbotină[1], proeminenţe şi impresiuni semilunare. Erau meşteri îndemânatici, căci precizia şi măiestria lucrărilor lor continuă să uimească privitorul şi în zilele noastre. Iată cum descrie Vladimir Dumitrescu arta lor: din cele mai vechi etape şi până la apusul ei, culturii Gumelniţa îi sunt caracteristice vase (mai ales recipiente piriforme[2] turtite şi capace) decorate cu impresiuni succesive, oarecum în formă de paranteze unghiulare, dispuse în şiruri orizontale paralele şi acoperind cea mai mare parte, dacă nu întreaga suprafaţă, a vasului. Cât priveşte ornamentarea pictată cu grafit, executată în tehnica superioară a pictării înainte de arderea vaselor în cuptor (tehnică moştenită din cultura Boian), ea prilejuieşte uneori realizări care pot suporta cu cinste comparaţia cu cele ale ceramicii pictate cucuteniene. Alături de unele motive care aparţin indiscutabil repertoriului mai vechi al ceramicii excizate Boian – dinţii de lup, tabla de şah cu pătrăţele sau cu romburi -, benzile spiralice sau drepte acre acoperă sau secţionează suprafaţa recipientelor (în special a străchinilor) şi a capacelor, precum şi decorul liniar pe vasele mai mici, sunt executate cu o mare precizie şi un uimitor simţ al ritmului şi al proporţiilor, valoarea lor decorativă fiind indiscutabilă. Suprafaţa interioară a unora dintre străchini este decorată cu motivul tablei de şah, ale cărei pătrăţele sunt adeseori transformate în romburi prelungi, acelea pictate cu grafitul negru-cenuşiu cu sclipiri metalice alternând firesc cu cele lăsate în culoarea mai deschisă, brun-gălbuie, a învelişului iniţial. O serie destul de numeroasă de capace convexe sunt pictate cu grafit pe suprafaţa exterioară, benzile late însoţite de linii înguste secţionând suprafaţa şi desenând motive ce pot fi asemuite cu un tetraskelion[3] cu braţe largi şi drepte. Unic până acum, şi cu totul remarcabil, este un vas decoperit recent chiar în aşezarea de la Gumelniţa, pe al cărui corp au fost plantate două gâturi cilindrice înalte, ambele pictate cu grafit: unul cu motivul în şah cu pătrăţele, celălalt cu romburi foarte prelungi, în timp ce la baza gâtului îngemănat se desfăşoară spirale fugătoare iar umărul este secţionat de grupe de linii incizate vertical (Dumitrescu, 1968, p. 26). 


 Cât priveşte viaţa spirituală, gumelniţenii erau foarte inventivi. Plastica lor este deosebit de bogată. Vasele sunt tratate în manieră antropomorfă şi zoomorfă, iar statuetele erau lucrate din os şi marmură (fig. 10,11). În acest sens,  în aria culturii Gumelniţa au fost create două forme de vase aparte: askos = vas, burduf sau sub formă de „raţă”; rbyton= vas în formă de corn; acestea vor cunoaşte o largă şi lungă utilizare în spaţiul egeo-anatolian în perioada următoare. Dintre descoperirile făcute în aria culturii Gumelniţa, două se remarcă în mod deosebit, furnizându-ne indicii clare despre nivelul civilizaţiei purtătorilor acestei culturi. Astfel, la Căscioarele, în stratul gumelniţean care suprapune complexul de cult cu coloane pictate din faza Boian-Spanţov, a fost descoperită macheta de lut a unui templu cu afinităţi mesopotamiene. La Varna, în aria culturii de pe teritoriul Bulgariei, a fost descoperită o mare necropolă de înhumaţie, unică prin bogăţia pieselor depuse ca ofrandă, inclusiv numeroase piese de aur, între cele mai vechi din lume, ca şi prin complexitatea riturilor şi ritualurilor funerare. Numeroase morminte conţineau vase pictate cu grafit, cu aur, podoabe de aur, iar în câteva cazuri topoare de cupru având cozi din tablă de aur. S-au găsit şi morminte cenotaf conţinând, pe lângă ofrande, măştile de lut ale defuncţilor. Obiceiul depunerii măştilor funerare va deveni frecvent în epoca bronzului, mai ales în civilizaţia miceniană. Între morminte existau deosebiri notabile de inventar, ceea ce indică diferenţieri la nivelul statutului social. Astfel, un mormânt avea 990 de obiecte de aur, cu o greutate totală de 1516 g, în mormintele găsite până în anul 1978 se descoperiseră peste 2000 piese de aur reprezentând 28 de tipuri, în greutate de circa 5500 g. Aceste descoperiri obligă la reconsiderarea globală a concepţiilor despre structura socială şi spirituală a purtătorilor culturii Gumelniţa, în sensul acceptării existenţei unei societăţi elevate, de tip ierarhizat. (Beldiman, 2008. p. 64).

 Cultura Gumelniţa a evoluat în două faze - A şi B -, fiecare cu mai multe etape şi cu variante regionale. În faza de final din cauza pătrunderii unei populaţii pastorale venite dinspre stepele nord-pontice, spaţiul culturii Gumelniţa s-a restrâns. S-a ajuns la această concluzie sesizându-se mormintele de tip Suvorovo. Apoi, în Dobrogea, în vestul Dunării muntene şi NV Munteniei s-au constatat pătrunderi ale purtătorilor culturii Cucuteni din etapele finale. Prin amestecul culturii Gumelniţa cu Cernavoda I s-a format aspectul Monteoru. Aceste fenomene de sinteză între culturi anunţau sfârşitul perioadei eneolitice. Comunităţile gumelniţele din subfaza B2 s-au retras spre nord, zona de dealuri şi subcarpaţi formând un aspect cultural nou numit Brăteşti (aflat în judeţul Dâmboviţa). În Oltenia se dezvoltă cultura Sălcuţa, înrudită cu cultura Gumelniţa.

Bibliografie

·                     Beldiman, Corneliu, Istoria veche a românilor, Datele, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2008
·                     Dumitrescu, Vladimir, Arta neolitică în România, Editura Meridiane, Bucureşti, 1968.



[1] Pastă cu ajutorul căreia se lipesc ornamentele şi torţile pe obiectele de ceramică
[2] Vase în formă de pară
[3] Emblemă formată din patru picioare umane îndoite la genunchi, pornind din acelaşi punct central în jurul căruia se rotesc, simbolozând mişcarea de rotaţie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu