A fost numită aşa după numele unei măguri de
lângă Olteniţa rurală şi a fost cercetată începând cu anul 1924. A apărut pe
fondul anterior al culturii Boian şi a unor influenţe Hamangia şi sud dunărene.
Este una dintre cele mai strălucite culturi neolitice ale sud-estului european.
Cuprinde nu numai întreaga arie meridională a României, dar pătrunde înspre
nord-est în sudul Moldovei şi chiar dincolo de Prut, iar la sud de Dunăre
acoperă atât zona de la nord de Munţii Balcani şi sudul Bulgariei, ajungând
chiar până în imediata vecinătate a Mării Egee.
Purtătorii culturii Gumelniţa (partea de
răsărit dintre Carpaţi şi Haemus) se caracterizează printr-o îmbunătăţire a
arhitecturii a locuinţelor, care sunt construite la suprafaţă, au formă
rectangulară, iar unele au chiar şi pridvor. Pentru că aria de întindere
cuprinde şi sudul Moldovei, interferenţele cu complexul Precucuteni III au fost
inevitabile. Din această simbioză a rezultat un aspect aparte numit
Aldeni-Stoicani-Bolgrad, cu întindere de la Subcarpaţii de Curbură până în
bazinul Nistrului. Gumelniţenii au interferat, de asemenea, cu cei din cultura
Cucuteni şi cu limita vestică, mai precis cu cei din cultura Sălcuţa din Olt. Unele
triburi gumelniţene s-au stabilit chiat spre vest până la cursul Jiului. Ei au
preluat tipul de aşezare tell de la cei din cultura Boian, cele mai multe
aflându-se în preajma Dunării sau pe afluenţii acesteia: Sultana, Căscioarele, Glina,
Gumelniţa, Andolina, Atmageaua Tătărască, Olteniţa, Calomfireşti, Teiu, Chirnogi,
Borduşani, Hârşova, Tangâru. Locuinţele aveau platforme masive de lut de formă
rectangulară, unele aveau şi pridvor, iar acoperişurile erau construite în două
ape, unele case având chiar şi fronton ornamental. Ei s-au aflat în perioada de
maximă înflorire a tehnicii cioplirii pietrei, o adevărată renaştere a
prelucrării silexului. Din acest material se fac utilaje, mai cu seamă
topoarele masive şi lamele de mari dimensiuni. Obiectele de cupru apăruseră
sporadic, iar podoabele de aur se răspândesc semnificativ, de exemplu, tezaurul
de la Sultana, cu pandantive antropomorfe stilizate.
Ceramica lor este variat decorată, de o rară
frumuseţe. Vasele sunt de mari dimensiuni, pictate cu grafit, iar pe unele se
întrebuinţează pictura cu roşu. Gumelniţenii foloseau în ornamentaţie motive
incizate, barbotină[1], proeminenţe
şi impresiuni semilunare. Erau meşteri îndemânatici, căci precizia şi măiestria
lucrărilor lor continuă să uimească privitorul şi în zilele noastre. Iată cum
descrie Vladimir Dumitrescu arta lor: din cele mai vechi etape şi până la
apusul ei, culturii Gumelniţa îi sunt caracteristice vase (mai ales recipiente
piriforme[2]
turtite şi capace) decorate cu impresiuni succesive, oarecum în formă de
paranteze unghiulare, dispuse în şiruri orizontale paralele şi acoperind cea
mai mare parte, dacă nu întreaga suprafaţă, a vasului. Cât priveşte
ornamentarea pictată cu grafit, executată în tehnica superioară a pictării
înainte de arderea vaselor în cuptor (tehnică moştenită din cultura Boian), ea
prilejuieşte uneori realizări care pot suporta cu cinste comparaţia cu cele ale
ceramicii pictate cucuteniene. Alături de unele motive care aparţin indiscutabil
repertoriului mai vechi al ceramicii excizate Boian – dinţii de lup, tabla de
şah cu pătrăţele sau cu romburi -, benzile spiralice sau drepte acre acoperă
sau secţionează suprafaţa recipientelor (în special a străchinilor) şi a
capacelor, precum şi decorul liniar pe vasele mai mici, sunt executate cu o
mare precizie şi un uimitor simţ al ritmului şi al proporţiilor, valoarea lor
decorativă fiind indiscutabilă. Suprafaţa interioară a unora dintre străchini
este decorată cu motivul tablei de şah, ale cărei pătrăţele sunt adeseori
transformate în romburi prelungi, acelea pictate cu grafitul negru-cenuşiu cu
sclipiri metalice alternând firesc cu cele lăsate în culoarea mai deschisă, brun-gălbuie,
a învelişului iniţial. O serie destul de numeroasă de capace convexe sunt
pictate cu grafit pe suprafaţa exterioară, benzile late însoţite de linii înguste
secţionând suprafaţa şi desenând motive ce pot fi asemuite cu un tetraskelion[3]
cu braţe largi şi drepte. Unic până acum, şi cu totul remarcabil, este un vas
decoperit recent chiar în aşezarea de la Gumelniţa, pe al cărui corp au fost
plantate două gâturi cilindrice înalte, ambele pictate cu grafit: unul cu
motivul în şah cu pătrăţele, celălalt cu romburi foarte prelungi, în timp ce la
baza gâtului îngemănat se desfăşoară spirale fugătoare iar umărul este
secţionat de grupe de linii incizate vertical (Dumitrescu, 1968, p. 26).
Cât priveşte viaţa spirituală, gumelniţenii
erau foarte inventivi. Plastica lor este deosebit de bogată. Vasele sunt
tratate în manieră antropomorfă şi zoomorfă, iar statuetele erau lucrate din os
şi marmură (fig. 10,11). În acest sens, în aria culturii Gumelniţa au fost create două
forme de vase aparte: askos = vas, burduf sau sub formă de „raţă”; rbyton= vas
în formă de corn; acestea vor cunoaşte o largă şi lungă utilizare în spaţiul egeo-anatolian
în perioada următoare. Dintre descoperirile făcute în aria culturii Gumelniţa, două
se remarcă în mod deosebit, furnizându-ne indicii clare despre nivelul
civilizaţiei purtătorilor acestei culturi. Astfel, la Căscioarele, în stratul
gumelniţean care suprapune complexul de cult cu coloane pictate din faza
Boian-Spanţov, a fost descoperită macheta de lut a unui templu cu afinităţi
mesopotamiene. La Varna, în aria culturii de pe teritoriul Bulgariei, a fost
descoperită o mare necropolă de înhumaţie, unică prin bogăţia pieselor depuse
ca ofrandă, inclusiv numeroase piese de aur, între cele mai vechi din lume, ca
şi prin complexitatea riturilor şi ritualurilor funerare. Numeroase morminte
conţineau vase pictate cu grafit, cu aur, podoabe de aur, iar în câteva cazuri
topoare de cupru având cozi din tablă de aur. S-au găsit şi morminte cenotaf
conţinând, pe lângă ofrande, măştile de lut ale defuncţilor. Obiceiul depunerii
măştilor funerare va deveni frecvent în epoca bronzului, mai ales în
civilizaţia miceniană. Între morminte existau deosebiri notabile de inventar, ceea
ce indică diferenţieri la nivelul statutului social. Astfel, un mormânt avea
990 de obiecte de aur, cu o greutate totală de 1516 g, în mormintele găsite până
în anul 1978 se descoperiseră peste 2000 piese de aur reprezentând 28 de tipuri,
în greutate de circa 5500 g. Aceste descoperiri obligă la reconsiderarea
globală a concepţiilor despre structura socială şi spirituală a purtătorilor culturii
Gumelniţa, în sensul acceptării existenţei unei societăţi elevate, de tip
ierarhizat. (Beldiman, 2008. p. 64).
Cultura Gumelniţa a evoluat în două faze - A
şi B -, fiecare cu mai multe etape şi cu variante regionale. În faza de final
din cauza pătrunderii unei populaţii pastorale venite dinspre stepele
nord-pontice, spaţiul culturii Gumelniţa s-a restrâns. S-a ajuns la această
concluzie sesizându-se mormintele de tip Suvorovo. Apoi, în Dobrogea, în vestul
Dunării muntene şi NV Munteniei s-au constatat pătrunderi ale purtătorilor
culturii Cucuteni din etapele finale. Prin amestecul culturii Gumelniţa cu
Cernavoda I s-a format aspectul Monteoru. Aceste fenomene de sinteză între
culturi anunţau sfârşitul perioadei eneolitice. Comunităţile gumelniţele din
subfaza B2 s-au retras spre nord, zona de dealuri şi subcarpaţi formând un
aspect cultural nou numit Brăteşti (aflat în judeţul Dâmboviţa). În Oltenia se
dezvoltă cultura Sălcuţa, înrudită cu cultura Gumelniţa.
Bibliografie
·
Beldiman, Corneliu, Istoria veche a românilor, Datele, Editura Pro Universitaria,
Bucureşti, 2008
·
Dumitrescu, Vladimir, Arta neolitică în România, Editura Meridiane, Bucureşti, 1968.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu